Chirica a ieșit nervos după ședința de consiliu local de astăzi, unde proiectele imobiliare au căzut ca popicele: „Muraru nenorocește Iașul”

28 august 2026, 17:43 0
Chirica a ieșit nervos după ședința de consiliu local de astăzi, unde proiectele imobiliare au căzut ca popicele: „Muraru nenorocește Iașul”

Primarul Mihai Chirica a lansat astăzi după ședința de Consiliu Local un nou atac violent la adresa deputatului Alexandru Muraru, președintele PNL Iași. Asta la numai câteva ore după ce toate marile proiecte imobiliare pregătite pentru ședința Consiliului Local au fost retrase. Printre acestea se afla și cartierul proiectat la poalele Mănăstirii Cetățuia, în spatele căruia se află firmele controlate de Viorel Cozma, patronul Conest cât și un apropiat al primarului.

Fără voturile consilierilor PNL aflați sub conducerea lui Muraru, administrația Chirica nu a mai avut siguranța că proiectele vor trece. Aproape toate documentațiile imobiliare au fost retrase înainte de vot.

La scurt timp după încheierea ședinței, Mihai Chirica a publicat pe Facebook mai multe imagini cu Iașul, însoțite de un atac direct la adresa șefului propriului partid. „Așa arată Iașul, orașul marilor iubiri! PS: Cum să permitem unora ca Muraru, președinte PNL Iași, să-l nenorocească? L-ați alege vreodată în vreo funcție plătită din bani publici? Cum justifică el milioanele încasate din Parlament? Unde este munca lui pentru proiectele Iașului? Aici este munca noastră și a înaintașilor noștri, cum să-l lăsăm să o distrugă?”, a scris acid Mihai Chirica.

Primarul nu a spus în postare ce anume ar fi încercat Muraru să „distrugă”. Momentul publicării mesajului oferă însă contextul: atacul a venit după ce proiectele imobiliare au fost scoase de pe ordinea de zi, iar Chirica a pierdut încă o confruntare politică în Consiliul Local.

Aproape toate proiectele imobiliare au fost retrase

Pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 28 august, au fost introduse din nou mai multe proiecte imobiliare importante, unele dintre ele contestate de locuitorii din zonele în care urmau să fie construite blocurile.

Proiectele cu numerele 32, 33, 34, 35, 36, 38, 40 și 41 au fost retrase. Acestea nu aveau avizele necesare din Comisia de Urbanism, iar fără sprijinul consilierilor PNL șansele ca documentațiile să obțină voturile necesare erau reduse.

Printre proiectele scoase de la vot se afla ansamblul cu 16 clădiri pregătit de omul de afaceri Achiței în zona fostei fabrici de bere Zimbru, lângă blocurile Conest. Locuitorii din zonă au contestat dimensiunea proiectului și impactul pe care noile construcții l-ar avea asupra traficului și asupra cartierului.

A fost retras și proiectul celor trei blocuri din Tătărași, preluat de Iasicon, împotriva căruia 84 de vecini au depus obiecții scrise. Tot pe listă se afla și proiectul medicului Alexandru Cărăuleanu, care dorește să construiască un bloc pe un teren din Păcurari, între imobilele existente.

Cea mai delicată situație pentru Mihai Chirica a fost însă retragerea proiectului de la poalele Cetățuii.

Proiectul de lângă Mănăstirea Cetățuia este legat de firmele Conest și Mecon, controlate de omul de afaceri Viorel Cozma, un aorpiat al edilului.

Ansamblul rezidențial este pregătit pe terenurile aflate între Mănăstirea Cetățuia și fosta platformă Fortus. Pentru înlesnirea investiției, Primăria Iași a intrat încă din 2019 într-un schimb de terenuri. Hotărârea privind schimbul imobiliar a fost inițiată de Mihai Chirica și aprobată de Consiliul Local în luna mai a acelui an.

Proiectul a revenit acum în fața consilierilor, într-un moment în care războiul dintre Chirica și Muraru a rupt voturile PNL. Documentația nu a mai ajuns la vot, fiind retrasă împreună cu celelalte mari investiții imobiliare.

Acesta este elementul care diferențiază ședința de vineri de confruntările anterioare. De această dată, blocarea voturilor PNL a lovit și într-un proiect legat direct de nașul primarului, după ce administrația locală contribuise printr-un schimb de terenuri la pregătirea investiției.

La câteva ore după retragerea documentației, Chirica l-a acuzat pe Muraru că vrea să „nenorocească” Iașul și să distrugă munca administrației locale.

Conflictul a început tot de la proiectele imobiliare

Războiul dintre cei doi lideri PNL nu este nou, dar s-a agravat în vara acestui an tot din cauza proiectelor imobiliare.

În ședința Consiliului Local din 2 iulie, șapte consilieri PNL au votat patru proiecte imobiliare, deși conducerea organizației județene le ceruse să nu le susțină. După ședință, PNL Iași a anunțat că se delimitează de voturile propriilor consilieri și că va începe procedurile pentru sancționarea acestora.

Alexandru Muraru a susținut că proiectele riscau să afecteze traficul, dezvoltarea orașului și viața locuitorilor. Liderul PNL a acuzat existența unor presiuni pentru introducerea la vot a unor documentații imobiliare care servesc interesele dezvoltatorilor.

Mihai Chirica a reacționat imediat și l-a atacat personal pe Muraru. Primarul l-a numit „politruc” și „parvenit politic”, susținând că acesta nu a fost ales direct de ieșeni, ci a ajuns parlamentar prin plasarea pe lista partidului.

„Diferența dintre politicieni și politruci este dată de votul oamenilor. Iașul nu este scena frustrărilor domnului Muraru”, afirma Chirica la începutul lunii iulie.

Primarul a mai susținut că aleșii locali PNL nu sunt „marionetele” lui Alexandru Muraru și nu pot fi conduși „prin telecomandă” de șeful organizației județene.

În iulie, Chirica i-a cerut public demisia

O nouă confruntare a avut loc pe 31 iulie, când PNL și-a blocat din nou consilierii de la votarea unor proiecte urbanistice. Mihai Chirica a folosit chiar ședința Consiliului Local pentru a-i cere demisia lui Alexandru Muraru din funcția de președinte al PNL Iași.

Primarul l-a acuzat că exercită presiuni asupra consilierilor și îi amenință cu excluderea dacă nu respectă decizia partidului. Chirica i-a cerut inclusiv liderului național al PNL, Ilie Bolojan, să intervină în conflict.

„Dacă nu faceți ordine și nu puneți lucrurile la punct, aveți cuvântul meu de primar că voi încerca să fac eu acest lucru”, a transmis atunci Mihai Chirica.

În replică, Muraru a susținut că primarul încearcă să transforme într-un conflict personal o problemă legată de felul în care se construiește la Iași.

Președintele PNL Iași a invocat lipsa unui Plan Urbanistic General nou, traficul sufocant, poluarea, școlile aglomerate și numărul insuficient de creșe. Muraru a afirmat că proiectele imobiliare nu trebuie aprobate doar pentru profitul dezvoltatorilor, fără să fie luate în calcul efectele asupra cartierelor.

Acesta a mai transmis că PNL nu poate fi folosit pentru voturi negociate de Chirica cu PSD și AUR.

Anton Farcaș

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro