Scene incredibile pe ulițele din Horpaz: la 13 ani ar fi pornit mașina din curte. Cinci victime și un autoturism răsturnat


Accidentul produs duminică, 9 august, pe una dintre străzile înguste din Horpaz ar fi început în curtea unui imobil. Potrivit primelor concluzii ale polițiștilor, un băiat de 13 ani ar fi pus în mișcare un autoturism parcat, ar fi ieșit cu acesta pe partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 40 de ani.
În cele două autoturisme se aflau cinci persoane, printre care trei copii cu vârste de 9, 12 și 13 ani. Toate erau conștiente la sosirea salvatorilor, însă prezentau traumatisme, plăgi, contuzii și escoriații.
Polițiștii rutieri au fost sesizați prin 112 în jurul orei 16. Primele informații transmise după accident nu indicau împrejurările în care s-a produs coliziunea. Ulterior, verificările efectuate la fața locului au scos la iveală situația neobișnuită în care ar fi fost implicat copilul de 13 ani. „Un minor, de 13 ani, ar fi pus în mișcare un autoturism care era parcat în curtea unui imobil”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Mașina ar fi pătruns apoi pe partea carosabilă și ar fi lovit autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani.
Poliția nu a precizat cui îi aparține mașina pusă în mișcare de copil, dacă motorul era deja pornit sau cum a reușit minorul să o scoată din curte. Aceste împrejurări urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.
Trei copii au fost transportați la Spitalul „Sfânta Maria”
Copilul de 13 ani ar fi suferit un traumatism la genunchiul stâng și la antebrațul drept. El a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă și transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.
În celălalt autoturism se aflau șoferul adult, o femeie și doi copii. Potrivit informațiilor medicale comunicate presei de prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, băiatul de 9 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism cranio-facial. Copilul de 12 ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor și contuzii simple. Amândoi au fost transportați la unitatea de primire a urgențelor pediatrice.
Femeia în vârstă de 39 de ani, aflată pe locul din dreapta față și purtând centura de siguranță, a suferit o contuzie la cotul stâng și alte contuzii minore. Aceasta a fost preluată de echipajul de prim ajutor și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.
Șoferul adult a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie în zona frunții și o contuzie la cotul stâng.
Persoanele implicate în accident au fost testate cu aparatul alcooltest, iar rezultatele comunicate de polițiști au fost negative.
Adolescentul de 13 ani nu răspunde penal
Vârsta minorului are o importanță directă pentru anchetă. Potrivit articolului 113 din Codul penal, un copil care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal. Pentru minorii cu vârste între 14 și 16 ani, răspunderea penală intervine numai dacă se dovedește că au săvârșit fapta cu discernământ.
Această prevedere nu oprește însă verificările privind modul în care s-a produs accidentul. Polițiștii trebuie să stabilească toate circumstanțele în care copilul a avut acces la autoturism, cum a fost pusă mașina în mișcare și cine avea obligația de a o supraveghea și asigura.
IPJ Iași nu a anunțat deocamdată încadrarea juridică a faptelor și nici eventualele măsuri care ar putea fi luate față de adulții implicați. „În cauză, cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier, urmând a fi dispuse măsuri legale”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














