Undă verde pentru Autostrada A8! Contractul poate fi semnat


Un nou pas decisiv pentru Autostrada A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Contestația depusă de compania Danlin XXL împotriva atribuirii contractului pentru construirea Tronsonului 1 Târgu Neamț – Târgu Frumos a fost respinsă, ceea ce deschide oficial drumul pentru semnarea contractului de execuție.
Decizia vine după o perioadă tensionată în care procedura de atribuire a fost blocată de mai multe contestații. După primul val de dispute, contractul urma să fie semnat cu grupul UMB, care obținuse în instanță reevaluarea ofertelor și revenise în fruntea clasamentului.
Nemulțumită de rezultat, Danlin XXL a depus o nouă contestație, susținând că atribuirea contractului către UMB ar fi nelegală. Prin respingerea acesteia, autoritățile pot trece acum la etapa finală, adică semnarea contractului și, ulterior, demararea lucrărilor.
Tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos este unul dintre cele mai importante segmente ale Autostrăzii A8, proiect strategic care va lega Moldova de vestul țării și de rețeaua europeană de transport. Deblocarea acestui contract este așteptată de ani de zile atât de autorități, cât și de mediul de afaceri și locuitorii din regiune.

(Redacția)
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp


















