17 milioane de lei pentru Podul de Piatră. Când începe, de fapt, șantierul?

06 martie 2026, 03:00 0
17 milioane de lei pentru Podul de Piatră. Când începe, de fapt, șantierul?

Reabilitarea Podului de Piatră, unul dintre cele mai vechi monumente tehnice ale Iașului, se transformă într-o procedură fără sfârșit. Deși proiectul are documentații întocmite și indicatori tehnico-economici aprobați, investiția estimată la aproximativ 16,8 milioane de lei (cu TVA) nu a intrat încă în faza efectivă de execuție, iar licitația pare „întinsă” la maximum.

Podul, amplasat pe Șoseaua Națională, peste râul Bahlui, datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea și este clasat ca monument istoric. De ani buni, specialiștii au semnalat degradări structurale și necesitatea unor intervenții de consolidare și restaurare care să păstreze elementele originale din piatră.

Potrivit informațiilor publice, Primăria a parcurs etapele de elaborare a expertizei tehnice, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), a studiilor geotehnice și istorice. Valoarea totală a investiției a fost estimată la circa 16,8 milioane de lei, din care lucrările propriu-zise ar reprezenta aproximativ 10 milioane de lei.

În prezent, proiectul se află în procedura de reglementare din punct de vedere al mediului, la Direcția Județeană de Mediu Iași, în etapa de încadrare pentru obținerea acordului de mediu. Această etapă stabilește dacă lucrările necesită o evaluare completă a impactului asupra mediului sau dacă pot primi acordul cu condiții specifice.

Pentru un pod peste Bahlui, analiza vizează în special intervențiile la albie și maluri, gestionarea deșeurilor rezultate din lucrări, protecția habitatului acvatic și riscul de poluare în perioada șantierului. Fără acordul de mediu, autorizația de construire nu poate fi emisă, iar licitația pentru execuție nu poate fi finalizată.

Anton Farcaș

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro