Autostrada spre Iași, blocată de neplata lucrărilor: UMB oprește șantierul A7

09 august 2025, 12:02 0
Autostrada spre Iași, blocată de neplata lucrărilor: UMB oprește șantierul A7

Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) sunt afectate de un blocaj financiar major, care a dus la oprirea activității pe șantierul tronsonului Focșani – Bacău – Pașcani, cu o lungime totală de aproximativ 170 de kilometri.

Angajații companiei românești UMB, principalul constructor al acestui segment de autostradă, au fost anunțați că vor rămâne acasă încă o săptămână, după ce și săptămâna trecută au fost trimiși în concediu forțat. Activitatea ar urma să fie reluată pe 18 august, doar dacă se rezolvă problema plăților restante din partea statului pentru lucrările deja executate.

Conform Bacău Net și observatornews.ro, niciun muncitor nu s-a prezentat pe șantier în ultima săptămână, iar situația rămâne incertă.

„Până nu se clarifică situația finanțărilor, nu putem ști când se va putea relua lucrul. Fără finanțare, nu se poate construi nimic”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

În ciuda blocajului, progresul fizic pe Lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al tronsonului Focșani – Bacău a ajuns la 52%, potrivit celor mai recente date. Lucrări de asfaltare se desfășurau până de curând și în zona nodului rutier de la Răcăciuni.

Lotul Focșani – Bacău, în lungime de 96 km, are termen estimat de finalizare la sfârșitul anului 2025. Autostrada A7, considerată un coridor rutier strategic pentru Moldova, este finanțată prin PNRR. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Podul de la Focuri crapă la un an de la recepție. Probleme grave pe Axa Rutieră Iași – Focuri, într-un proiect de zeci de milioane de lei

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro