Autostrăzile Moldovei rămân fără finanțare europeană? Ce fac politicienii ieșeni pe care i-am votat?

Ziarul de Interes
5 min de citit
SHARE

Autostrada A8, considerată una dintre cele mai importante axe de infrastructură pentru conectarea Moldovei la rețeaua europeană de transport, a primit o lovitură dură: două dintre loturile sale – Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Vânători Neamț – Moțca – nu mai apar în simularea Comisiei Europene pentru finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Anunțul a fost făcut public sâmbătă de către ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, în cadrul unei emisiuni la Digi24.

„Cele două loturi de pe A8 prinse în programul PNRR […] nu mai apar în simularea Comisiei Europene”, a declarat oficialul. „
Mai pe înțelesul tuturor, au fost scoase din programul de finanțare PNRR.

Cu toate că ne asteptatm la aceste vesti după alegeri, se pare că statul nu are bani pentru a-și respecta partea de angajament, lucru pe care ziarul Xpress îl anunța încă de anul trecut.

Decizia vine în contextul unui deficit bugetar de 9,3% și al unei gestiuni criticate a PNRR în ultimii ani. Pîslaru a explicat că România a comis o eroare strategică majoră când a „fracționat” proiecte de infrastructură precum A7 și A8 – finanțând doar parțial din PNRR, restul din bugetul de stat, în speranța acoperirii cât mai multor obiective.

„S-au fracționat proiecte majore, gen autostrăzi. În loc să se finanțeze A7 integral din PNRR, am pus că se finanțează jumătate din PNRR și jumătate din fonduri naționale, pe care nu trebuie să vă ascund faptul că România îi are și nu-i are”, a explicat ministrul.

Totodată, supracontractarea este una dintre problemele-cheie: s-au angajat cheltuieli de peste 47,4 miliarde de euro pe un buget de 28,5 miliarde de euro din PNRR. „S-a construit un balon de săpun”, a concluzionat Pîslaru, citat de către site-ul arenaconstrucțiilor.

Soluția de avarie ar fi, potrivit activiștilor ieșeni, Programul Transport 2021–2027, dar și acesta este sufocat.

Potrivit activistul civic ieșean Cătălin Urtoi, cele două loturi ale A8 ar trebui să fie transferate în Programul Transport (PT) 2021–2027, o mutare necesară pentru a nu bloca execuția. Însă acest program este deja supraîncărcat cu 300%, posibil chiar 600%, potrivit acelorași surse. Astfel, există riscul real ca fondurile să nu ajungă pentru toate proiectele angajate.

„În aceste condiții, fără apariția altor oportunități de finanțare și în contextul actualei economii românești, situația investițiilor în autostrăzi se va complica dramatic”, avertizează Urtoi.

CNAIR contrazice ministerul: „Toate proiectele PNRR vor fi finalizate la termen”
Într-o reacție oficială a site-ului arena construcțiilor, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a oferit o viziune mai optimistă:

„Toate autostrăzile finanțate prin PNRR vor fi terminate la termen. CNAIR nu va rata ținta de absorbție”, a declarat acesta, subliniind că fondurile PNRR pentru infrastructură rutieră sunt rambursabile, dar mult mai avantajoase decât creditele de pe piața financiară.

Tot el a subliniat că încă din 2020 se știa că finanțarea autostrăzilor va pune presiune pe bugetul de stat, în contextul în care 60% din costuri urmau să fie acoperite de România.

Moldova, din nou „driblată de „strategii” politici. Unde sunt politicienii ieșeni?

În timp ce autostrăzile din Transilvania, Banat și Muntenia avansează (ex: Arad–Oradea), regiunea Moldovei rămâne izolată, atrage atenția societatea civilă. A8 și A7 – considerate coridoare vitale pentru conectivitatea națională și europeană – se lovesc de obstacole financiare și politice.

Asociația „Hai că se poate” a propus de mai mulți ani o strategie de prioritizare echilibrată a marilor proiecte: A1, A3 + A8, A7 și A0 (inelul Bucureștiului), pentru unirea celor trei provincii istorice ale României. Până acum, propunerea nu a primit sprijin din partea factorilor de decizie de la București.

„Urmează o perioadă complicată pentru A7 (Pașcani–Siret) și A8 (Tg. Mureș–Ungheni). Este nevoie urgentă de implicarea politicienilor din regiunea Moldovei”, mai avertizează Urtoi.

Ministrul Transporturilor este din Moldova dar tace

Toate speranțele pentru deblocarea proiectelor se îndreaptă acum către Ciprian Șerban, noul ministru al Transporturilor, originar din Piatra Neamț. Deși acesta nu a comentat public pe marginea deciziilor recente, presiunea publică și regională fiind în creștere.

Probleme și la spitale: 14 din 19 riscă să piardă banii PNRR

Situația dificilă a finanțărilor nu se limitează la infrastructura rutieră. Pîslaru a avertizat că și 14 din cele 19 spitale prevăzute în PNRR sunt în risc major de a pierde finanțarea, din cauza întârzierilor mari sau a lipsei totale de progres fizic.

„Pentru acelea care nu au progres deloc, nu cred că cineva va putea să susțină că se pot face până anul viitor”, a spus Pîslaru, citat de același site.

Cu toate acestea, ministrul a promis că spitalele vor fi realizate prin alte surse și într-un regim „fazat”.

România, în pragul unui test de maturitate administrativă

Cu o finanțare europeană limitată, angajamente bugetare nerealiste și o gestiune criticabilă a marilor proiecte, România se confruntă cu riscul de a pierde sume istorice din PNRR. În același timp, dezechilibrele regionale riscă să se adâncească, în special pentru Moldova, o regiune care se află atât în marginea dezvoltării economice, cât și la granița de est a Uniunii Europene.

„Viitorul nu se așteaptă, viitorul se construiește”, spune în mesajul său Cătălin Urtoi. Dar pentru ca acest viitor să fie construit pe autostrăzi și spitale moderne, este nevoie de decizii rapide, transparente și prioritizate în funcție de nevoile reale ale țării – nu de interesele politice. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Ne păcălește Guvernul cu Autostrada A8? Datele arată că da. Iată pe unde ar trece șoseaua, în județul Iași UPDATE

Patronul unei cofetării din Iași a aruncat un seif la gunoi. Poliția a fost alertată de angajații Salubris

După două jafuri prin acoperiș, Mall Moldova înăsprește măsurile de securitate – ce schimbări au fost făcute

Detalii tulburătoare despre sfârșitul Adelinei: copila de 16 ani, găsită moartă după o zi în care a rămas singură

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

15 apr.
03:00 (EEST)
50 de copii s-au născut de Paște, la maternitatea din Iași
Sărbătorile pascale din acest an au adus emoții puternice și bucurii de neuitat pentru mai multe familii, odată cu venirea pe lume…
14 apr.
20:33 (EEST)
Un ATV s-a făcut scrum pe „protipendada” Copou | VIDEO
Un incendiu a izbucnit la un vehicul tip ATV în municipiul Iași, pe bulevardul Carol I, în zona Copou. Potrivit informațiilor, ATV-ul…
14 apr.
14:57 (EEST)
Puști prins după ce a furat motorină dintr-un sistem de irigații, în zona de frontieră Iași
Un adolescent de 16 ani a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a sustras motorină dintr-un sistem de irigații aparținând…
14 apr.
12:16 (EEST)
Parchetul European a deschis o anchetă privind achiziția microbuzelor electrice din Iași prin PNRR
Parchetul European a confirmat oficial începerea unei investigații privind achiziția microbuzelor electrice școlare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),…
14 apr.
11:37 (EEST)
Arbore căzut pe carosabil, degajat de pompieri pe Șoseaua Moara de Foc din Iași | FOTO
Traficul rutier a fost afectat astăzi pe Șoseaua Moara de Foc, după ce un arbore a căzut pe carosabil, fiind acroșat de…
14 apr.
11:28 (EEST)
Cozi de peste 5 kilometri la intrarea în Iași, după vacanța de Paște | VIDEO
Traficul rutier a fost puternic îngreunat luni seară pe sensul de mers dinspre Podu Iloaiei către Iași, unde coloana de autoturisme a…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?