Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele

30 septembrie 2025, 22:28 0
Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele

Acuzațiile de favorizare a proiectului și lipsa unei treceri peste calea ferată la BJATM au aprins spiritele în ședința de Consiliu Local. Acuzații, ironii și confuzie la vot.

Proiectul imobiliar propus pe fosta platformă Comat din cartierul Dacia, strada Sergent Grigore Ioan, a fost respins în ședința Consiliului Local Iași de astăzi, 30 septembrie, după o ședință tensionată, plină de acuzații și replici ironice între consilieri și primar. Deși vinerea trecută, în ședința de urbanism, părea că proiectul va trece – USR și CURAJ schimbându-și poziția și lăsând impresia că vor vota pentru la momentul decisiv, balanța s-a răsturnat: PSD, USR și CURAJ s-au abținut, iar singurul sprijin a venit din partea PNL.

Atât USR cât și Cosette Chichirău, consilier local CURAJ, în ședința de urbanism de săptămâna trecută au fost convinși să voteze în favoarea proiectului. Însă Chichirău a ridicat astăzi problema accesului rutier și a trecerilor peste calea ferată, puncte sensibile pentru proiect. „În ședința de specialitate din urbanism am avut o discuție foarte lungă cu domnul arhitect despre trecerile peste calea ferată. Am înțeles de la domnul arhitect că există proiecte tehnice cu aceste treceri, în special subterane, pe strada Grigore Ioan, de câțiva ani, de prin 2019. Vreau să îl întreb pe domnul primar de ce nu se fac, nu avem bani, ce ne împiedică să facem o trecere subterană”, a întrebat Chichirău.

Primarul Mihai Chirica a pasat răspunsul către Eduard Boz, consilier PNL. Acesta, vizibil încurcat, a recunoscut că nu știe de proiecte mai vechi, dar a invocat o analiză asupra circulației în arealul Canta–Dacia. „Acum studiem construirea unui pasaj peste calea ferată de la BJATM. Însă, în urma unor discuții, s-a ajuns la concluzia că în zonă nu se poate construi un pasaj mai adânc sau mai înalt de patru metri și jumătate, dar nu ne mai dorim ca pe aici să treacă trafic greu. În acest proiect ni se face o propunere de reglementare a circulației între strada Tabacului și Luca Arbore și Canta. Și atunci, noi aprobăm odată cu acest proiect și această propunere de sistematizare a circulației. De existența altor proiecte anterioare nu știu”, a spus Boz.

Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele
FOTO: Reacția lui Eduard Boz, consilier local PNL când a fost întrebat despre existența vreunui proiect de pasaj la BJATM

Replica a stârnit reacția Cosettei Chichirău: „Eu nu v-am întrebat pe dumneavoastră, domnule Boz, ci pe domnul primar, care este primar de zece ani”. Chirica i-a răspuns cu ironie: „Eu nu sunt primar de zece ani, ci sunt primar de zece”.
Acuzațiile nu s-au oprit aici. Liviu Gavril, consilier PSD, a insinuat că Chichirău ar fi avut o înțelegere cu arhitectul proiectului de la Comat, lucru respins categoric de aceasta.

Confuzia a atins punctul culminant în momentul votului, când președintele de ședință nu a reușit să numere clar consilierii care s-au abținut, au fost împotrivă sau au votat pentru. „V-a fost frică să votați, doamna Cosette acum? Dar în comisiile de specialitate ați fost convinsă”, a atacat Liviu Gavril. „De acord. Doar că domnul primar nu m-a convins”, a răspuns Chichirău.

Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele
FOTO: Mihai Gavril, consilier local PSD

PSD a insistat că aceasta nici măcar nu a ridicat mâna la votul de abținere. „Nu a ridicat mâna, nu am văzut”, a intervenit Popescu Ionut. „Ceva este putred”, a adăugat Gavril. În final, Chichirău a clarificat: „Confirm votul de abținere”.

Proiectul Comat Towers prevedea construirea unui bloc de 12 etaje și o înălțime de 45 de metri, pe un teren de 3.492 de metri pătrați și aparține SC Comat SA, condusă de Ioan Olaru. În proiect mai figura SC Sun Residence SRL, administrată de Daniel Mihai, și SC Automax Center SRL, controlată de Silviu Maxim și Mihai Marius Tololoi. Documentația urbanistică a fost realizată de SC RedGraph SRL.

Amenajările interioare includeau circulații și minimum 30% spații verzi. Problema esențială era însă accesul.

Străzile Sergent Grigore Ioan, Tabacului și Lupiței sunt înguste, degradate și fără trotuare, iar terenul este traversat de liniile CFR de manevră. PUZ-ul impunea dezvoltatorilor construcția unor treceri noi peste calea ferată, pentru a lega ansamblul de străzile adiacente și a evita blocarea zonei într-un „cul-de-sac”. Fără aceste investiții, circulația ar fi fost dificil de gestionat. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Culisele din Consiliul Local: USR ridică miza și va vota blocul de zece etaje de la Comat, în Dacia

Surpriză: afaceristul Pițigoi și-a retras proiectul imobiliar din Păcurari înaintea ședinței de Consiliu Local

Un dezvoltator este reclamat de către vecini că murdărește o stradă din centrul istoric al Iașului

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro