Polițele RCA, plătite în rate. Măsurile luate de ASF

25 ianuarie 2024, 20:15 0
Polițele RCA, plătite în rate. Măsurile luate de ASF

ASF a anunțat o serie de măsuri concrete pentru protejarea asiguraților RCA, în contextul discuțiilor purtate cu reprezentanții transportatorilor și cu cei ai companiilor de asigurări. Printre acestea se numără noua formulă de calcul a primei recomandate pentru asigurații cu risc ridicat, persoane fizice și juridice, care dețin vehicule care cântăresc peste 16 tone, dar și efectuarea plății poliței RCA în rate indiferent de nivelul acesteia.

„Noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, persoane fizice și juridice, care dețin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, este operațională, fiind deja emise de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) mai multe oferte în acest sens. Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, certificatul de daunalitate și monitorizarea electronică prin rețeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilității RCA sunt măsuri cuprinse în Proiectul de lege care asigură transpunerea prevederilor Directivei 2021/2118/CE, care este deja înregistrat la Senatul României și urmează să parcurgă etapele necesare în cadrul procesului legislativ”, transmite ASF. Totodată,mmmmmmm,n7b țăE-+31D
,.

ASF mai anunță că efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, posibilitatea diminuării valorii primei prin introducerea franșizei plătibilă doar în caz de daună și alte elemente care privesc reducerea efortului financiar al potențialilor asigurați urmează să fie introduse ca amendamente în cadrul proiectului legislativ menționat anterior. „ASF a demarat deja procesul de revizuire a Normei nr. 20/2017, necesar ca urmare a modificărilor ce vor fi aduse prin proiectul de lege privind transpunerea Directivei 2021/2118/CE. Termenul estimativ de elaborare este de 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial al României a proiectului de Lege, iar termenul de implementare a dispozițiilor este de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. ASF va continua să identifice și să implementeze măsuri, pe termen mediu și lung, necesare stabilizării pieței RCA și protejării drepturilor și intereselor consumatorilor (persoane fizice și persoane juridice)”, mai arată instituția într-un comunicat.

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro