Restaurantul Odeon, sigilat de ISU pentru nereguli. Firma anunță „reamenajări” și continuă livrările


Restaurantul Odeon din Complexul Rozelor, zona Podu Roș, nu mai poate primi clienți în interior sau pe terasă, după ce inspectorii ISU Iași au descoperit încălcări ale normelor de securitate la incendiu.
Operatorul a fost amendat cu 30.000 de lei, iar spațiul a fost sigilat până la obținerea autorizației necesare.
Controlul a scos la iveală trei probleme: una dintre cele două căi obligatorii de evacuare fusese desființată, localul nu era echipat cu sisteme de evacuare a fumului și lipsea iluminatul de securitate care trebuie să indice ieșirile în situații de urgență.
În cazul unui incendiu, aceste deficiențe ar fi putut îngreuna ieșirea oamenilor din clădire și intervenția pompierilor. Fumul și focul s-ar fi putut răspândi mai ușor în interior și către spațiile învecinate. „În urma verificărilor, au fost constatate încălcări grave ale cerinței fundamentale «securitate la incendiu», de natură să pericliteze viața ocupanților și a forțelor de intervenție”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Neregulile se încadrează în criteriile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 915/2015, care permite oprirea funcționării atunci când este desființată o cale obligatorie de evacuare sau când lipsesc sistemele de desfumare și iluminatul de securitate. Pe ușa restaurantului a fost aplicat sigiliul ISU, alături de mesajul privind măsura dispusă.
Totuși, în comunicarea adresată clienților, reprezentanții Odeon au prezentat închiderea drept o perioadă de „reamenajări interioare”, fără să amintească verificările pompierilor. „În această perioadă trecem printr-o serie de reamenajări interioare, motiv pentru care restaurantul este momentan închis atât în interior, cât și pe terasă. Bucătăria noastră funcționează însă în continuare, iar comenzile sunt disponibile prin livrare la domiciliu sau ridicare personală”, au transmis reprezentanții localului pe pagina de Facebook a Restaurantului Odeon.
Firma încearcă să-și păstreze activitatea de livrare și ridicare a comenzilor, anunțând inclusiv că oferă gratuit o porție de clătite pentru comenzile de minimum 75 de lei. Comunicatul public al ISU nu precizează dacă bucătăria, despre care administratorii spun că funcționează independent, este în afara spațiului vizat de măsura de oprire.
Restaurantul este administrat de Daion Sercom SRL, firmă deținută de Petronel și Adriana Botez, chiar dacă cei doi sunt divorțați. Compania, înființată în anul 2000 a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 5.139.248 de lei și un profit net de 274.532 de lei. Profitul a scăzut cu peste 73% comparativ cu 2024, iar societatea a avut în medie 32 de angajați, conform datelor financiare publicate de RisCo.
Odeon nu a anunțat când va putea primi din nou clienți. Redeschiderea interiorului și a terasei nu depinde doar de terminarea reamenajărilor, ci de remedierea problemelor constatate și de obținerea autorizației de securitate la incendiu.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














