Se deschid primele bucăți din A8 la anul? Ieșenii mai au de așteptat ani buni până să ajungă la Târgu Mureș


Este posibil ca porțiuni din autostrada Unirii să fie deschise circulației începând cu anul 2027? Chiar și așa, ieșenii nu vor putea însă să plece atunci pe autostradă până la Târgu Mureș. Mai multe sectoare sunt încă în proiectare, unul dintre loturile din județul Iași este blocat de contestații, iar o porțiune importantă din zona montană așteaptă de peste un an începerea proiectării.
Imaginea de ansamblu arată că primele inaugurări sunt posibile în 2027, dar autostrada completă, pe care să se poată circula fără întrerupere între Iași și Transilvania, rămâne la câțiva ani distanță.
„Haideți să analizăm realist ce șanse avem să circulăm pe A8 cât mai repede sau, cum ar spune scepticii, «în această viață»”, a scris activistul Cătălin Urtoi pe Facebook.
Două bucăți de autostradă ar putea fi deschise anul viitor
Cel mai aproape de inaugurare este tronsonul dintre Târgu Mureș și Miercurea Nirajului. Lucrările sunt realizate de compania turcă Nurol, iar șantierul a trecut de jumătatea drumului. Potrivit estimării prezentate de Urtoi, cei 24,4 kilometri ar putea fi deschiși circulației în 2027.
Tot anul viitor ar putea fi terminată și bucata dintre Vânători Neamț și Moțca, unde lucrează firmele controlate de Dorinel Umbrărescu. Este tronsonul care va aduce A8 cel mai aproape de județul Iași, însă deschiderea sa nu va însemna că șoferii vor putea continua pe autostradă spre Târgu Frumos sau Iași.
Între Moțca și Iași, cele mai multe sectoare se află încă la început. Pentru tronsonul Moțca–Târgu Frumos, proiectarea va începe oficial pe 24 august 2026 și va dura zece luni. Lucrările ar putea începe în 2027, dar constructorul are apoi la dispoziție trei ani pentru a termina autostrada.
Aceeași situație este întâlnită între Lețcani și DN 24, la intrarea în Iași. Constructorul spaniol FCC va începe proiectarea pe 24 august, iar lucrările propriu-zise ar urma să pornească în 2027. CNIR a confirmat că tronsoanele Moțca–Târgu Frumos și Lețcani–Iași, care însumează aproximativ 45 de kilometri, intră în proiectare în aceeași zi.
Și ultima bucată, dintre Iași și Ungheni, va intra în proiectare pe 24 august. Constructorul italian Itinera are zece luni pentru realizarea proiectului și trei ani pentru execuție. Într-un scenariu favorabil, utilajele ar putea fi văzute pe teren spre sfârșitul anului 2027.
Lotul Târgu Frumos–Lețcani ține pe loc autostrada din județul Iași
Problema cea mai mare din apropierea Iașului rămâne tronsonul Târgu Frumos–Lețcani. Deși asocierea condusă de firma nemțeană Danlin XXL a fost desemnată câștigătoare, contractul nu a fost semnat, deoarece rezultatul licitației a fost contestat.
Oferta asocierii conduse de Danlin XXL are o valoare de aproximativ 4,57 miliarde de lei, însă Strabag și asocierea condusă de compania turcă Makyol au atacat rezultatul. Una dintre contestațiile depuse are 112 pagini, iar tronsonul a rămas singurul din sectorul ieșean al A8 pentru care câștigătorul nu este încă definitiv.
După încheierea contestațiilor și semnarea contractului vor urma zece luni de proiectare și trei ani de lucrări. Din cauza întârzierilor, există riscul ca utilajele să nu intre pe teren nici în 2027.
Acest tronson este esențial. Chiar dacă bucățile Moțca–Târgu Frumos și Lețcani–Iași vor fi terminate, fără cei aproape 29 de kilometri dintre Târgu Frumos și Lețcani autostrada va rămâne ruptă în două. Șoferii vor fi obligați să coboare de pe A8 și să folosească actualul drum european.
Munții vor fi traversați cel mai greu
Nici traversarea Carpaților nu va fi gata curând. Între Miercurea Nirajului și Sărățeni, proiectarea este finalizată, iar constructorul așteaptă autorizația pentru a începe lucrările. Dacă șantierul se deschide în 2026, tronsonul ar putea fi terminat în 2028.
Între Sărățeni și Joseni, firmele lui Dorinel Umbrărescu se află în etapa de proiectare, iar utilajele ar urma să intre pe teren în 2027.
Un pas important a fost făcut vineri, 10 iulie, pe tronsonul Joseni–Ditrău. Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire, iar acum este așteptat ordinul pentru începerea lucrărilor. Contractul este derulat de asocierea condusă de Danlin XXL, iar sectorul ar putea fi deschis în 2028, dacă nu apar întârzieri.
Următoarele două tronsoane, Ditrău–Grințieș și Grințieș–Pipirig, sunt proiectate de UMB. Lucrările ar trebui să înceapă în 2027, dar sunt printre cele mai dificile de pe întreaga autostradă, deoarece traversează munții și presupun construirea mai multor tuneluri, poduri și viaducte.
Cel mai mare semn de întrebare rămâne însă tronsonul Pipirig–Vânători Neamț. Contractul a fost atribuit UMB, dar proiectarea nu a început, deși este așteptată de mai bine de un an.
„Blocaj! Se așteaptă Ordinul de Începere pentru proiectare de mai bine de un an de zile”, a avertizat Cătălin Urtoi.
Proiectarea acestui sector durează un an, iar lucrările încă trei ani. Chiar dacă ordinul ar fi emis în perioada următoare, tronsonul nu ar putea fi terminat mai devreme de 2030. Fără această bucată, nu va exista legătură continuă între sectoarele din Moldova și cele din Transilvania.
Situația prezentată de Cătălin Urtoi arată că 2027 poate fi anul în care șoferii vor circula pe primele bucăți importante ale A8. Nu va fi însă și anul în care ieșenii vor putea ajunge pe autostradă până la Târgu Mureș.
Anton Farcaș
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














