Se leagă capătul A8 la Iași: tronsoanele Lețcani–Ungheni, în sfârșit scoase la licitație. Politicienii vor da buluc la Iași, la inaugurarea lucrărilor podului de la Ungheni

Ziarul de Interes
4 min de citit
SHARE

După luni de presiune publică, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a transmis spre validare documentația de atribuire pentru segmentul Autostrăzii Unirii A8, care va lega municipiul Iași de frontiera cu Republica Moldova. Este vorba despre tronsonul Lețcani–Iași–Ungheni, cu o lungime totală de 33 de kilometri, care va filegat de podul rutier peste Prut
Anunțul, venit în cursul zilei de astăzi, confirmă că documentația a fost înaintată Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), ultimul pas înaintea publicării în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit comunicatului transmis de CNIR, valoarea estimată a celor trei segmente depășește 9 miliarde de lei.
Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a precizat că documentația de atribuire include o serie de ajustări rezultate în urma consultărilor cu antreprenorii: posibilitatea constituirii garanției de bună execuție prin rețineri succesive, un termen extins pentru depunerea ofertelor raportat la complexitatea proiectului, precum și acceptarea semnării electronice sau a declarațiilor pe proprie răspundere pentru asumarea documentației.

Ce urmează să se construiască

Tronsonul 3, Lețcani–Iași (DN 24), va avea o lungime de 17,7 kilometri și va include 18 poduri și pasaje, 6 tunele și 2 noduri rutiere, cu un termen de proiectare și execuție de 46 de luni. Tronsonul 4, între Iași și Golăiești, în lungime de 12,7 kilometri, prevede 12 pasaje, 2 tunele și un nod de conexiune, tot cu un termen de 46 de luni. Ultimul tronson, între Golăiești și graniță, are doar 2,77 kilometri, dar este piesa de legătură către podul de frontieră și va fi construit în termen de 18 luni.

Podul de peste Prut: între sărbătoare și realism

Concomitent cu avansul administrativ al licitațiilor, autoritățile române și moldovene se pregătesc să inaugureze oficial începerea lucrărilor la podul rutier cu patru benzi peste Prut, între localitățile Golăiești (Iași) și Ungheni (Republica Moldova). Evenimentul, organizat în cadrul festivalului „Podul de Flori”, va beneficia de prezența premierului Marcel Ciolacu, a ministrului Cătălin Predoiu și a altor oficiali de rang înalt.
Construcția este considerată o investiție strategică pentru ambele guverne. Podul va avea o lungime totală de 261 de metri, fiind format din două structuri identice, fiecare cu câte două benzi de circulație. Valoarea contractului este de 152 de milioane de lei, iar durata estimată a execuției este de 18 luni.

În sfârșit, și la Iași

Anunțul transmis de CNIR vine după o perioadă îndelungată de incertitudine, în care documentația pentru tronsonul Lețcani–Ungheni a fost amânată repetat să fie introdusă pe ordinea de zi a Consiliului de Administrație al companiei. Deși proiectul este inclus în Programul Transport 2021–2027 și are indicatorii tehnico-economici aprobați încă din noiembrie 2024, lipsa de acțiune a autorităților a fost taxată public de societatea civilă și de mediul civic local.
Cătălin Urtoi, unul dintre cei mai vocali promotori ai Autostrăzii A8, a acuzat în repetate rânduri conducerea CNIR de blocaj administrativ. Într-o postare recentă, acesta avertiza că „o investiție importantă a Iașului este în continuare la discreția unui director general”, criticând pasivitatea clasei politice locale.

O verigă esențială pentru estul țării

Importanța tronsoanelor Lețcani–Iași–Ungheni depășește simpla conexiune rutieră cu Republica Moldova. Acestea urmează să preia fluxul de trafic dinspre viitoarea Vamă Ungheni, Aeroportul Internațional Iași și Spitalul Regional de Urgență, într-o zonă deja sufocată de congestionări și una dintre cele mai poluate artere urbane din România.
Blocajul în lansarea licitațiilor risca să transforme noul pod într-un capăt de infrastructură suspendat, fără continuitate funcțională spre rețeaua rutieră națională. De aici și presiunea constantă a autorităților locale, a asociațiilor civice și a mediului de afaceri pentru scoaterea rapidă la licitație a acestor tronsoane.

Începe o cursă contra timp

Chiar dacă documentația a fost transmisă spre validare, procesul de licitație va dura. Validarea ANAP, publicarea în SEAP, perioada de depunere a ofertelor, evaluarea și atribuirea contractelor, urmate de proiectare și execuție, un orizont de timp de câțiva ani. Între timp, presiunea publică și miza electorală vor continua să țină autostrada în prim-planul atenției.
Pentru Iași, vestea scoaterii la licitație a tronsoanelor de legătură cu Ungheni este o victorie parțială iar drumul către finalizare rămâne lung și complicat. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Mall Moldova sufocă traficul din vestul Iașului. Coada de mașini începe de la Poșta Păcurari VIDEO

Iașul, fără protecție în caz de război. Cine vor fi cei 1,2% dintre ieșeni care vor prinde loc în buncăre în caz de atac aerian?

Iașul, prins în furtuna IT globală: avertismentul care aruncă umbre peste economia orașului

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

17 apr.
11:39 (EEST)
Ca în anii ’90, în cartierele rău famate din Iași: tânăr pus la pământ de doi agresori în Canta | VIDEO
Scene ca în anii 90, când conflictele de stradă din Iași erau la ordinea zilei, au fost surprinse recent în Iași, în…
17 apr.
03:00 (EEST)
Unde a dispărut Onofraș? Iată traseele condamnaților ieșeni: Maftei ar fi ajuns până în Dubai
Dispariția fostului primar al Iașului, Ionel Onofraș, condamnat definitiv la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală…
17 apr.
03:00 (EEST)
Copou Garden a ridicat deșeurile de lângă blocuri, după scandalul gropilor din zona Sadoveanu | VIDEO
Situația celor 100 de metri cubi de deșeuri din zona Copou – Sadoveanu a fost, în cele din urmă, rezolvată. Gunoaiele depozitate…
17 apr.
03:00 (EEST)
Arhiepiscopia Iașilor începe restaurarea Palatului Mitropolitan din centrul orașului
Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Iași intră, oficial, în proces de restaurare. Arhiepiscopia Iașilor a obținut autorizația pentru lucrări…
17 apr.
03:00 (EEST)
Hopa! Celebrul Ben, ospătar de serviciu la Cabinetul 2
Știți cine apare în cel mult o secundă la ușa Cabinetului 2 din palatul cel Roznovan când vicele cu Gala Bute strigă…
16 apr.
13:07 (EEST)
(P) Ce s-ar fi întâmplat dacă PSD nu era la masa guvernării?
PSD ascultă oamenii și știm că mulți dintre dumneavoastră ne întreabă – și pe bună dreptate: „De ce mai stați în această…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?