Avertismentul fostului șef CIA: Dacă Putin câștigă în Ucraina, următoarea țintă e Moldova

07 ianuarie 2024, 15:36 0
Avertismentul fostului șef CIA: Dacă Putin câștigă în Ucraina, următoarea țintă e Moldova

Dacă Vladimir Putin își îndeplinește obiectivele în Ucraina, atunci Rusia „va lua la țintă” Republica Moldova sau unul dintre statele baltice, spune David Petraeus, fostul șef al agenției americane de informații, pentru CNN.

Fostul director CIA, David Petraeus, a vorbit într-un interviu la CNN cu jurnalista Christiane Amanpour despre finanțarea pentru Ucraina care este blocată în Congresul SUA. „Există o majoritate bipartită foarte puternică în Senat, și de asemenea destul de substanțială în Cameră, care vrea să aprobe ajutorul pentru Ucraina. Însă dinamica din cadrul Camerei (Reprezentanților) este cea care îngreunează demersul. (…) Cred că acest lucru se va rezolva. Întrebarea este «Când?». Cât va mai putea continua Ucraina înainte să putem reporni motoarele, având deja o sumă foarte substanțială oferită – 44 miliarde de dolari nu este ceva trivial – însă este și foarte accesibilă. Luați în considerare faptul că este pe doi ani de zile, în care avem un buget al apărării de 1,7 mii de miliarde de dolari. Este foarte necesară aceasta, o chestiune cât se poate de «bun versus rău». Dacă Rusia obține victoria, dacă Putin va reuși să-și îndeplinească obiectivele foarte mari în Ucraina, nu se va opri acolo. Moldova va fi următoare luată la țintă, poate unul dintre statele baltice sau altele. Henry Kissinger, înaintă să moară, a spus că apărarea NATO acum începe la granița dintre Ucraina și Rusia și sunt total de acord cu asta”, a spus fostul șef al spionilor americani.

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro