Congregația catolică Surorile Providenței modernizează grădinița și școala din Bucium


Congregația catolică Surorile Providenței care funcționează într-un spațiu aflat în spatele Hanului Trei Sarmale își va reorganiza interiorul pentru extinderea activităților educaționale. La demisol vor funcționa două săli pentru grupa mică de grădiniță. La parter vor fi amenajate trei săli pentru grupa mare și două săli de clasă pentru școala primară. La etaj sunt prevăzute alte trei săli de clasă, precum și șase camere cu baie pentru personal. Mansarda va include 13 camere cu baie, spații pentru copii, spații pentru personal și anexe tehnice.
Maicile au obținut o autorizația de construire pentru modificarea proiectului aflat în curs de execuție la complexul de pe Șoseaua Bârnova nr. 2, unde funcționează o grădiniță, o școală primară și o capelă. Astfel, rocumentul emis de Primăria Municipiului Iași vizează schimbarea proiectului autorizat inițial prin autorizația de construire nr. 83 din 6 februarie 2019, care prevedea supraetajarea clădirii principale prin transformarea podului în mansardă, precum și continuarea lucrărilor aprobate ulterior prin autorizația nr. 657 din 12 septembrie 2023.
Congregația deține un teren cu o suprafață de 10.664 de metri pătrați potrivit actelor, respectiv 11.635 de metri pătrați măsurați, înscris în cartea funciară 135138. Pe amplasament se află clădirea principală C1 și două anexe, C2 și C3, cu suprafețe de 55 și, respectiv, 20 de metri pătrați.
Potrivit documentației de urbanism aprobate prin HCL nr. 180/2006, terenul permite o înălțime maximă la streașină de 6 metri, un regim de înălțime de parter plus două etaje, un procent de ocupare a terenului de 15% și un coeficient de utilizare a terenului de 0,3.
Imobilul principal a fost construit în perioada 1994–1995 și are în prezent funcțiuni complexe. La subsol sunt amenajate spații tehnice, depozitări și alte anexe. La demisol funcționează bucătăria, spălătoria, spații tehnice și zone destinate activităților pentru copii. Parterul găzduiește spații educative pentru grădiniță și o capelă-aulă dispusă pe două niveluri. La etaj există spații pentru personal, inclusiv 11 camere cu baie, iar podul a fost conceput încă de la început pentru a putea primi în timp funcțiuni similare celor de la nivelurile inferioare.
În forma autorizată anterior, clădirea C1 avea o suprafață construită de 1.006 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 4.432 de metri pătrați, cu un regim de înălțime S+D+P+E+M. Podul mansardat avea o suprafață de 700 de metri pătrați, iar înălțimea maximă la coamă era de 12,27 metri.
După modificare, clădirea principală va avea o suprafață construită de 1.011,6 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 4.216,4 metri pătrați. Împreună cu anexele, indicatorii urbanistici ajung la un procent de ocupare a terenului de 10,2% și un coeficient de utilizare a terenului de 0,40. Locurile de parcare existente vor fi păstrate.
Construcția este încadrată în categoria de importanță C și clasa de importanță III. Lucrările trebuie executate în conformitate cu documentația avizată, organizarea de șantier urmând să se desfășoare exclusiv în interiorul proprietății, fără obstrucționarea circulației publice.
Autorizația a fost emisă cu avizul autorității competente în domeniul protecției mediului, nefiind necesar aviz din partea autorității pentru protejarea patrimoniului cultural.
Doru Mihuleac
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp




















