CFR pregătește mai multe trenuri în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte

14 aprilie 2024, 13:51 0
CFR pregătește mai multe trenuri în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte

CFR anunţă, vineri, că suplimentează numărul trenurilor, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, fiind introduse garnituri suplimentare către destinaţiile de vacanţă.

“Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paşte, CFR Călători va asigura un program de transport special. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord, Cluj Napoca, Braşov”, a anunțat, vineri, CFR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, de asemenea, şi călătorii din alte regiuni au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

“În zilele cu trafic crescut din această minivacanţă, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării”, a mai precizat compania.

Aceasta explică faptul că se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro