Clădirea Filarmonica „Moldova” din Iaşi va fi reabilitată. Care sunt costurile și cât vor dura lucrările

Ziarul de Interes
3 min de citit
SHARE

Lucrările de reabilitare la Filarmonica din Iași vor dura un an și jumătate, iar valoarea totală este estimată la 48 milioane lei, adică aproape un milion de euro, plus TVA, potrivit contractului semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe. Clădirea este într-o stare avansată de degradare de aproape 20 de ani și în pericol de prăbușire la un cutremur major.

„Cea mai mare provocare este să realizăm infrastructura acestei clădiri. Toate clădirile din acest areal stau pe o pungă de apă freatică de minus şase metri, care se află între zona bulevardului Independenţei şi cea a Palatului Culturii, care influenţează structura acestor clădiri monument istoric. Asta este o problemă, din punctul meu de vedere. În holul central al Filarmonicii se observă cum apa a urcat până la un metru şi ceva. Din punct de vedere structural, nu sunt mari probleme, dar acest lucru îl vom afla atunci când începem lucrările”, a declarat Gheorghe Baean, directorul tehnic al Iasicon, potrivit Agerpres.

Contractul de execuţie pentru demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Filarmonicii Moldova din Iași a fost semnat duminică, 25 februarie. Proiectul, care a fost atribuit firmei Iasicon în urma unei licitaţii organizate anul trecut, va dura 19 luni. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 48 milioane lei, fără TVA. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, iar până la deschiderea liniilor de finanţare lucrările vor fi executate cu fonduri de la bugetul judeţean, în valoare de 2,3 milioane lei, bani care vor fi cheltuiţi în primele trei luni. Clădirea are o mare importanţă arhitecturală, istorică şi culturală. În 1817, aici s-a jucat prima piesă de teatru în limba română, iar pe 18 ianuarie 1847 a avut loc un concert susţinut de marele pianist şi compozitor Franz Liszt. Concertul inaugural al Filarmonicii din Iaşi s-a desfăşurat în anul 1942, sub bagheta lui George Enescu.

Filarmonica veche de 200 de ani a fost avariată la cutremurul din 1977

Clădirea Filarmonicii din Iași, aflată în centrul istoric, pe strada Cuza Vodă, a fost construită în 1815, în stil neoclasic și a aparţinut vistiernicului Alecu Balş. În 1871, a devenit un centru spiritual şi educativ, sub egida Bisericii Catolice şi coordonarea Surorilor de la „Notre Dame de Sion“, destinat copiilor care doreau o pregătire deosebită. În anul 1900, a fost construită capela Institutului „Notre Dame de Sion”, în care funcţionează acum sala de concerte a Filarmonicii. În 1948, clădirea a fost confiscată de comunişti şi atribuită Liceului de Artă „Octav Băncilă”.

Din cauza cutremurului major din 1977, urmat de cele din 1986 şi 1990 şi a apelor din pânza freatică, imobilul în care funcţionează Filarmonica s-a degradat treptat, motiv pentru care în 1991 au început lucrările de renovare. În urmă cu mai bine de 25 de ani, corpurile clădirii au suferit doar lucrări neînsemnate de consolidare, unele dintre ele fiind într-o stare avansată de degradare și în pericol de prăbușire la un cutremur major. Clădirea Filarmonicii din Iași este pe lista clădirilor cu risc seismic și a fost închisă după anul 2000 din cauza riscului de prăbușire, fiind lăsată în paragină.

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

12 apr.
00:00 (EEST)
Cine va fi concediat din Primăria Iași? Ședință extraordinară pe 15 aprilie pentru reducerea posturilor
Primăria Municipiului Iași se pregătește pentru o reorganizare administrativă, după ce Instituția Prefectului a trimis o adresă în martie Primăriei Iași unde…
11 apr.
12:05 (EEST)
Prohodul Domnului la Iași: mii de credincioși au participat la slujba de la Mitropolie | VIDEO
Mii de credincioși au participat, vineri seară, la Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai importante slujbe din Săptămâna Patimilor, oficiată la…
11 apr.
02:34 (EEST)
Junii și seniorii liberali de la Podu Roș, direct la Felinarele Roșii din Bruxel
Stimați cetitori, destinele tuturor liberalilor ieșeni abundă de roșu! Ei se chinuie politic în Podu Roș, se întâlnesc la ceas de seară…
11 apr.
01:00 (EEST)
Paștele la Iași, prin ochii unor studenți africani: „Am descoperit o credință vie pe care vrem să o ducem acasă” | VIDEO
Pentru câțiva tineri veniți din Kenya și Uganda să studieze Teologia Ortodoxă la Iași, Paștele nu este doar o sărbătoare, ci o…
10 apr.
18:05 (EEST)
Vânzătoare bătută cu bestialitate într-un magazin din Iași. Agresorul, arestat preventiv | VIDEO
Scene de o violență extremă au avut loc într-un magazin alimentar din localitatea Mogoșești, județul Iași, unde o femeie de 43 de…
10 apr.
14:00 (EEST)
Zboruri Iași–Italia, anulate din cauza grevei aeriene
Mai multe zboruri programate pe Aeroportul Internațional Iași au fost anulate vineri, pe fondul unei greve din sectorul transportului aerian din Italia,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?