Ieșean reținut după ce a lovit doi polițiști și apoi a încercat să îi mituiască. Totul a început de la o șicanare în trafic

07 martie 2024, 11:30 0
Ieșean reținut după ce a lovit doi polițiști și apoi a încercat să îi mituiască. Totul a început de la o șicanare în trafic

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DNA Iaşi după ce iniţial ar fi ameninţat şi lovit poliţişti pentru a-i determina să nu îl sancţioneze pentru distrugerea unui autoturism, iar ulterior le-ar fi promis agenţilor sume între 3.000 lei şi 30.000 de euro, în acelaşi scop.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 6 martie, a inculpatului R.G.C., pentru dare de mită, ultraj (două fapte), refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, distrugere şi ameninţare.

”În data de 19 februarie 2024, inculpatul ar fi promis unor agenţi de poliţie remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei şi 30.000 de euro, pentru ca poliţiştii să nu dispună faţă de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracţiuni săvârşite în urmă cu puţin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi şicanat în trafic, acroşarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall şi refuzul de a i se recolta probe biologice)”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.

Concret, în 19 februarie, în timp ce se afla în sediul unei secţii de Poliţie din municipiul Iaşi unde urma să fie cercetat pentru aspectele menţionate, inculpatul ar fi ameninţat doi poliţişti cu exercitarea unor violenţe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la niciun rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenţilor sumele de bani pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Joi, el urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro