Încă un hop pentru șefa DNA Iași: Cristina Chiriac, audiată la CSM pentru funcția de procuror general al României | FOTO
Procurorul Cristina Chiriac, care conduce Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se află în fața unei etape decisive în cursa pentru conducerea Parchetului General al României. După ce a fost propusă de ministrul Justiției pentru această funcție, magistrata trebuie să treacă și de filtrul Consiliului Superior al Magistraturii, instituția care va emite avizul consultativ înainte ca decizia finală să ajungă la președintele României.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să o audieze în cadrul procedurii de numire a noului procuror general al României. Audierea Cristinei Chiriac este programată pe 12 martie 2026, de la ora 10:30, potrivit calendarului stabilit de CSM pentru interviurile candidaților propuși la conducerea marilor parchete – Parchetul General, DNA și DIICOT. În cadrul acestei etape, fiecare candidat trebuie să își prezinte proiectul managerial și să răspundă întrebărilor membrilor Consiliului.
Cristina Chiriac conduce DNA Iași din anul 2022. Ea are o experiență de aproximativ 17 ani în magistratură și a intrat în sistem în 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. Ulterior s-a transferat la Parchetul Judecătoriei Vaslui, iar în 2015 a activat pentru scurt timp la DIICOT Vaslui, înainte de a ajunge la DNA Iași, unde a urcat ulterior în funcția de conducere.
Flagrantul care l-a dus pe Dumitru Buzatu în arest
Numele șefei DNA Iași a devenit cunoscut la nivel național după dosarul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Ancheta coordonată de procurorii DNA Iași a dus la organizarea unui flagrant în care politicianul a fost prins cu 1,25 milioane de lei mită, bani găsiți în portbagajul mașinii sale.
Cazul a provocat un scandal major în politica românească și a reprezentat unul dintre cele mai mediatizate dosare anticorupție din ultimii ani din regiunea Moldovei.
Cariera Cristinei Chiriac a fost însă însoțită și de controverse. În 2017, în timpul unei anchete privind un dosar de șantaj instrumentat de DNA Iași, procurorii au intrat în posesia unor înregistrări video care îl surprindeau pe episcopul de Huși, Cornel Onilă, în relații sexuale cu elevi de la Seminarul Teologic din Huși.
Potrivit unei investigații jurnalistice, acele înregistrări nu ar fi fost trimise atunci către parchetul competent pentru investigarea infracțiunilor de natură sexuală. Dosarul a fost redeschis în 2019 după dezvăluiri din presă, iar ulterior episcopul a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale asupra unui elev de la seminar.
În același timp, activitatea DNA Iași a fost criticată în presă pentru numărul redus de rechizitorii trimise în instanță. Potrivit bilanțului instituției, în anul 2025 serviciul teritorial a trimis în judecată doar trei dosare, deși structura are opt procurori. În prezent, Cristina Chiriac este unul dintre candidații pentru funcția de procuror general al României, poziție care coordonează activitatea tuturor parchetelor din țară. (Vlad Mirea)
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp