Întârzieri masive în circulația trenurilor. S-au rupt șine pe raza regionalei CFR Iași

21 ianuarie 2024, 13:30 0
Întârzieri masive în circulația trenurilor. S-au rupt șine pe raza regionalei CFR Iași

Circulaţia trenurilor se desfăşoară cu întârzieri, duminică, pe raza regionalelor CFR Iaşi, Braşov şi Craiova din cauza unor şine rupte în urma temperaturilor extreme. Pe două tronsoane din cadrul Regionalei Iaşi, Leşu Ilvei-Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei-Coşna, se menţine restricţia de viteză de 50 de kilometri pe oră, transmite News.ro.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a transmis, duminică dimineaţă, că traficul feroviar se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă pe întreaga reţea feroviară, fără a fi înregistrate probleme majore în circulaţie.

”Menţionăm faptul că temperaturile extreme înregistrate în cursul nopţii, care în unele zone au fost de până la -13°C, au provocat pe raza mai multor Sucursale Regionale CF (Iaşi, Braşov şi Craiova) defecţiuni ale liniei CF (şine rupte) pe diferite secţiuni, iar circulaţia feroviară s-a realizat/se realizează pe un singur fir, generând întârzieri ale trenurilor. Personalul CFR SA a intervenit şi intervine operativ pentru remedierea acestor defecţiuni, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor”, a arătat sursa citată.

De asemenea, pe raza SRCF Iaşi, pe distanţa Leşu Ilvei-Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei-Coşna se menţine restricţia de viteză de 50 de kilometri pe oră.

Potrivit sursei citate, întârzierile înregistrate în circulaţia trenurilor în această perioadă sunt cauzate de: restricţiile de viteză introduse în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile, defectările materialului rulant, imposibilitatea manevrării macazelor (din cauza gerului) sau defecţiuni ale liniilor CF (şine rupte).

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro