Licitații pentru locuri de parcare în Iași. Primăria scoate la închiriere nouă locuri în Dacia și Alexandru


Ieșenii care locuiesc în cartierele Dacia și Alexandru cel Bun vor putea participa, în această lună, la noi licitații organizate de municipalitate pentru închirierea unor locuri de parcare de reședință.
Direcția Exploatare Patrimoniu a anunțat că pe 16 iunie 2026 va organiza, la sediul instituției din Șoseaua Națională nr. 43, trei licitații publice cu strigare pentru atribuirea a nouă locuri de parcare.
Prima licitație este programată la ora 10:00 și vizează închirierea locurilor de parcare cu numerele 20 și 58 din parcarea de reședință situată pe bulevardul Dacia nr. 30. La procedură pot participa locatarii din blocurile A1, A2, A3, A4, B13, SC4, SC5, SC6, SC7, SC8, SC9, SC10, SC11, SC12 și SC13.
O oră mai târziu, de la ora 11:00, va avea loc cea de-a doua licitație, pentru locurile de parcare cu numerele 7 și 9 din parcarea de reședință de pe strada Dimineții nr. 18. Drept de participare au locatarii blocurilor 791 și 792.
Cea de-a treia procedură este programată la ora 12:00 și are ca obiect închirierea locurilor de parcare cu numerele 12, 13, 27, 28 și 29 din parcarea de reședință situată pe strada Dimineții nr. 10. Pot depune dosare locatarii blocurilor 789 și 790.
Municipalitatea precizează că documentele necesare înscrierii la licitație trebuie transmise exclusiv în format electronic, scanate, la adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări din cadrul Direcției Exploatare Patrimoniu, destinată procedurilor de licitație.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 11 iunie 2026, ora 13:00.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare privind documentația necesară și condițiile de participare de la Direcția Exploatare Patrimoniu, la numărul de telefon 0232.264.246, interior 113.
Anton Farcaș
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














