Mister la Cotnari: un tânăr a intrat cu mașina într-un gard, a plecat în pădure și nu s-a mai întors


Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din satul Bahluiu, comuna Cotnari, este căutat de mai multe zile de familie și autorități după ce a dispărut în condiții neobișnuite.
Potrivit informațiilor obținute, totul ar fi început vineri, în urma unui conflict izbucnit în familie. După ceartă, tânărul s-ar fi urcat la volanul autoturismului și ar fi plecat de acasă. La scurt timp, acesta ar fi pierdut controlul mașinii și ar fi lovit gardul unui vecin.
După impact, bărbatul și-ar fi abandonat autoturismul și ar fi plecat pe jos către o pădure aflată în apropierea localității. De atunci, nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu el.
Îngrijorați că acesta ar putea fi în pericol, părinții au alertat autoritățile ieri dimineață. În zonă au fost mobilizate forțe importante de intervenție pentru căutarea dispărutului. La acțiuni participă polițiști, pompieri și membri ai familiei, fiind folosită inclusiv o autoșenilată pentru verificarea terenului dificil din fondul forestier.
Căutările s-au concentrat în pădurile din jurul comunei Cotnari, acolo unde există indicii că bărbatul s-ar fi îndreptat imediat după abandonarea mașinii.
Până la această oră, persoana dispărută nu a fost găsită, iar operațiunile de căutare continuă. Autoritățile încearcă să stabilească traseul exact urmat de bărbat și fac apel la orice persoană care poate oferi informații despre acesta să contacteze de urgență Poliția prin numărul unic 112.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














