Pentru elevii ieșeni urmează ”vacanța de ski” de la mijlocul lunii februarie. Care este starea pârtiilor din România

30 ianuarie 2024, 12:40 0
Pentru elevii ieșeni urmează ”vacanța de ski” de la mijlocul lunii februarie. Care este starea pârtiilor din România

La jumătatea lunii februarie elevii ieșeni vor intra în ”vacanța de schi” care durează o săptămână.

Iar numeroşi elevi profită de vacanţa respectivă pentru a se bucura din plin de ceea ce înseamnă practicarea sporturilor de iarnă şi, mai ales, a schiului. Însă, ideal ar fi ca cei care merg să schieze să se informeze în legătură cu mărimea stratului de zăpadă pe care l-ar putea descoperi la destinaţie.

Unde se schiază cel mai bine în România în această săptămâna

Valea Prahovei

Despre Valea Prahovei există informaţii care arată că avem un strat mai gros de zăpadă în zona Azuga şi chiar şi la Sinaia sau Predeal, în schimb este o oarecare problemă în ceea ce priveşte stratul de zăpadă de la Buşteni.

Chiar şi aşa, există zone unde autorităţile locale şi nu numai sunt pregătite să intervină cu tunuri cu zăpadă artificială, astfel încât să existe cât mai multe persoane care se bucură de practicarea unor sporturi de iarnă.

Alte staţiuni

În Oltenica, la Rânca şi la Voineasa, există un strat consistent de zăpadă, undeva la 20-27 de centimetri de zăpadă, iar un scenariu asemănător există şi în cazul altor staţiuni din diferite zone ale ţării.

De exemplu, pe pârtiile de la Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului am avea, de asemenea, un strat de aproape 20 de centimetri de zăpadă, în timp ce situaţia este ceva mai complicată la Vatra Dornei, strat de zăpadă de circa 11 centimetri, sau Moieciu, strat de zăpadă aproximativ la fel de gros ca la Vatra Dornei.

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro