Salariu de lux, performanță ioc! Șeful Termo Service câștigă 8000 euro/lună. Partidele din CL au votat cu două mâini

01 mai 2025, 08:13 0
Salariu de lux, performanță ioc! Șeful Termo Service câștigă 8000 euro/lună. Partidele din CL au votat cu două mâini

Alin Aivănoaei, directorul general al S.C. Termo-Service S.A., va încasa lunar un salariu net estimat la aproape 39.000 de lei, în condițiile în care performanța economică a companiei se deteriorează. Mulți dintre noi doar visează la acest salariu uriaș, în condițiile în care criza financiară bate la ușă.

În ședința recentă a Consiliului Local Iași, au fost ridicate numeroase semne de întrebare legate de bugetul pe 2025 al societății Termo-Service S.A., o companie cu capital public. Unul dintre punctele cele mai controversate îl reprezintă remunerația directorului general, Alin Aivănoaei.

Conform documentelor bugetare, indemnizația totală anuală a directorului este compusă din două părți:

Componenta fixă: 400.000 lei/an

Componenta variabilă: 399.000 lei/an (acordată doar în cazul îndeplinirii unor indicatori de performanță).

Conform calcului nostru, totalul brut anual ar ajunge astfel la 799.000 lei, ceea ce înseamnă 66.583 lei brut pe lună. După aplicarea contribuțiilor și impozitelor, estimăm că salariul net lunar s-ar ridica la 38.951 lei, adică 467.412 lei pe an.

Culmea, această majorare a componentei variabile – cu 36,18% față de anul anterior – vine într-un context dificil pentru companie: profitul prognozat scade cu 28,43%, iar marja de profit brut abia atinge 4,82%, un nivel considerat vulnerabil din punct de vedere financiar.

În ședința CL care a avut loc la Primăria Iași s-a menționat că justificarea acestei creșteri salariale se bazează pe actualizarea salariului mediu brut la nivel național și pe existența unor indicatori de performanță stabiliți de AMEPIP (Autoritatea pentru Monitorizarea Întreprinderilor Publice). Cu toate acestea, indicatorii respectivi nu au fost prezentați transparent în documentația publică, fiind invocate doar criterii generale.

Mai mult, compania investește doar 1,06% din veniturile totale (aproximativ 531.000 lei), dintre care 80% sunt alocate pentru componente IT. De exemplu, pentru site-ul tsiasi.ro, bugetul alocat este de 65.000 lei anual, fără să existe justificări detaliate privind eficiența acestor cheltuieli.

În paralel, Consiliul de Administrație al societății are un buget de 748.000 lei anual, adică aproximativ 62.333 lei/lună, fără a fi clar explicate rezultatele concrete ale activității acestuia.

Bugetul a fost aprobat cu 17 voturi pentru (PNL, PSD, PMP și AUR), în ciuda acestor controverse.

Concluzia evidentă este că managementul este recompensat generos în timp ce performanța economică a companiei scade, un fapt contrar principiilor de guvernanță corporativă responsabilă în sectorul public. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Centura Ușoară a Municipiului Iași, scoasă la licitație. Costel Alexe promitea în 2022 că proiectul va fi gata până în 2025

Un drum peste câmp, ca să tacă șoferii: soluția Mall Moldova pentru traficul din Valea Lupului FOTO

Detalii cutremurătoare despre moartea fetei din Târgu Frumos, speriată de un urs. E al doilea caz într-un an

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro