Veste proastă pentru fostul șef de la Permise, judecat după accidentul mortal de la Holboca. Instanța i-a respins probele cerute în apărare

03 octombrie 2026, 00:00 0
FOTO: Miercuri, Zacornea a fost chemat la Poliție

Vasile Zacornea, fostul șef al Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, a primit o veste proastă în procesul în care este judecat după accidentul mortal petrecut în 2023, la Valea Lungă, comuna Holboca. Judecătoria Iași a respins vineri, 2 octombrie 2026, mai multe probe solicitate în apărarea fostului comisar, printre care o nouă expertiză, audierea unor martori și obținerea unor date privind traficul comunicațiilor electronice din noaptea în care a murit victima.

Decizia este importantă în condițiile în care apărarea lui Zacornea încearcă să combată acuzația pentru care fostul șef de la Permise a fost trimis în judecată și a ridicat recent în instanță inclusiv o altă ipoteză privind împrejurările în care a murit bărbatul găsit fără viață pe drumul din Valea Lungă.

Judecătorii au respins solicitarea privind emiterea unei adrese către Primăria Holboca, dar și cererea de obținere de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a datelor de trafic generate de furnizorii de servicii și comunicații electronice pentru intervalul 29 iunie 2023, ora 22– 30 iunie 2023, ora 11. Era vorba despre date aflate la dosarul de urmărire penală și înaintate anchetatorilor de Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor în august 2023.

Instanța nu a acceptat nici audierea, în calitate de martori, a avocatului care l-a reprezentat pe Zacornea în timpul urmăririi penale și a expertului criminalist M.M.

Mai mult, judecătorii au respins ca neîntemeiată solicitarea privind efectuarea unei noi expertize de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București, precum și audierea medicului legist criminalist V.J. Nici tehnicienii criminaliști din cadrul Biroului de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei nu vor fi audiați, instanța considerând această probă nerelevantă.

„Instanța respinge ca nefiind utile cauzei probele cu emiterea unei adrese către Primăria Comunei Holboca, solicitarea de relații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași (…) audierea, în calitate de martori, a avocatului ales al inculpatului din cursul urmăririi penale și a expertului criminalist M.M. Respinge ca neîntemeiate cererile de probe referitoare la efectuarea unei noi expertize de către INEC București și audierea în calitate de martor a medicului legist criminalist V.J.”, au stabilit magistrații ieșeni.

Procesul a fost amânat pentru 19 noiembrie 2026.

Vasile Zacornea a fost trimis în judecată în octombrie 2025 pentru părăsirea locului accidentului. Cazul pornește de la ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 29 iunie 2023, în jurul orei 23:30, în satul Valea Lungă din comuna Holboca.

Potrivit situației descrise de procurori în rechizitoriu, Zacornea conducea o autoutilitară Mitsubishi L200 dinspre Aroneanu către Rusenii Noi. La un moment dat, fostul comisar ar fi intrat pe un drum de pământ pe care îl folosea frecvent drept scurtătură.

Pe acel drum se afla întins un bărbat aflat într-o stare avansată de ebrietate. Anchetatorii susțin că autoutilitara condusă de Zacornea l-ar fi lovit, iar fostul șef de la Permise ar fi plecat de la locul accidentului fără să anunțe Poliția. Victima, Gherghel Daniel, a fost găsită ulterior fără viață.

Dosarul a avut însă o evoluție complicată. În timpul anchetei, Zacornea a avut calitatea de inculpat într-un dosar în care erau cercetate atât uciderea din culpă, cât și părăsirea locului accidentului. La finalul urmăririi penale, procurorii au decis însă trimiterea lui în judecată numai pentru părăsirea locului accidentului.

Parchetul a explicat că probele administrate nu au permis stabilirea, fără dubiu, a culpei conducătorului auto în producerea accidentului, motiv pentru care Zacornea nu a fost trimis în judecată și pentru ucidere din culpă.

Familia victimei a contestat modul în care a fost soluționată această parte a anchetei. Avocatul familiei, Codrin Stupariu, a susținut că au existat probe care ar fi trebuit administrate pentru lămurirea completă a împrejurărilor în care s-a produs decesul.

În paralel, apărarea lui Vasile Zacornea a încercat să aducă în fața instanței elemente suplimentare privind circumstanțele morții victimei. Recent, apărătorul fostului comisar a ridicat inclusiv ipoteza potrivit căreia moartea bărbatului ar putea avea legătură cu un conflict anterior petrecut într-un bar. Este o ipoteză a apărării și nu o concluzie stabilită de anchetatori sau de instanță.

Acum, o parte importantă dintre probele solicitate de apărare nu vor fi administrate, după decizia Judecătoriei Iași din 2 octombrie. Procesul va continua pe 19 noiembrie.

Vasile Zacornea a condus timp de mai mulți ani Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași. Fostul comisar s-a pensionat în 2023. El beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Alexandru Damian

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro