VIDEO | Șoferul care a rupt un stâlp și a fugit după accidentul din Vlădeni nu avea permis. S-a ascuns în sat

24 iulie 2026, 00:01 0
VIDEO | Șoferul care a rupt un stâlp și a fugit după accidentul din Vlădeni nu avea permis. S-a ascuns în sat

Tânărul care a provocat accidentul violent de miercuri, 22 iulie 2026, din satul Iacobeni, comuna Vlădeni, are 19 ani și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta se afla într-un autoturism Opel împreună cu un prieten, iar după ce mașina a lovit un stâlp, s-a răsturnat și a luat foc, cei doi au ieșit din interior și au fugit. Polițiștii i-au găsit ulterior în sat.

Accidentul s-a produs miercuri, pe un drum din apropierea localității Iacobeni. Potrivit informațiilor obținute de redacție, cei doi tineri se urcaseră într-un Opel și circulau cu viteză pe drumurile din zonă. La un moment dat, șoferul de 19 ani a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ieșit de pe carosabil și a lovit violent un stâlp de susținere a rețelei electrice.

Forța impactului a pus stâlpul la pământ, după care mașina s-a răsturnat cu roțile în sus. La scurt timp, autoturismul a fost cuprins de flăcări. Tânărul aflat la volan și amicul său au reușit să iasă înainte ca incendiul să se extindă, apoi au părăsit locul accidentului.

Cauza exactă a pierderii controlului asupra autoturismului urmează să fie stabilită de anchetatori. Viteza este indicată de informațiile obținute din zonă, însă Poliția nu a stabilit, deocamdată, oficial cauza producerii accidentului.

Mașina ardea în întregime când au ajuns pompierii

Apelul la 112 a fost înregistrat după ce localnicii au observat autoturismul răsturnat și cuprins de flăcări. La locul accidentului au fost trimiși opt pompieri militari, cu o autospecială de stingere și o autospecială de intervenție și descarcerare. La misiune a participat și echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

În momentul sosirii pompierilor, autoturismul ardea generalizat, iar incendiul se propagase la vegetația uscată din apropiere. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. La prima verificare, salvatorii nu au găsit nicio persoană în interiorul mașinii, conform informațiilor transmise după intervenție.

Pompierii au stins incendiul și au limitat extinderea focului, în timp ce polițiștii au început verificările pentru identificarea persoanelor care se aflaseră în autoturism.

Potrivit informațiilor obținute de redacție, cei doi tineri au fost găsiți ulterior ascunși în sat. Comunicatul oficial al Poliției confirmă identificarea șoferului în aceeași zi, fără să precizeze locul în care acesta a fost descoperit sau situația celui de-al doilea ocupant al mașinii.

Șoferul de 19 ani nu avea permis

Verificările efectuate de polițiști au arătat că tânărul aflat la volan nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.

„La data de 22 iulie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că, în comuna Vlădeni, un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, ulterior acesta fiind cuprins de flăcări. Polițiștii au identificat autoturismul, iar pompierii prezenți la fața locului au procedat la stingerea incendiului, în interior nefiind identificate persoane”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Anchetatorii au reușit să stabilească, în cursul aceleiași zile, cine s-ar fi aflat la volanul autoturismului. „În urma verificărilor efectuate de polițiști, la aceeași dată, a fost identificat șoferul autoturismului, respectiv un tânăr de 19 ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, au mai precizat reprezentanții Poliției Iași.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care tânărul a ajuns să conducă autoturismul, cui îi aparține mașina, traseul parcurs înaintea accidentului și toate consecințele produse prin distrugerea stâlpului și izbucnirea incendiului.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro