VIDEO | Strada Văleni s-a rupt din nou după ploile torențiale. Probleme lângă casele lui Simirad și Cheșcu


Strada Văleni din zona Galata s-a surpat din nou în urma averselor puternice de vineri noapte, la aproape cinci luni după ce municipalitatea a început lucrările de consolidare și reparații. Noua cedare a carosabilului a reaprins temerile locuitorilor din zonă. Efectele surpării sunt deja vizibile în curtea fostului edil al Iașului: casa lui Constantin Simirad este amplasată foarte aproape de marginea dealului, iar după ploile torențiale pavelele din curte s-au deplasat vizibil. În cazul proprietății lui Gheorghe Cheșcu, aflată ceva mai în spate față de zona afectată, au apărut fisuri în gardul de la stradă.
Sâmbătă dimineață, angajații ApaVital lucrau deja în zona surpată și încercau să identifice conductele rupte aflate sub pământ, considerate una dintre cauzele degradării continue a străzii.
Problemele de pe strada Văleni nu sunt noi. Prima surpare majoră a avut loc în luna decembrie, când carosabilul și trotuarele au început să prezinte fisuri, văluriri și adevărate trepte de rupere pe o lungime de aproximativ 200 de metri.
Situația a devenit atât de gravă încât Primăria Municipiului Iași a convocat atunci o ședință comună a Comitetului pentru Situații de Urgență, a Comisiei de Circulație și a Comisiei de Versanți. Autoritățile au decis atunci restricționarea drastică a circulației în zonă. Traficul rutier a fost interzis între numerele 1 și 3D de pe strada Văleni și limitat între șoseaua Iași–Voinești și Stradela Văleni. Mașinile au fost deviate pe străzile Viorelelor și Podișului, iar în zonă a fost introdusă o limită de tonaj de 3,5 tone.
Tot atunci, reprezentanții municipalității au susținut că problema nu este provocată de alunecări de teren, ci de modul în care a fost construită strada în urmă cu peste două decenii. Potrivit concluziilor tehnice invocate de Primărie, versantul ar fi stabil, iar degradările ar proveni din faptul că drumul a fost realizat pe umpluturi necompactate corespunzător și stabilizări improvizate cu piloți de lemn și nuiele. „Analizele tehnice arată că problemele actuale nu provin din alunecări de teren. Copacii și stâlpii nu prezintă înclinări, iar proprietățile din lateral nu au suferit modificări. Versantul este stabil, însă strada, construită în urmă cu peste 20 de ani prin umpluturi necompactate corespunzător și stabilizări improvizate cu piloți de lemn și nuiele, a cedat treptat în timp”, transmitea Primăria Iași în luna decembrie.
Cinci luni de lucrări și o nouă surpare
În lunile care au urmat, strada a fost decopertată pentru verificări detaliate ale fundației, iar autoritățile au anunțat că vor interveni prin refacerea umpluturii și compactarea corespunzătoare a terenului. În paralel, Citadin SA a început lucrări de reparații pe rutele alternative folosite pentru devierea traficului.
Deși municipalitatea susținea că situația este sub control și că proiectul de consolidare este pregătit, strada a cedat din nou imediat după furtuna de vineri noapte, în locul unde se fac lucrări.
În ședința Consiliului Local din 19 decembrie, Primăria Iași a introdus un amendament pentru suplimentarea bugetului destinat lucrărilor de consolidare de pe strada Văleni. Municipalitatea a transferat atunci 273.000 de lei din proiectul „Modernizare străzi în Municipiul Iași” către obiectivul „Consolidare versant str. Văleni”, invocând majorarea TVA de la 19% la 21%.
„În scopul inițierii procedurii de achiziție lucrări se impune suplimentarea valorii creditului de angajament cu 273,00 mii lei pentru anul 2025, prin virare credit de angajament din cadrul aceluiași capitol bugetar de la obiectivul «Modernizare străzi în Municipiul Iași», ca urmare a majorării cotei de TVA de la 19% la 21%”, se arăta în documentul introdus pe ordinea de zi.
În acea perioadă, primarul Mihai Chirica încerca să liniștească populația. „Vreau să îi asigur pe locuitori și pe cei care tranzitează zona că situația este sub control. Nu există niciun risc de alunecare de teren care să afecteze proprietățile sau siguranța oamenilor. Zona este monitorizată permanent și vom lua toate măsurile necesare pentru stabilizarea versantului, a străzii și a rețelelor de utilități”, declara Mihai Chirica în luna decembrie.
Anton Farcaș
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp


















