Accident devastator în Dulcești, Neamț: mașină în flăcări și victime încarcerate VIDEO

Ziarul de Interes
2 min de citit
SHARE

Un accident rutier extrem de grav s-a produs miercuri seară în comuna Dulcești, județul Neamț, unde două autoturisme s-au ciocnit violent, iar unul dintre ele a fost cuprins de flăcări imediat după impact.

„Astăzi, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost informați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15 D, în afara localității Dulcești.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, impactul s-a produs între două autoturisme care circulau din sensuri opuse.

Din nefericire a rezultat decesul a 4 persoane și rănirea altor 3.

La acest moment traficul este blocat, fiind declanșat planul roșu.

Desfășurăm cercetarea la fața locului pentru stabilirea cauzelor și condițiilor producerii evenimentului rutier”, au precizat reprezentanții poliției Neamț.

Potrivit primelor informații transmise de salvatori, în cele două mașini se aflau șase persoane, printre care și un sugar. În urma coliziunii, patru victime au rămas încarcerate, iar trei dintre acestea sunt inconștiente, ceea ce indică gravitatea deosebită a impactului.

Situația a impus activarea Planului Roșu de intervenție, autoritățile mobilizând rapid forțe suplimentare pentru gestionarea cazului. La fața locului intervin echipaje de pompieri de la Detașamentul Roman, echipe de descarcerare și mai multe ambulanțe, care acționează contracronometru pentru extragerea victimelor și acordarea primului ajutor.

Intervenția este una extrem de dificilă, în condițiile în care unul dintre autoturisme a fost cuprins de flăcări, iar victimele au rămas prinse între fiarele contorsionate. Salvatorii încearcă să limiteze incendiul și, în același timp, să ajungă la persoanele rănite, fiecare minut fiind esențial pentru supraviețuirea acestora.

Deocamdată, autoritățile nu au comunicat informații oficiale despre identitatea victimelor sau cauzele producerii accidentului. Ancheta urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs impactul.

Cazul este în dinamică, iar intervenția este în plină desfășurare. Revenim cu detalii pe măsură ce apar informații oficiale. (Vlad Mirea)

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

12 apr.
00:00 (EEST)
Cine va fi concediat din Primăria Iași? Ședință extraordinară pe 15 aprilie pentru reducerea posturilor
Primăria Municipiului Iași se pregătește pentru o reorganizare administrativă, după ce Instituția Prefectului a trimis o adresă în martie Primăriei Iași unde…
11 apr.
12:05 (EEST)
Prohodul Domnului la Iași: mii de credincioși au participat la slujba de la Mitropolie | VIDEO
Mii de credincioși au participat, vineri seară, la Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai importante slujbe din Săptămâna Patimilor, oficiată la…
11 apr.
02:34 (EEST)
Junii și seniorii liberali de la Podu Roș, direct la Felinarele Roșii din Bruxel
Stimați cetitori, destinele tuturor liberalilor ieșeni abundă de roșu! Ei se chinuie politic în Podu Roș, se întâlnesc la ceas de seară…
11 apr.
01:00 (EEST)
Paștele la Iași, prin ochii unor studenți africani: „Am descoperit o credință vie pe care vrem să o ducem acasă” | VIDEO
Pentru câțiva tineri veniți din Kenya și Uganda să studieze Teologia Ortodoxă la Iași, Paștele nu este doar o sărbătoare, ci o…
10 apr.
18:05 (EEST)
Vânzătoare bătută cu bestialitate într-un magazin din Iași. Agresorul, arestat preventiv | VIDEO
Scene de o violență extremă au avut loc într-un magazin alimentar din localitatea Mogoșești, județul Iași, unde o femeie de 43 de…
10 apr.
14:00 (EEST)
Zboruri Iași–Italia, anulate din cauza grevei aeriene
Mai multe zboruri programate pe Aeroportul Internațional Iași au fost anulate vineri, pe fondul unei greve din sectorul transportului aerian din Italia,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?