Bleguța și Bleguțul se întrețin pe holuri!


Stimați cetitori de papagali, tocmai ce vă menționam zilele trecute despre cea care, cândva, tăia și spânzura, fiind vicesa autentică din Palatul cel Roznovan, că despre Oerelie este vorba.
Ehei! Cu cine credeți că se întreținea madam Oerelie pe holurile Palatului cel Roznovan? Cu jupânul Bleguț cel corigent. Bine, interesantă combinațiune, dar întrebarea este ce căuta Oerelie acolo, tocmai ea care se cam ferește să dea ochii cu lumea chiar și când este la Ghișeu. Ne întrebăm ce căuta Oerelie, deoarece știm ce căuta Bleguțul și nu înțelegem legătura.
Apoi, după ce Bleguțul a fost pus la punct de musiu Stoleru, care i-a explicat, pe scurt, cât de puțin înalte îi sunt gradele, acesta pare a se reprofila și a învăța, temeinic, meseria de tâmplar. De ce spunem tâmplar?? Pentru că toată ziua freacă ușa din lemn a cabinetului de unde se iau deciziile la jocul cu bășica, începând de dimineață, de la 8, până după-amiază, la 16 fără să înțelegem scopul vizitelor.
Păi, dacă domnul universitar a spus că el se ocupă de sportul-rege, ție, Bleguț, ce ți-a mai rămas de făcut?
Să stai la palavre tocmai cu Oerelie?
Parol! Întrebăm, nu dăm cu parul!
**Textul de mai sus folosește satiră pentru a ironiza realități locale și naționale. În articolele de știri ale ediției noastre, aceste subiecte sunt abordate riguros și documentat. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare**
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














