Casting pentru maseori organizat de bremarele Nițos pentru centrul de babe de la Miros Lava. 100 lei înscrierea


Maseorii și meseuezele din târgul Eșului au intrat în fibrilație când s-a aruncat pe piață zvonul că sunt locuri de muncă la noul centru de moșnegi de la Miros Lava, enaugurat prin luna cireșarului.
Simțind că e rost de făcut iepuroi, bremarele Nițos a acționat în consecință și a organizat un casting prevat la ranciul său. Evident, maseorii și maseuezele au dat năvală, deoarece criză, șomaj puternic pe piața muncii iar reconversiunea profesională nu este de indicat, deoarece opțiunile converg către șantiere de construcții.
Astfel, bremarele Nițos a pus o taxă de participațiune de 100 de lei ca să mai taie din concurență, apoi a ales preponderent urmașe ale Evei, sexul slab cum se mai spune. Ba chiar în fruntea centrului a pus o duamnă bine dar chipurile, aici bremarele a nimerit-o deoarece pare că este prea calificată pentru acest post.
În rest, bremăria a scos telefonul fix din priză deoarece suna toată ziua. Maseorii sunau să ceară enformații zilnic, zeci și zeci, neștiind că concursul a fost deja, la ranciul bremarelui Nișos iar examenul este doar o formalitate.
**Textul de mai sus folosește satiră pentru a ironiza realități locale și naționale. În articolele de știri ale ediției noastre, aceste subiecte sunt abordate riguros și documentat. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare**
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














