Costel Tablă își termină casa de pe malul bălții Aronianu. Papagalii întreabă dacă meseriașii vin cu factură sau fără


Costel Tablă de la Conțiliul Giudețean aproape că termină și căsuța de pe malul bălții Aronianu. Și, când o fi gata, omul o să poată da cu banu’ în fiecare seară ca să afle unde doarme.
La Bânovenești? Merge. La Aronianu? Merge și acolo. În Zimbru? Este loc. La Sculani? Se găsește și acolo un pat. Practic, Costel poate să-și facă program de dormit pe zile: luni într-o parte, marți în alta, miercuri mai schimbă peisajul. Până duminică nici nu mai știe unde și-a lăsat pijamaua.
Da’ nu despre colecția de perne voiam noi să vă zicem.
Papagailor le-a sărit în ochi altceva la casa de pe Aronianu. Pe-acolo, cică, e mișcare aproape zilnic. Mai vine unu’ să pună mozaic, altu’ se ocupă de caldelabre, altu’ meșterește la enstalații și tot așa.
Numai că, după cum ciripesc papagalii, meseriașii ar apărea cam random: azi unul, mâine altul, poimâine încă doi. Iar întrebarea care ne roade pe noi este una simplă: cu contracte, facturi și toate cele sfinte ale fiscalității cum o mai fi?
Că dacă oamenii lucrează cu acte, jos pălăria și să le meargă mistria. Dacă însă se lucrează la liber, cum se mai practică prin patria noastră fiscală, atunci statul rămâne cu buza umflată. Și atunci, cu ce bani sunt plătiți miile de bugetari?
**Textul de mai sus folosește satiră pentru a ironiza realități locale și naționale. În articolele de știri ale ediției noastre, aceste subiecte sunt abordate riguros și documentat. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare**
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














