ISJ Iași trimite control la școala din Miroslava. Un părinte vorbește despre bani încasați „la negru” la after-school


Inspectoratul Școlar Județean Iași s-a sesizat după informațiile apărute în presă despre situația de la Școala Gimnazială „Colonel Constantin Langa” din Miroslava, unde firma privată Twinkle Star organizează cursuri de engleză contra cost chiar în sălile unității publice de învățământ, deși școala are deja cinci profesori de limba engleză. Rodica Leontieș, inspectorul școlar general al ISJ Iași, a precizat că în această săptămână va dispune un control.
Controlul vine după ce Ziarul de Interes a arătat că Twinkle Star organizează cursurile cu propriii profesori, pentru care părinții pot plăti până la 3.500 de lei pe an pentru un copil, în timp ce, potrivit informațiilor obținute de publicația noastră, firma nu achită chirie școlii pentru sălile folosite. Directoarea Aurora-Diana Deliu a confirmat că școala nu încasează bani din aceste cursuri, dar a precizat că Twinkle Star a făcut o donație unității: un pian.
Mai mulți părinți au furnizat Ziarului de Interes informații despre relația dintre firma privată și școală, dar și despre alte activități contra cost desfășurate după program în unitatea de învățământ. Aceștia susțin inclusiv că între directoarea Aurora-Diana Deliu și Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi, cea care controlează firmele Twinkle Star, ar exista o relație apropiată.
Tot din informațiile obținute de Ziarul de Interes rezultă că parteneriatul cu Twinkle Star ar fi fost discutat și aprobat în Consiliul profesoral, nu în Consiliul de Administrație al școlii. Directoarea a susținut, la rândul său, că nici Consiliul Local Miroslava nu ar avea vreo implicare în această colaborare.
„Săptămâna aceasta voi da dispoziție să facem un control”
Inspectorul școlar general Rodica Leontieș a confirmat pentru Ziarul de Interes că ISJ Iași s-a sesizat în urma informațiilor apărute în presă.
„Da, ne-am sesizat din articolele din presă cu privire la școala respectivă. Săptămâna aceasta voi da dispoziție să facem un control la școala de la Miroslava. Totuși, țin să vă spun că școala are libertatea de a încheia parteneriate”, a declarat Rodica Leontieș.
Existența unui parteneriat cu o societate privată nu reprezintă, în sine, dovada vreunei nereguli. Cazul prezentat de Ziarul de Interes ridică însă întrebări în legătură cu condițiile concrete în care firma folosește spațiile unei școli publice pentru servicii educaționale contra cost și cu modul în care a fost aprobată colaborarea.
Cinci profesori de engleză la stat, Twinckle face milioane
La Școala Gimnazială „Colonel Constantin Langa” din Miroslava învață peste 1.600 de elevi. Unitatea are deja cinci profesori de limba engleză, plătiți în sistemul public de învățământ.
Cu toate acestea, în aceeași școală, Twinkle Star organizează cursuri suplimentare contra cost, susținute de profesorii firmei.
Firma își promovează chiar avantajul desfășurării cursurilor în Miroslava: „Engleza Cambridge în Miroslava. Fără drumuri în plus”.
Oferta este destinată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani. Elevii au orele obișnuite de engleză în cadrul școlii, iar părinții care doresc pregătire suplimentară îi pot înscrie la Twinkle Star, contra cost, fără să-i mai transporte până la unul dintre centrele firmei din Iași.
Pentru anul școlar 2026–2027, oferta cuprinde 32 de ședințe. Prețul pornește de la 2.500 de lei pe an pentru nivelurile destinate copiilor mici, ajunge la 2.750 de lei pentru Starters, Movers și Flyers, la 2.900 de lei pentru KET și la 3.000 de lei pentru PET și alte niveluri. Pentru nivelurile superioare, tariful poate ajunge la 3.500 de lei pe an. Separat, este prevăzută și o taxă de înscriere cu un preț de listă de 200 de lei.
Aurora-Diana Deliu a confirmat pentru Ziarul de Interes existența parteneriatului și faptul că activitățile Twinkle Star sunt contra cost. Directoarea a precizat însă că acestea au loc în weekend.
„Avem un parteneriat cu Twinkle, adică fac în weekend, sâmbătă și duminica. Nu impunem noi, maică, Doamne ferească-mă Dumnezeu. Nu le-a impus nimeni niciodată. Ceilalți colegi profesori sunt cinci la număr, își fac orele, e norma lor. E cumva deschis un sediu al celor de la Twinkle în unitatea noastră și nu mai ajung ei până în Alexandru”, a explicat directoarea.
Nu este vorba despre un sediu al firmei în sens juridic. Directoarea a folosit această formulare pentru a explica avantajul practic al colaborării: copiii nu mai trebuie transportați de părinți la centrul Twinkle Star din Alexandru.
Întrebată direct dacă aceste cursuri sunt contra cost, Aurora-Diana Deliu a confirmat: „Da, dar atenție, sunt contra cost, dar nu în timpul programului școlar.”
Mai mulți părinți vorbesc însă și despre activități de after-school
Informațiile oferite Ziarului de Interes de mai mulți părinți aduc în discuție și activitățile desfășurate după terminarea programului obișnuit al elevilor.
Acestea trebuie delimitate de cursurile Twinkle Star despre care directoarea afirmă că se desfășoară sâmbăta și duminica.
Părinții descriu o practică de after-school în care, cel puțin într-o perioadă anterioară, unele dintre învățătoarele care lucrau dimineața cu elevii în programul normal rămâneau după-amiaza cu aceiași copii și erau plătite separat de familii.
Într-una dintre mărturiile transmise redacției, un părinte care spune că a avut copilul în această școală afirmă:
„Am avut copilul acolo, ar trebui să mergeți după-amiaza la clasele de after school și să cereți învățătoarelor facturile. Noi, părinții, trebuia să plătim chirie școlii, plus «onorariul» pentru învățătoare, dar fără să primim niciun bon/factură, totul se făcea la negru.”
Același părinte indică intervalul 14–16 și susține că, atunci când vremea era bună, copiii erau uneori scoși în curte în loc să-și facă temele. „Cât este cald afară, nici nu fac temele, ele scot copiii afară să se joace pentru ca ele să aibă timp de stat la vorbă. Nici nu e nevoie să intrați în școală, îi veți observa în curte și doamnele pe margine stând de vorbă”, mai arată acesta.
Ziarul de Interes nu deține în acest moment informații din care să rezulte că această modalitate de organizare și plată a after-school-ului continuă și în prezent. Relatarea privește perioada în care copilul părintelui respectiv frecventa școala.
Există însă un element care atrage atenția: părinții spun că pentru after-school achitau inclusiv o sumă prezentată drept chirie pentru școală, în timp ce, în cazul actual al cursurilor Twinkle Star, informațiile obținute de Ziarul de Interes arată că societatea nu achită chirie pentru sălile folosite.
Școala nu încasează bani de la Twinkle Star. Firma a donat un pian
Directoarea a confirmat că unitatea nu gestionează banii plătiți de părinți pentru cursurile firmei.
„Noi, școală, nu suntem cu partea financiară, nu punem mâna pe niciun bănuț de la părinți”, a precizat Aurora-Diana Deliu.
Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Interes, Twinkle Star nu achită chirie școlii pentru sălile în care sunt organizate cursurile.
Directoarea a adus însă în discuție sprijinul acordat de firmă unității și a indicat o donație concretă:
„Twinkle anul trecut ne-a cumpărat prin donație, am primit un pian de la ei pentru școală”, a declarat aceasta.
Donația unui pian nu dovedește că bunul a fost oferit în schimbul dreptului de a utiliza sălile, iar Ziarul de Interes nu susține existența unei asemenea înțelegeri. Faptele cunoscute sunt că, potrivit informațiilor publicației, firma nu plătește chirie pentru cursurile organizate în școală, iar directoarea afirmă că Twinkle Star a donat unității un pian.
Mai mulți părinți susțin că Bucevschi și Deliu ar fi apropiate
În discuțiile cu Ziarul de Interes, mai mulți părinți au susținut și că între directoarea Aurora-Diana Deliu și Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi ar exista o relație apropiată.
Aceasta este informația furnizată de părinți. Ziarul de Interes nu deține elemente care să stabilească natura relației personale dintre cele două și nu afirmă că o eventuală relație de prietenie ar demonstra, prin ea însăși, existența unei nereguli.
În documentarea publicației au apărut și situații în care cadre didactice au activat atât pentru școala publică din comună, cât și pentru Twinkle Star. Nici această situație nu reprezintă, prin ea însăși, o neregulă, dar este relevantă pentru a înțelege legăturile profesionale existente între societatea privată și comunitatea școlară din Miroslava.
Parteneriatul ar fi trecut prin Consiliul profesoral, nu prin Consiliul de Administrație
Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Interes, parteneriatul cu Twinkle Star a fost discutat și aprobat în Consiliul profesoral, nu în Consiliul de Administrație al Școlii „Colonel Constantin Langa”.
Directoarea a fost întrebată și despre implicarea Consiliului Local Miroslava.
„Dar n-are treabă Consiliul Local cu… nu. Este o activitate a noastră, a școlii, cu partenerii noștri și cu asociația de părinți”, a răspuns Aurora-Diana Deliu.
Prin urmare, una dintre întrebările rămase după prima documentare a Ziarului de Interes privește documentele și condițiile concrete în baza cărora o societate privată utilizează sălile unității publice pentru cursuri pentru care percepe taxe de la părinți.
Twinkle Star: „Familiile interesate de o educație de calitate pierdeau adesea ore bune în trafic”
Ziarul de Interes a contactat-o și pe Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi. Aceasta a răspuns inițial la telefon, după care redacția i-a transmis o listă de întrebări.
Reprezentanții Twinkle Star au transmis ulterior punctul de vedere al firmei:
„Colaborarea cu Școala Gimnazială «Colonel Constantin Langa» din Miroslava a pornit de la înscrierea unor candidați la examenele Cambridge, pregătiți chiar de cadrele didactice ale instituției. Ulterior, școala a devenit Centru de Pregătire Cambridge, consolidând astfel parteneriatul și oferind elevilor un parcurs structurat de pregătire pentru certificările internaționale Cambridge.
În cadrul acestui parteneriat educațional am desfășurat mai multe activități: testare de nivel conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi, ateliere Cambridge, o vizită oficială din partea reprezentanților Cambridge English pentru a cunoaște comunitatea locală, precum și evenimente online pentru părinți, cu explicații despre examene și cursuri Cambridge.
Toate aceste activități s-au desfășurat în afara orelor de curs și au fost opționale — au participat cei care și-au manifestat interesul.
Ne-am dorit să venim în întâmpinarea părinților, pentru că, așa cum am constatat de-a lungul timpului, familiile interesate de o educație de calitate pierdeau adesea ore bune în trafic pentru a ajunge la sediile noastre”, au precizat reprezentanții Twinkle Star pentru Ziarul de Interes.
Relația dintre Twinkle Star și Școala „Colonel Constantin Langa” poate fi urmărită public cel puțin din 2025.
Pe 29 martie 2025 a fost organizată în școală o testare Cambridge gratuită, la care au participat 93 de elevi. În urma testării, copiii au fost îndrumați către nivelurile corespunzătoare de examinare.
Pe 21 iunie 2025 a urmat prima sesiune oficială de examene Cambridge English organizată la Școala „Colonel Constantin Langa”, în parteneriat cu Twinkle Star. Au participat 41 de elevi: șase la A1 Movers, 27 la A2 Key și opt la B1 Preliminary.
Primăria Miroslava a prezentat public evenimentul drept o „premieră educațională”. Aurora-Diana Deliu saluta colaborarea, iar Ruxandra Bucevschi, manager Twinkle Star Exam Centre, declara la acel moment: „Colaborarea noastră este una eficientă și valoroasă”.
Relația a continuat în 2026. Pe 3 februarie, Twinkle Star a publicat informații despre vizita la Miroslava a lui Dr. Darren Perrett, Senior Partnerships Manager – Cambridge University Press & Assessment. Firma mulțumea conducerii și profesorilor de limba engleză ai școlii și vorbea despre parteneriatul dintre unitatea publică și Twinkle Star Exam Centre.
Tot atunci a fost anunțată o nouă sesiune de examene Cambridge în școala din Miroslava, pentru 30 mai 2026.
Examenele erau, la rândul lor, contra cost: 390 de lei pentru Pre A1 Starters, A1 Movers și A2 Flyers, 510 lei pentru A2 Key for Schools și 610 lei pentru B1 Preliminary for Schools.
Aceste sume reprezentau taxele de examinare și erau distincte de prețul cursurilor de engleză.
De la 14 cursanți la o afacere de aproape 10 milioane de lei
În spatele Twinkle Star se află Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi. Afacerea a început în 2008. Chiar compania arată în istoricul său că Twinkle Star Iași a pornit atunci cu o singură grupă Young Learners și numai 14 cursanți.
Astăzi, numai TWINKLE STAR SRL, societatea prin care sunt desfășurate cursurile de engleză, a ajuns la o cifră de afaceri anuală de aproape 10 milioane de lei.
Evoluția ultimilor ani arată creșterea afacerii.
În 2020, TWINKLE STAR SRL a avut o cifră de afaceri de 3.903.110 lei și un profit net de 1.004.693 de lei.
În 2021, cifra de afaceri a fost de 3.905.407 lei, iar profitul net de 1.109.488 lei.
În 2022, afacerile au crescut la 5.256.758 lei, cu un profit net de 519.773 lei.
În 2023, societatea a raportat o cifră de afaceri de 7.501.441 lei și un profit net de 1.536.692 lei.
În 2024, cifra de afaceri a ajuns la 9.014.082 lei, iar profitul net la 2.157.949 lei.
În 2025, TWINKLE STAR SRL a raportat o cifră de afaceri de 9.812.534 de lei și un profit net de 2.244.895 de lei. Firma avea 53 de salariați.
Practic, între 2020 și 2025, cifra de afaceri a societății a crescut de la aproximativ 3,9 milioane de lei la 9,8 milioane de lei.
Două firme controlate de Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi
Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi deține 100% din TWINKLE STAR SRL și 100% din TWINKLE STAR EXAM CENTRE SRL, însă cele două societăți au activități diferite.
TWINKLE STAR SRL, înființată în 2008, este societatea prin care sunt derulate cursurile de engleză.
TWINKLE STAR EXAM CENTRE SRL a fost înființată în 2018 și este societatea prin care se desfășoară activitatea de examinare Cambridge. Centrul Twinkle Star Exam Centre RO068 este autorizat să organizeze examene Cambridge English.
Și această societate a crescut în ultimii ani.
În 2020 avea o cifră de afaceri de 681.982 de lei și o pierdere de 162.778 de lei.
În 2021, cifra de afaceri a urcat la 941.589 de lei, iar societatea a înregistrat o pierdere de 116.203 lei.
În 2022, afacerile au ajuns la 1.345.962 de lei, cu o pierdere de 7.517 lei.
Din 2023, societatea a trecut pe profit: 1.443.271 de lei cifră de afaceri și 160.761 de lei profit net.
În 2024 a raportat o cifră de afaceri de 1.611.323 de lei și un profit de 103.323 de lei.
În 2025, TWINKLE STAR EXAM CENTRE SRL a ajuns la o cifră de afaceri de 1.930.221 de lei și un profit net de 148.401 lei.
Pentru părinți, mecanismul este simplu: pregătirea copilului și examenul Cambridge sunt două servicii distincte. Cursurile de engleză sunt derulate prin TWINKLE STAR SRL. Dacă familia dorește ca elevul să susțină și un examen Cambridge, examinarea se achită separat și este organizată prin TWINKLE STAR EXAM CENTRE SRL. Ambele societăți sunt deținute integral de Ruxandra Silvia Rață-Bucevschi.
Cifrele prezentate reprezintă activitatea totală a celor două societăți. Din datele disponibile nu se poate stabili ce parte din venituri provine din activitatea desfășurată la școala din Miroslava.
Acum, situația va ajunge și în atenția inspectorilor școlari. Rodica Leontieș a anunțat că va dispune în această săptămână un control la Școala „Colonel Constantin Langa”, după ce ISJ Iași s-a sesizat din informațiile apărute în presă.
Vlad Mirea, Andrei Dîscă
Comentarii
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp






















Vai …, deja tremura madame! Cine vine in control? Cei pe care i-a “pus” politic nasul Nitos la ISJ? Bună gluma, punem pariu ca vine Țâr…covnicu să controleze ca doar are o obligație de când îi căzuse grea nepasta și a semnat prin condici.
Nu o sa se rezolve nimic, ISJ nu face nimic, îs puși degeaba, iar daca mai spuneti ca nasul e primarul, claaar, se duce de râpă tot.