Ciuma revine în atenție după suspiciunile din Rusia. Medicii ieșeni explică de ce boala care a făcut ravagii la Iași în 1819 poate fi tratată astăzi

Moartea unei angajate a unui institut de cercetare a ciumei din Rusia a readus în atenția autorităților sanitare internaționale una dintre cele mai periculoase boli infecțioase din istorie. Femeia, în vârstă de 28 de ani, a murit pe 2 octombrie 2026, după ce a dezvoltat o pneumonie severă, de origine neclarificată.

Autoritățile ruse susțin că nu a fost confirmată infectarea cu bacteria care provoacă ciuma, însă incidentul a ridicat întrebări despre riscurile acestei boli. Specialiștii în boli infecțioase explică faptul că, spre deosebire de trecut, ciuma poate fi tratată eficient cu antibiotice, dacă pacientul ajunge suficient de repede la medic.

Incidentul a avut loc în regiunea Irkutsk, din Siberia, unde autoritățile au dispus supravegherea persoanelor care au intrat în contact cu femeia. Potrivit informațiilor apărute despre acest caz, aproximativ 200 de persoane au fost monitorizate, iar testele efectuate nu au confirmat prezența unei infecții periculoase. Organizația Mondială a Sănătății a solicitat clarificări suplimentare și a apreciat că riscul pentru Europa este foarte scăzut.

Subiectul are o legătură directă și cu Iașul. În urmă cu peste două secole, orașul a fost afectat de epidemii de ciumă, într-o perioadă în care medicii nu dispuneau de antibiotice și nici măcar nu cunoșteau bacteria responsabilă de îmbolnăvire. Astăzi, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași este una dintre unitățile medicale specializate în diagnosticarea și tratarea bolilor infecțioase, iar o eventuală suspiciune de ciumă ar impune măsuri imediate de izolare, tratament și supraveghere epidemiologică.

Cum se manifestă ciuma și cât de periculoasă este

Ciuma este provocată de bacteria Yersinia pestis, care nu a dispărut din lume. Boala continuă să fie întâlnită în anumite regiuni din Africa, Asia și America, fiind transmisă în principal prin puricii infectați ai rozătoarelor sau prin contactul cu animale infectate.

Există trei forme clinice principale: bubonică, septicemică și pneumonică. Primele simptome apar, de regulă, la una până la șapte zile după infectare și pot semăna cu manifestările unei gripe severe. Pacienții dezvoltă brusc febră mare, frisoane, dureri puternice de cap, dureri musculare, slăbiciune accentuată, greață și vărsături.

Cea mai frecventă este ciuma bubonică, recunoscută prin apariția unor ganglioni limfatici foarte umflați și dureroși, numiți „buboni”. Aceștia apar mai ales în zona inghinală, la subraț sau la nivelul gâtului.

Forma septicemică apare atunci când infecția afectează sângele și poate provoca tulburări grave de circulație, afectarea organelor și necroza țesuturilor.

Cea mai periculoasă este ciuma pneumonică, deoarece afectează plămânii și se poate transmite direct de la o persoană la alta, prin picăturile respiratorii eliminate prin tuse. Bolnavii pot dezvolta rapid insuficiență respiratorie, iar evoluția este extrem de agresivă.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că forma pneumonică netratată poate provoca decesul în numai 18–24 de ore de la debutul simptomelor. De aceea, orice suspiciune justificată necesită evaluare medicală urgentă.

Antibioticele au schimbat radical șansele de supraviețuire

Spre deosebire de perioada medievală, ciuma nu mai este o boală lipsită de tratament. Medicii dispun în prezent de antibiotice eficiente împotriva bacteriei Yersinia pestis, printre care gentamicina, doxiciclina și ciprofloxacina.

Tratamentul trebuie început cât mai repede, în special în cazul formei pneumonice. Dacă suspiciunea medicală este întemeiată, administrarea antibioticelor nu trebuie amânată până la obținerea confirmării de laborator.

Diagnosticarea rapidă și tratamentul corect cresc considerabil șansele de supraviețuire. Totuși, ciuma rămâne o urgență medicală, iar evoluția depinde de forma bolii, de gravitatea infecției și de momentul începerii tratamentului.

Ce s-ar întâmpla dacă un pacient suspect de ciumă ar ajunge la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

În cazul prezentării unui pacient cu suspiciune întemeiată de ciumă, medicii ar trebui să aplice imediat măsurile de prevenire a transmiterii infecției. Pentru forma pneumonică sunt necesare izolarea pacientului, protecția respiratorie a personalului și limitarea contactelor cu alte persoane.

În funcție de starea pacientului, tratamentul antibiotic ar fi început fără întârziere, concomitent cu investigațiile necesare stabilirii diagnosticului.

Direcția de Sănătate Publică Iași ar trebui informată, iar probele biologice recoltate din sânge, spută sau ganglionii afectați ar urma să fie analizate în condiții de siguranță, prin circuitul laboratoarelor autorizate.

O altă etapă importantă ar fi ancheta epidemiologică. Autoritățile ar identifica persoanele care au avut contacte relevante cu pacientul, pentru a stabili dacă este necesară monitorizarea acestora sau administrarea preventivă de antibiotice.

Acestea sunt principiile generale de intervenție în cazul unei suspiciuni de ciumă. Ele nu reprezintă confirmarea existenței unui pacient infectat la Iași și nici anunțul activării unui protocol special la spitalul ieșean.

În vara anului 1819, Iașul era lovit de ciumă. Medicii nu aveau antibiotice

Legătura Iașului cu această boală nu este doar una medicală, ci și istorică. În vara anului 1819, orașul s-a confruntat cu ciuma, într-o perioadă în care posibilitățile de tratare a bolnavilor erau extrem de limitate.

Relatările istorice despre epidemie îi menționează pe medicii Rolla și Plusk, precum și zone precum Tătărași, Păcurari, Socola și Tomești. Identificarea exactă a focarelor și a măsurilor aplicate în fiecare dintre aceste locuri necesită însă consultarea documentelor istorice originale.

La acea vreme, medicii puteau recunoaște boala după simptomele caracteristice, în special febra puternică și umflarea dureroasă a ganglionilor limfatici. Nu existau analize bacteriologice, iar microorganismul responsabil de ciumă avea să fie identificat abia în 1894.

Nici antibioticele nu fuseseră descoperite. Primele tratamente antibacteriene eficiente împotriva ciumei au devenit disponibile abia în secolul al XX-lea.

În aceste condiții, principala metodă prin care autoritățile încercau să limiteze epidemia era izolarea bolnavilor. Carantina, restricțiile de circulație și cordoanele sanitare reprezentau instrumentele de apărare a comunităților. Ele puteau reduce răspândirea infecției, dar nu vindecau persoanele deja bolnave.

Mortalitatea ciumei netratate era foarte ridicată. În cazul formei bubonice, aproximativ 30–60% dintre pacienți puteau muri, în timp ce formele septicemică și pneumonică erau aproape întotdeauna fatale fără tratament. Nu există însă suficiente date verificate pentru a stabili proporția exactă a deceselor înregistrate la Iași în epidemia din 1819.

Ce trebuie să știe ieșenii despre riscul actual

La peste două secole de la epidemiile care au afectat Moldova, medicina dispune de mijloace de diagnostic și tratament care nu existau în vremea medicilor Rolla și Plusk.

Ciuma nu a fost eradicată la nivel mondial, însă focarele pot fi investigate și controlate prin măsuri epidemiologice, iar pacienții pot primi tratament antibiotic eficient.

În privința incidentului din Rusia, este esențială diferența dintre o suspiciune investigată și un caz confirmat. Până la confirmarea diagnosticului, moartea angajatei institutului din Irkutsk nu poate fi prezentată drept un deces provocat de ciumă.

Pentru populația din Iași, informațiile disponibile nu indică un pericol imediat. În același timp, specialiștii subliniază importanța prezentării rapide la medic în cazul apariției unor simptome severe după o posibilă expunere într-o zonă în care circulă bacteria.

Boala care provoca epidemii devastatoare în urmă cu două secole rămâne periculoasă, dar nu mai este lipsită de tratament. Diferența o fac diagnosticul rapid, antibioticele și intervenția medicală fără întârziere.

Vlad Mirea