Ministrul sănătății i-a aliniat pe pesediștii ieșeni în noroiul șantierului Spitalului Regional. Doi ani de întârzieri VIDEO


Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a ajuns astăzi, sâmbătă, 24 octombrie, pe șantierul Spitalului Regional de Urgență Iași, din zona Moara de Vânt. Vizita a avut și o componentă politică, social-democrații ieșeni fiind prezenți la obiectivul medical, echipați cu haine de protecție și cizme, de parcă ar fi venit să pună umărul la construirea spitalului. Dincolo de imaginea politicienilor îmbrăcați pentru șantier, investiția are însă o problemă serioasă: Guvernul a prelungit recent termenul de finalizare până în decembrie 2029.
Vizita ministrului a fost programată pentru ora 14:30 și a avut drept scop verificarea stadiului lucrărilor.
Cizmele și echipamentele de protecție sunt obligatorii pe un asemenea șantier. Problema nu este că politicienii le-au îmbrăcat, ci dacă, odată ajunși printre utilaje și muncitori, au discutat și despre întârzierile proiectului.
Spitalul Regional, împins până în 2029
Pe 9 octombrie 2026, Guvernul a aprobat modificarea contractelor de finanțare încheiate cu Banca Europeană de Investiții pentru spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova. În cazul Iașului, noul termen de finalizare a fost stabilit pentru decembrie 2029.
Explicația oficială a Executivului este că prelungirea a devenit necesară din cauza întârzierilor înregistrate în procedurile de achiziție și în executarea lucrărilor.
Decizia contrastează cu declarațiile făcute anterior de Alexandru Rogobete. În primăvara acestui an, ministrul susținea că Spitalul Regional de Urgență Iași își păstrează termenul de finalizare de la sfârșitul anului 2028, în ciuda contestațiilor care au întârziat atribuirea contractului.
Rogobete explica atunci că procedura de achiziție a ajuns până la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar organizarea unui șantier de asemenea dimensiuni necesită câteva luni.
Între timp, Guvernul a modificat calendarul oficial al finanțării, astfel că proiectul are acum ca termen-limită sfârșitul anului 2029.
Ce se întâmplă efectiv pe șantier
Lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași au început efectiv în martie 2026, după încheierea procedurilor de atribuire a contractului. Contractul de execuție, în valoare de aproximativ 1,7 miliarde de lei, a fost câștigat de un consorțiu condus de grupul turc CCN.
Potrivit celor mai recente informații despre evoluția investiției, săpăturile exterioare au fost finalizate, fiind excavați peste 65.000 de metri cubi de pământ. Lucrările continuă la fundații și la infrastructura clădirilor, în timp ce excavările pentru corpurile tehnice T1-T8 au ajuns la aproximativ 25%.
Viitorul spital va avea 850 de paturi, două niveluri subterane, parter, cinci etaje și un etaj tehnic. Proiectul prevede inclusiv un heliport, spații pentru învățământ universitar și cercetare medicală.
Finanțarea include un împrumut de 250 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții. Conform datelor comunicate de Guvern în octombrie, România a utilizat până acum 50 de milioane de euro din acest împrumut.
Rogobete, vizită prin spitalele Iașului
Înainte de a ajunge pe șantierul din Moara de Vânt, ministrul Sănătății a vizitat Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, unde a discutat cu managerul Lucian Eva despre investițiile realizate în ultimii ani.
Alexandru Rogobete a anunțat că Ministerul Sănătății a investit peste 200 de milioane de lei în ultimii doi ani pentru achiziționarea de echipamente medicale destinate unității.
„Acesta este sensul investițiilor în sănătate: tehnologie modernă pusă în mâinile unor profesioniști, pentru ca fiecare pacient să aibă o șansă în plus la viață”, a transmis ministrul Sănătății, într-o declarație publicată sâmbătă pe pagina sa de Facebook.
Programul vizitei a inclus și o întâlnire la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, cu managerul Grigore Tinică, precum și discuții cu conducerea companiei Antibiotice Iași.
Pentru ieșeni, însă, miza principală rămâne construirea Spitalului Regional de Urgență. Vizitele ministeriale, fotografiile printre utilaje și echipamentele de protecție nu pot ține locul unui calendar respectat. Iar după modificarea termenului de finalizare, întrebarea esențială este dacă spitalul va putea fi dat în folosință până la sfârșitul anului 2029 sau dacă ieșenii vor avea parte de o nouă amânare.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp




















