Noaptea negocierilor pentru funcțiile din Iași. PSD pregătește numiri, unii liberalii amenință cu boicotul

20 octombrie 2026, 00:00 0
Noaptea negocierilor pentru funcțiile din Iași. PSD pregătește numiri, unii liberalii amenință cu boicotul

În noaptea dinaintea votului pentru învestirea Guvernului Niculescu, la Iași se fac deja calcule pentru împărțirea funcțiilor care ar urma să fie eliberate de reprezentanții PNL. În culisele partidelor circulă mai multe variante pentru conducerea Prefecturii Iași, dar și pentru funcții în administrația centrală. Social-democrații își pregătesc oamenii pentru posturile de prefect și subprefect, în timp ce Petru Movilă, apropiat de Eugen Tomac, care până de curând ar fi fost interesat să conducă Prefectura, și-ar fi schimbat planurile și ar urmări acum o funcție de secretar de stat la București. Totuși, situația se schimbă de la oră la oră și mai multe scenarii se pot succeda.

Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Interes din mediul politic ieșean, negocierile au loc într-un moment delicat, în condițiile în care învestirea noului Executiv depinde de votul parlamentarilor. Surse din PNL susțin că, luni seară, în gruparea apropiată de Adrian Veștea se discuta inclusiv despre posibilitatea boicotării votului pentru Guvernul propus de președintele Nicușor Dan.

Dacă o parte dintre deputații liberali nu ar susține cabinetul Niculescu, votul ar putea deveni problematic, iar scenariul respingerii Guvernului nu este exclus. Deocamdată, informațiile privind un asemenea boicot provin din surse politice.

Mai mulți social-democrați își doresc conducerea Prefecturii Iași

Una dintre cele mai disputate funcții la nivel local este cea de prefect al județului Iași, ocupată până ieri de către Constantin Dolachi-Pelin. În urma anunțului privind demisia acestuia, în PSD Iași au început să circule numele celor care ar putea prelua conducerea instituției.

Printre variantele discutate pentru funcția de prefect se află Lucian Nedelciuc, în timp ce pentru unul dintre posturile de subprefect este vehiculat Marian Șerbescu, fost prefect al județului Iași.

Potrivit surselor politice, cei doi nu sunt singurii luați în calcul. Mai mulți social-democrați ar fi interesați de funcțiile din conducerea Prefecturii, iar discuțiile se poartă în paralel cu negocierile de la București prin șeful filialei PSD, Bogdan Cojocaru.

Niciuna dintre variantele vehiculate nu a fost confirmată oficial iar negocierile sunt la început.

Petru Movilă nu s-ar mai mulțumi cu Prefectura. Acum vrea secretar de stat

O schimbare de planuri s-ar fi produs și în cazul lui Petru Movilă, fost parlamentar și reprezentant al PMP Iași.

Potrivit informațiilor din mediul politic, Movilă ar fi dorit inițial să obțină funcția de prefect al județului Iași. Numai că, odată cu negocierile pentru formarea noului Guvern și cu posibilitatea împărțirii unor funcții mai importante, acesta și-ar fi ridicat pretențiile.

Sursele susțin că Petru Movilă nu ar mai fi interesat de conducerea Prefecturii Iași, preferând acum o funcție de secretar de stat la București.

Numele său apare în contextul negocierilor dintre premierul desemnat Niculescu și liderul PMP, Eugen Tomac. Acesta din urmă ar încerca să obțină o funcție guvernamentală pentru Movilă, iar varianta unui post de secretar de stat ar fi devenit prioritară.

Practic, după ce inițial ar fi urmărit funcția de prefect, Petru Movilă ar încerca acum să obțină o felie mai mare din tortul guvernării, mizând pe negocierile purtate la nivel central.

Un posibil boicot al liberalilor ar putea da peste cap negocierile

Toate aceste calcule politice sunt făcute înaintea unui vot care ar putea schimba situația. Astăzi, 20 octombrie, Parlamentul urmează să decidă dacă Guvernul Luca Niculescu, propus de președintele Nicușor Dan, primește încrederea necesară pentru a prelua conducerea țării.

Deși conducerea PNL a convenit să susțină noul Cabinet, în partid există nemulțumiri. Adrian Veștea a criticat public decizia liberalilor de a sprijini un Executiv dominat de PSD, fără participarea PNL la guvernare. Acesta a reproșat conducerii partidului că îi lasă pe aleșii locali liberali fără sprijin guvernamental.

Mai mult, surse liberale au declarat pentru Ziarul de Interes că, luni seară, în gruparea Veștea se discuta despre posibilitatea ca deputații apropiați acesteia să nu voteze Guvernul Niculescu. Scopul unui asemenea demers ar fi blocarea învestirii Cabinetului.

Informația nu a fost confirmată oficial, însă arată tensiunile care există în interiorul PNL, în ciuda acordului politic încheiat de conducerea partidului pentru susținerea noului Executiv.

Pentru învestirea Guvernului sunt necesare cel puțin 233 de voturi, iar ședința Parlamentului este programată marți, de la ora 14.

La Iași, schimbările au început deja. Prefectul Constantin Dolachi-Pelin și-a anunțat ieri demisia, precizând că își va exercita atribuțiile până la finalizarea procedurilor legale de eliberare din funcție. Totodată, Luciana Antoci a solicitat eliberarea din funcția de consilier de stat în Cancelaria premierului, iar Daniel Șandru a anunțat că pleacă de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Andra Popescu

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

02 nov.
15:50 (EET)
O studentă din Iași a ajuns să vadă doar umbre după ce a purtat lentile colorate de 30 de lei. Medicii au găsit corneea necrozată
O studentă de 20 de ani din Iași a fost la un pas să-și piardă definitiv vederea după ce a purtat câteva…
02 nov.
09:01 (EET)
Accident pe șoseaua Bucium, pe o ceață puternică! Trei oameni la spital FOTO
Un accident rutier s-a produs pe șoseaua Bucium din municipiul Iași, în condiții de ceață puternică și vizibilitate redusă. Două autoturisme au…
02 nov.
00:03 (EET)
Iată ce concedieri pregătește Wizz Air la Iași
Compania aeriană Wizz Air Malta pregătește concedierea a 43 de angajați de la baza operațională a Aeroportului Internațional Iași. Restructurarea vizează atât…
02 nov.
00:02 (EET)
Avocatul care și-a ucis iubita însărcinată a câștigat un proces din închisoare. Ce l-a nemulțumit pe Sebastian Felecanu
Sebastian Felecanu, fostul avocat ieșean condamnat la 23 de ani de închisoare după ce și-a ucis iubita însărcinată, Monica Cioată, a reușit…
02 nov.
00:01 (EET)
Scandal nou la Nicol Residence: locatarii reclamă bani ceruți în plus și amenințări cu pierderea apartamentelor
Un nou scandal imobiliar a izbucnit în Valea Adâncă, comuna Miroslava, unde un cumpărător de apartament din ansamblul Nicol Residence susține că…
02 nov.
00:00 (EET)
Ce se întâmplă în Sfântul Altar când este sfințită o biserică? Imagini rare din altarul noii biserici din Voinești VIDEO
Puțini credincioși știu ce se întâmplă în interiorul altarului atunci când este sfințită o biserică ortodoxă deoarece accesul laicilor este interzis. Duminică,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro