Am votat un alt Nicușor Dan. Acum îmi este greu să dau ochii cu cei pe care i-am convins

Am urmărit siderat conferința de presă susținută astă seară de către președintele Nicușor Dan. Am ascultat explicațiile, justificările, răspunsurile oferite jurnaliștilor și, pe măsură ce timpul trecea, aveam un sentiment tot mai apăsător: eu, la alegerile prezidențiale, am votat un cu totul alt om. Sau, cel puțin, așa am crezut atunci.

Președintele ne-a asigurat că este aceeași persoană pe care românii au votat-o. Poate că așa se vede de la Cotroceni. De aici, din ”provincie”, lucrurile arată însă cu totul diferit. Eu văd un președinte care încearcă să justifice aproape orice decizie prin împrejurările politice, prin criza economică și prin ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi procedat altfel. Un președinte care vorbește mult despre stabilitate, dar care, în opinia mea, nu reușește să transmită tocmai sentimentul de siguranță de care românii au nevoie.

Recunosc, am ajuns să cred că funcția de președinte îl depășește. Nu spun asta cu satisfacție și nici din vreo simpatie politică pentru adversarii săi. Dimpotrivă. O spun cu amărăciunea celui care a crezut într-un proiect și care vede astăzi o realitate diferită de cea pe care și-a imaginat-o.

M-a frapat explicația privind imposibilitatea unei guvernări PNL–USR. Nicușor Dan ne-a explicat că 30% este mai puțin decât 50%. Corect matematic. Dar când un jurnalist l-a întrebat cum poate guverna PSD cu 23%, răspunsul a fost că social-democrații au reușit să obțină votul de învestitură. Mi-aș fi dorit să aud de la președinte explicații politice mai convingătoare, nu să asist la asemenea schimburi de replici.

Și mai greu de înțeles mi s-a părut episodul în care i-a comunicat jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai putea participa la conferințele sale de presă în acest mandat. Pentru mine, ca jurnalist, acesta este un semnal îngrijorător. Un președinte trebuie să suporte inclusiv întrebările incomode și criticile dure. Libertatea presei nu ar trebui să depindă de cât de mult îi plac unui demnitar cei care îl întreabă.

Dar să coborâm puțin de la Cotroceni la Iași. Unul dintre cele mai importante orașe ale României, centrul unui județ cu o populație numeroasă, a rămas fără prefect și subprefecți. Au trecut zile întregi de la eliberarea din funcție a vechii conduceri, iar partidele încă își dispută numirile. Culmea, nici ele nu știu ce și cum.

Știu foarte bine că administrația nu se oprește automat atunci când un asemenea post rămâne vacant. Dar tocmai aici este problema. Această situație spune ceva despre felul în care funcționează actuala putere și despre nesiguranța politică pe care o resimțim inclusiv la nivel local. Iar președintele, prin rolul său de mediator, nu poate fi desprins de climatul politic pe care îl vedem astăzi.

În toți anii mei de activitate jurnalistică, am întâlnit administrații slabe, politicieni nepregătiți, negocieri interminabile și funcții împărțite după interese de partid. Dar parcă niciodată această degringoladă nu mi s-a părut atât de apăsătoare.

Totuși, nu lipsa prefectului mă doare cel mai mult. Nici explicațiile despre PSD, nici promisiunile privind taxele și nici raportul despre anularea alegerilor din 2024, pe care încă îl așteptăm.

Cel mai greu îmi este când mă gândesc la oamenii pe care i-am convins să voteze cu Nicușor Dan.

Da, eu am făcut asta. Și nu am fost singurul.

La alegeri am discutat cu prieteni, cunoscuți, oameni care aveau îndoieli, care nu mai aveau încredere în politicieni sau care nu intenționau să meargă la vot. Le-am adus argumente politice, morale și etice. Am vorbit despre responsabilitate, despre decență, despre nevoia unui alt fel de președinte. Am crezut sincer în argumentele mele și am încercat să îi conving și pe alții.

Acum, după conferința de marți seară, aproape că nu îmi mai vine să dau ochii cu ei.

Nu pentru că mi-ar fi reproșat cineva direct votul. Ci pentru că simt eu însumi o responsabilitate față de acești oameni. Le-am cerut să aibă încredere în judecata mea, iar astăzi nu mai pot apăra cu aceeași convingere alegerea pe care am făcut-o.

Văd lehamitea și în ochii multora dintre cei cu care discut. Oameni care nu mai vor să audă explicații politice, calcule parlamentare și promisiuni despre un viitor mai bun. Oameni care au obosit să spere și să constate, după fiecare scrutin, că între ceea ce li s-a promis și ceea ce primesc există o distanță uriașă.

Nu regret că mi-am exercitat dreptul la vot. Aș face-o din nou, pentru că aceasta este datoria fiecăruia. Regret însă siguranța cu care le-am spus altora că Nicușor Dan reprezintă schimbarea de care România avea nevoie.

Poate că am greșit, poate că am văzut în el mai mult decât putea oferi.

Un lucru îl știu însă sigur: este mult mai ușor să convingi un om să voteze decât să îi explici, mai târziu, de ce omul în care i-ai cerut să creadă nu mai seamănă cu cel pe care i l-ai prezentat.

Iar pentru mine, ca jurnalist și ca cetățean, aceasta este cea mai amară concluzie a serii de la Cotroceni.