Imobiliarul Vicol se gândește de zece ani ce să facă cu terenul de patru hectare de lângă Lacul CUG. Abia începe cu un drum și 17 parcări

11 noiembrie 2026, 00:04 0
Imobiliarul Vicol se gândește de zece ani ce să facă cu terenul de patru hectare de lângă Lacul CUG. Abia începe cu un drum și 17 parcări

Omul de afaceri ieșean Petru Vicol, care controlează grupul PEG – Petro Grup SRL, face primul pas pentru amenajarea unui teren de aproximativ patru hectare, situat în apropierea Lacului CUG II, după aproape zece ani de la aprobarea unui proiect imobiliar. Primăria Iași a eliberat recent o autorizație de construire pentru realizarea unui drum interior și amenajarea a 17 locuri de parcare pe șoseaua Nicolina nr. 152. Deși documentația urbanistică aprobată în 2016 prevedea construirea unui ansamblu rezidențial, dezvoltatorul nu a definitivat nici acum forma investiției. Bogdan Vicol, fiul omului de afaceri, care se ocupă de afacerea familiei, a confirmat pentru Ziarul de Interes că proiectul se află încă în analiză. PEG s-a ocupat în trecut de încălțăminte.

Terenul are o suprafață măsurată de 40.635 de metri pătrați, fiind una dintre proprietățile deținute de Petro Grup în zona CUG. Societatea l-a achiziționat în anul 2015, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4201, autentificat la 15 iulie. Un an mai târziu, Consiliul Local Iași aproba, prin Hotărârea nr. 400 din 29 noiembrie 2016, Planul Urbanistic Zonal care permitea dezvoltarea unui ansamblu de locuințe colective, spații comerciale, birouri, restaurante și alte servicii.

După aproape un deceniu, în locul unei autorizații pentru construirea imobilelor, Petro Grup a obținut una pentru amenajarea infrastructurii de acces. Documentul prevede realizarea unui drum în interiorul proprietății și a unei platforme cu 17 locuri de parcare. Pentru aceste lucrări, beneficiarul trebuie să respecte inclusiv recomandările cuprinse în avizul nr. 427314/S.R. din 17 aprilie 2026, emis de Biroul Rutier al Poliției Municipiului Iași.

Autorizația nu permite ridicarea unor blocuri și nici construirea spațiilor comerciale prevăzute în vechiul plan urbanistic.

Bogdan Vicol: „Produsul imobiliar final nu s-a concretizat într-un concept finit”

Contactat de jurnaliștii Ziarului de Interes pentru a explica destinația lucrărilor și planurile societății, fiul omului de afaceri Petru Vicol a confirmat că noua autorizație reprezintă prima etapă de implementare a documentației aprobate în urmă cu zece ani. „Autorizația recent obținută reprezintă prima etapă de implementare a unui plan urbanistic zonal aprobat în anul 2016”, a precizat Bogdan Vicol.
Imobiliarul Vicol se gândește de zece ani ce să facă cu terenul de patru hectare de lângă Lacul CUG. Abia începe cu un drum și 17 parcări
Întrebat ce urmează să construiască firma și dacă drumul și cele 17 locuri de parcare vor deservi imobile existente sau viitoare, reprezentantul dezvoltatorului nu a indicat o destinație concretă.

„Detaliile pe care le solicitați fac obiectul unei analize în cadrul societății cu privire la factorii structurali care susțin cererea imobiliară și care influențează dinamic perspectiva de dezvoltare. În concret, reglementarea obținută prin PUZ definește intenția, însă produsul imobiliar final nu s-a concretizat într-un concept finit”, a explicat Bogdan Vicol.

Acesta a mai transmis că, după încheierea analizelor, societatea intenționează să prezinte o investiție relevantă pentru piața imobiliară locală.

Prin urmare, deși compania a făcut demersurile necesare pentru autorizarea primelor amenajări, nu a comunicat câte clădiri vor fi realizate, ce regim de înălțime vor avea, numărul apartamentelor sau calendarul investiției.

În 2021, Petro Grup avea în vedere construirea a 12 blocuri

Istoricul terenului arată că intențiile dezvoltatorului au suferit modificări de-a lungul anilor.

Planul urbanistic aprobat în noiembrie 2016 împărțea proprietatea în trei zone. Prima era destinată funcțiunilor mixte, precum comerț, birouri, hoteluri, restaurante și locuințe, cu un regim maxim de înălțime de subsol, parter și două etaje. Celelalte două zone permiteau construirea unor blocuri de locuințe colective cu maximum trei etaje peste parter, la care puteau fi adăugate subsoluri și demisoluri, potrivit reglementărilor aprobate.

Pentru întregul ansamblu erau calculate 549 de locuri de parcare, atât la suprafață, cât și în subsolurile și demisolurile clădirilor.

În anul 2021, Petro Grup a făcut demersuri pentru modificarea proiectului. Varianta prezentată atunci în etapa de consultare publică prevedea construirea a 12 blocuri, cu șase și opt etaje, la care se adăugau alte niveluri, inclusiv subsoluri și demisoluri. Înălțimea maximă propusă ajungea la aproximativ 47 de metri, iar parcările subterane urmau să însumeze 1.157 de locuri.

Era o schimbare considerabilă față de planul din 2016, atât prin înălțimea construcțiilor, cât și prin capacitatea ansamblului. Nu a putut fi confirmată însă aprobarea definitivă a acestei modificări.

Acum, nici la cinci ani de la prezentarea acelei variante, reprezentantul societății vorbește despre o investiție a cărei configurație finală nu este încă stabilită.

Cele 17 locuri de parcare apar și în proiectul din 2016

Un detaliu interesant se regăsește chiar în documentația urbanistică inițială. În regulamentul aferent PUZ-ului din 2016, pentru spațiile de birouri cu o suprafață de aproximativ 675 de metri pătrați erau prevăzute exact 17 locuri de parcare. Același număr apare și în autorizația recent eliberată de municipalitate.

Documentația mai prevedea, pentru zona cu funcțiuni comerciale, 48 de locuri de parcare destinate comerțului și 50 pentru restaurant. Acestea făceau parte dintr-un necesar mai mare de parcări pentru construcțiile propuse.

Coincidența dintre cele 17 locuri calculate în urmă cu zece ani pentru birouri și cele autorizate acum ridică întrebarea dacă Petro Grup intenționează să realizeze tocmai această componentă a vechiului proiect.

Dezvoltatorul nu a confirmat însă o asemenea destinație, iar din descrierea autorizației nu rezultă ce clădire va fi deservită de parcarea amenajată.

PUZ-ul avea o valabilitate inițială de șapte ani

O altă situație care necesită lămuriri privește documentația urbanistică în baza căreia Primăria Iași a autorizat lucrările.

Hotărârea Consiliului Local nr. 400/2016 stabilea, la articolul 2, o valabilitate de șapte ani pentru PUZ. Termenul inițial s-a împlinit la 29 noiembrie 2023, însă autorizația recentă invocă în continuare documentația aprobată în 2016.

Legislația urbanistică permite, în anumite condiții, menținerea efectelor unor planuri urbanistice pentru investiții a căror autorizare a fost începută în perioada de valabilitate. În cazul Petro Grup, nu au fost identificate până acum documentele care să clarifice temeiul concret utilizat de municipalitate pentru emiterea noii autorizații.

Trebuie făcută și o diferențiere între această proprietate și ansamblurile rezidențiale construite deja de Petro Grup în zona CUG, inclusiv cele de pe șoseaua Nicolina nr. 150. Acestea au fost dezvoltate în baza unor documentații urbanistice distincte, în timp ce actuala autorizație privește terenul de la numărul 152.

Petru Vicol a construit mii de apartamente în Iași. Ce proiecte a realizat PEG Construct

În timp ce proiectul de pe terenul de patru hectare de lângă Lacul CUG II nu are încă o configurație finală, familia Vicol a dezvoltat în ultimii ani numeroase investiții rezidențiale în Iași, prin Petro Grup și marca PEG Construct.

Una dintre cele mai cunoscute este Ideal Residence, construit pe șoseaua Nicolina nr. 150, în imediata apropiere a terenului pentru care a fost obținută noua autorizație. Ansamblul a fost dezvoltat în perioada 2016–2021, iar PEG Construct prezintă în portofoliul său peste 1.000 de apartamente realizate în cadrul acestui proiect.

Anterior, dezvoltatorul construise Harmony Residence, un ansamblu cu aproximativ 280 de apartamente, finalizat în 2014, dar și un imobil cu 20 de apartamente pe strada Pepinierei, terminat în 2017. În portofoliul firmei figurează și proiecte de case în Miroslava, inclusiv 52 de locuințe pe strada Veronica Micle, finalizate în 2018.

O investiție importantă a familiei Vicol este Contemporan Homes, de pe strada Dealul Zorilor, în zona Păcurari. Ansamblul, cu peste 1.000 de apartamente prevăzute, este dezvoltat în mai multe etape. Potrivit informațiilor publicate de constructor în martie 2026, primele trei etape erau finalizate, cea de-a patra ajunsese la 85%, iar lucrările continuau la etapa a cincea.

Mai recent, PEG Construct a început dezvoltarea Riviera Plaza, tot în apropierea Lacului CUG II, dar pe un teren distinct, situat pe Aleea Tudor Neculai nr. 146. Proiectul prevede cinci blocuri, dintre care trei cu patru etaje și două cu 11 etaje, însumând 222 de apartamente. Lucrările au început în martie 2025, iar în septembrie același an constructorul anunța executarea fundațiilor și a pereților de sprijin.

Prin urmare, Petro Grup are deja investiții rezidențiale importante în vecinătatea lacului, însă proprietatea de aproximativ patru hectare de pe șoseaua Nicolina nr. 152 reprezintă o investiție separată. Pentru acest teren, societatea a obținut deocamdată doar autorizația pentru drumul interior și cele 17 locuri de parcare, fără să anunțe când va începe construcția imobilelor prevăzute prin documentația urbanistică.

Vlad MIREA

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

10 nov.
08:37 (EET)
O societate responsabilă nu își abandonează vârstnicii
Pe 29 octombrie am marcat Ziua Internațională a Îngrijirii și Sprijinului. Nu este una dintre cele mai cunoscute zile internationale, dar ne…
10 nov.
00:04 (EET)
Blocuri cu probleme la Astoria Residence din Lunca Cetățuii: proprietarii reclamă infiltrații, lipsa gazului și nereguli cu actele VIDEO
Probleme la ansamblul imobiliar Astoria Residence din Lunca Cetățuii, dezvoltat de Constantin (Costel) Machedon. Proprietarii reclamă infiltrații de apă, lipsa gazului și…
10 nov.
00:00 (EET)
Fostul șef al Poliției Răducăneni, la un pas de verdict după ce ar fi salvat permisul unui patron de service
Doi foști șefi din Poliția ieșeană și un patron de service auto așteaptă decizia definitivă într-un dosar de corupție pornit de la…
10 nov.
00:00 (EET)
Lucrările Kaufland au ajuns în stradă, la capăt CUG. Traficul spre Horpaz, îngreunat de șantier VIDEO
Lucrările pentru amenajarea noului sens giratoriu de la capăt CUG au ajuns pe carosabil, într-una dintre cele mai aglomerate zone de acces…
10 nov.
00:00 (EET)
Luptătorul SAS, scos din Poliție înainte de condamnarea pentru accidentul mortal din Poiana Brașov
Vlad Roșca, fostul luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) din cadrul IPJ Iași, care a provocat accidentul mortal din Poiana Brașov,…
10 nov.
00:00 (EET)
Universitatea Cuza începe renovarea fostului sediu Romtelecom după ce a pierdut finanțarea europeană. Lucrări de 15 milioane de lei
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a obținut autorizația de construire pentru renovarea fostului sediu Romtelecom de pe strada Alexandru Lăpușneanu…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro