Prohodul Domnului la Iași: mii de credincioși au participat la slujba de la Mitropolie | VIDEO

11 aprilie 2026, 12:05 0
Prohodul Domnului la Iași: mii de credincioși au participat la slujba de la Mitropolie | VIDEO

Mii de credincioși au participat, vineri seară, la Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai importante slujbe din Săptămâna Patimilor, oficiată la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași. Atmosfera de reculegere a cuprins întreaga esplanadă a Catedralei Mitropolitane, unde oamenii s-au adunat în număr mare pentru a lua parte la ritualurile religioase.

Slujba a început cu bătăile de toacă ale măicuțelor, iar în interiorul catedralei, preoții au intonat cântările specifice Prohodului. În același timp, pe esplanadă s-au format cozi de credincioși care au așteptat să intre pentru a se ruga.

Un moment central al slujbei l-a reprezentat trecerea pe sub Sfântul Epitaf, cunoscut și ca „Sfântul Aer” – o pânză din in sau catifea, împodobită cu flori, care simbolizează mormântul lui Iisus Hristos și pe care este reprezentată scena înmormântării Sale.

Credincioșii au vorbit despre emoția trăită în timpul slujbei.
„Este pentru prima dată când vin și pot să spun că este un moment foarte special și unic. Recomand persoanelor să vină aici să simtă acest moment, pentru că se întâmplă o dată pe an și trebuie să avem grijă și de sufletul nostru”, a spus o tânără prezentă la slujbă.

O femeie întoarsă din Italia special pentru sărbători a mărturisit că a venit cu sufletul plin de emoție: „Foarte, foarte frumos. Simt un sentiment puternic… pentru asta am și venit. Sărbătorile pascale înseamnă o mare bucurie, mai ales pentru că îmi văd casa”, a spus ea.

La slujbă a participat și Iustina, o fetiță venită împreună cu mama ei: „Mi-a zis că o să fie Prohodul Domnului, adică o să mergem prin jurul bisericii. Am mai fost la Mitropolie, e fain”, a spus aceasta.

După încheierea slujbei din interior, preoții și credincioșii au participat la procesiunea din jurul catedralei, într-un moment simbolic ce reconstituie drumul spre mormânt al Mântuitorului.

Deniile au fost oficiate de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan, alături de un sobor de preoți. În cuvântul adresat credincioșilor, acesta a transmis un mesaj de speranță: „Pacea și bucuria Învierii să pătrundă în fiecare casă, în fiecare familie și în inima tuturor, și astfel, întăriți întru taina biruinței lui Hristos asupra iadului, a păcatului și a morții, să rostim cu toții: Hristos a înviat!”, a spus mitropolitul.

În această seară, credincioșii sunt așteptați la slujba de Înviere, care va începe la miezul nopții și se va încheia spre dimineață, în toate bisericile ortodoxe din țară.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro