UPDATE Buciumul se extinde. Trei ieșeni au cumpărat 2,4 hectare de teren și vor să ridice 30 de case

31 octombrie 2025, 05:00 0
UPDATE Buciumul se extinde. Trei ieșeni au cumpărat 2,4 hectare de teren și vor să ridice 30 de case

Votul pentru acest proiect a trecut favorabil astăzi, în ședința Consiliului Local Iași.

Trei ieșeni, printre care un IT-st și o executoare judecătorească pregătesc un proiect imobiliar de amploare pe dealurile din Bucium, în spatele cartierului IC Brătianu, construit de Relu Fenechiu. Este vorba despre Vlad Vezeteu, Diana Eliza Vezeteu și Cosmin Ionuț Tudose, care intenționează să construiască un ansamblu rezidențial format din 30 de locuințe individuale și funcțiuni asociate, pe un teren de peste 24.000 de metri pătrați situat în extravilanul municipiului Iași.

Documentația urbanistică, intitulată „PUZ – Introducere teren în intravilan – Construire locuințe și funcțiuni asociate”, a fost depusă la Primăria Municipiului Iași și se află în etapa de avizare în vederea aprobării prin hotărâre a Consiliului Local. Potrivit solicitării oficiale semnate de Vlad Vezețeu, terenul se află în zona Bucium, T144, având numărul cadastral 141030. Teren cumpărat dintr-o lichidare judiciară

Conform contractului de vânzare-cumpărare, cei trei proprietari au achiziționat terenul în urma unei licitații publice organizate de lichidatorul judiciar al firmei Altcons S.A., societate aflată în faliment. Actul a fost autentificat în anul 2017 de către Biroul Notarial Blaj-Avram Liliana, după adjudecarea bunului imobil în cadrul procedurii de insolvență.

Suprafața totală a terenului cumpărat de Vlad Vezeteu și Cosmin Ionuț Tudose este de 24.296 de metri pătrați, situată în extravilanul municipiului Iași.
Din document reiese că proprietatea este împărțită astfel: 9.228 mp în parcela 1, categoria de folosință vie;

13.501 mp în parcela 2, categoria de folosință vie;

585 mp în parcela 3, categoria de folosință drum;

982 mp în parcela 4, categoria de folosință drum.

Pe teren există deja stâlpi de rețea electrică aparținând E.ON Distribuție Moldova S.A., ceea ce indică o infrastructură tehnică parțial existentă.

Ce prevede planul urbanistic

Planul de acțiune urbanistică, elaborat de Axline Studio SRL, propune introducerea terenului în intravilan și construirea de locuințe unifamiliale, alături de spații complementare: drumuri interne, accese pietonale, zone verzi și utilități.

Beneficiarii vor suporta toate costurile legate de extinderea rețelelor edilitare și de amenajarea străzilor de acces, conform legislației în vigoare. Proiectul include modernizarea drumurilor existente, realizarea de trotuare și crearea unui cadru urban integrat, cu accent pe circulația pietonală și siguranța rutieră.

În avizul emis de Poliția Rutieră Iași, semnat de comisarul-șef Adrian Stoian, se menționează că accesul auto și pietonal trebuie amenajat la standarde legale, cu drumuri de minimum șase metri lățime și trotuare de cel puțin un metru. De asemenea, este obligatorie asigurarea locurilor de parcare și a continuității trotuarelor și pistelor de biciclete. Construcțiile vor respecta norme stricte

Proiectul urbanistic prevede o abordare unitară din punct de vedere funcțional și estetic, cu materiale de bună calitate și o integrare armonioasă în peisajul zonei Bucium. Planul pune accent pe zone verzi, pe respectarea cotelor și pe evitarea riscurilor naturale sau antropice.

Specialiștii au recomandat, totodată, eliminarea disfuncționalităților actuale ale circulației și o tratare atentă a frontului stradal. În plus, fiecare locuință va avea acces carosabil și pietonal direct, conform normelor în vigoare. Urmează aprobarea în Consiliul Local

Documentația a fost înaintată Primăriei Iași în mai 2025, urmând să fie analizată de comisiile de urbanism și supusă astăzi votului în plenul Consiliului Local. După aprobarea hotărârii, terenul va fi introdus în intravilan, iar investitorii vor putea solicita autorizațiile de construire pentru ansamblul rezidențial propus. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

UPDATE Locuințe la câțiva metri de combinatul ArcelorMittal. Culmea, se vrea ca viitorii proprietari de apartamente să își asume notarial disconfortul

Lucian Zlate vrea să ridice blocuri în Zona Industrială, pe malul Bahluiului. Proiectul ajunge la vot în Consiliul Local

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro