Ieșenii țepuiți de romii din Galați, partea a II-a: o ieșeancă a plătit 24000 € pentru o „cabană la cheie”. Uitați cum arată


Investigația Ziarului de Interes privind grupul de romi din județul Galați acuzat de oameni din mai multe județe că ar fi încasat zeci de mii de euro pentru case ridicate în batjocură continuă astăzi cu povestea unei alte ieșence. Marinela Irina Ichim spune că a plătit 24.000 de euro pentru o cabană A-frame care trebuia construită „la cheie”. A rămas însă, susține aceasta, cu o construcție neterminată, pe care a fost nevoită să o consolideze și să o refacă. Cazul a ajuns și la Parchet, iar după ce dosarul a fost inițial clasat, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a infirmat soluția și a dispus redeschiderea urmăririi penale pentru înșelăciune, pentru completarea cercetărilor.
Este al doilea caz din Iași prezentat de Ziarul de Interes. Ieri am relatat povestea Anei Maria Ciudai, din Scânteia. Tânăra susține că a plătit aproximativ 30.000 de euro pentru o casă de circa 80 de metri pătrați, pe structură metalică și din panouri sandwich, care trebuia terminată „la gata”. În sesizarea penală transmisă DIICOT, aceasta îl indică pe Cezar Stănescu, din județul Galați, drept persoana care ar fi venit împreună cu alți muncitori pentru ridicarea construcției.

Ana Maria Ciudai spune că solicitările de bani au început aproape imediat după începerea lucrărilor. În numai câteva zile ajunsese să plătească aproximativ 20.000 de euro, iar ulterior suma s-a apropiat de 30.000 de euro. Femeia susține că lucrarea ridicată pe terenul său era atât de slab executată încât a fost nevoită ulterior să o desființeze. De exemplu, toată construcția se sprijinea în câteva țevi subțiri prinse în beton, în pământ.

După această experiență, Ciudai a început să-i caute pe internet pe cei pe care îi acuză și a descoperit alte persoane care reclamau situații asemănătoare. A creat un grup de WhatsApp, a strâns fotografii, filmări, conversații, documente și informații despre cazuri din mai multe județe. Numai în Iași spune că a identificat cinci persoane aflate în situații asemănătoare. În sesizarea adresată DIICOT, femeia susține că informațiile centralizate de ea indică peste 2.000 de persoane care reclamă astfel de probleme în țară, cifră pe care a cerut anchetatorilor să o verifice.
În centralizarea oamenilor care se consideră păgubiți apar mai multe persoane din zona Ivești–Munteni, județul Galați, multe purtând numele Stănescu. Printre numele indicate se află Ferdinand Stănescu, Cezar Stănescu, Ion Stănescu, Ilie Stănescu, Istrate Ionuț Stănescu, Cătălin Stănescu și Adrian Sorin Stănescu. Apariția acestor nume în reclamațiile oamenilor nu înseamnă că vinovăția persoanelor respective a fost stabilită de anchetatori sau de instanță.
Unul dintre aceste nume, Istrate Ionuț Stănescu, apare și în cazul Marinela Irina Ichim.

Totul a început în primele zile ale lunii ianuarie 2025. Irina Ichim tocmai revenise în România din Spania și căuta o echipă pentru construirea unei cabane A-frame. A găsit un anunț pe OLX, unde oferta pornea de la aproximativ 8.000 de euro.
Femeia spune că intenția sa era ca echipa să vină mai întâi să vadă terenul, iar apoi să stabilească prețul și condițiile. Constructorii s-ar fi prezentat însă direct cu întreaga echipă. Pentru cabana mai mare dorită de ea s-ar fi discutat inițial despre 16.000 de euro, iar la fața locului înțelegerea a ajuns la aproximativ 22.000 de euro, la care se adăuga gardul. În final, Ichim spune că a plătit aproximativ 24.000 de euro.
Cabana trebuia să aibă o amprentă de 56 de metri pătrați, șapte metri lățime și opt metri lungime. La parter urmau să fie realizate o baie și o bucătărie mică, iar la etaj un dormitor de aproximativ 24 de metri pătrați, restul fiind open-space. Înțelegerea era pentru o construcție terminată „la cheie”.

Solicitările de bani ar fi început imediat. „În trei zile m-au obligat să le plătesc suma aproape integral”, povestește Irina Ichim. Femeia spune că asupra sa ar fi fost exercitată o presiune emoțională constantă pentru a achita rapid banii.
După trei zile de lucru, constructorii ar fi lăsat pe teren platforma și scheletul casei, fără acoperiș, și ar fi dispărut pentru alte trei zile. Potrivit femeii, au revenit după ce le-a achitat restul banilor. Atunci ar fi montat tabla pe acoperiș, însă un colț al podelei ar fi rămas neterminat. Ulterior, spune aceasta, au început să-i solicite alte sume, peste prețul convenit, pentru lucrările interioare. Când a revenit în țară și a putut vedea în detaliu construcția, Irina Ichim spune că a găsit lemn netratat și neignifugat și elemente metalice de susținere pe care le consideră prea subțiri. A fost nevoită să consolideze construcția cu alți stâlpi, să refacă podeaua și să monteze geamurile. De altfel, se vedea din cer că romii nu au habar despre construcții: nu știau să folosească sau omiteau să pună scoabe la înăditurile din lemn, scândurile erau lăsate cu spațiu mare între ele și multe altele. Oamenii își dădeau seama încă din primele zile despre farsa romilor și în cazul în care le reproșau ceva, începeau scandalurile și amenințările.

În cazul Irinei, paguba nu s-ar fi limitat la cei aproximativ 24.000 de euro. Femeia locuia în Spania și spune că era chemată în România pentru diferite etape ale lucrării. Situația financiară s-ar fi deteriorat atât de mult încât, la un moment dat, nu și-ar mai fi achitat chiria pentru a putea cumpăra biletul de avion. „Nu am plătit chiria ca să plătesc zborul”, povestește Irina Ichim.
Un alt element important privește identitatea sub care femeia spune că l-a cunoscut pe constructor. Potrivit acesteia, în anunț ar fi fost folosit numele „Ionuț Nedelcu”. Ulterior, în documentele încheiate apare numele Stănescu. Ichim mai spune că pentru efectuarea unor transferuri i-ar fi fost furnizate conturi pe numele Stănescu Auraș și Lucian.
În dosarul penal deschis în urma reclamației sale apare numele Stănescu Istrate Ionuț. Cazul a fost înregistrat în dosarul penal nr. 4473/261/P/2025. Inițial, cauza privind presupusa infracțiune de înșelăciune a fost clasată. Irina Ichim a contestat însă soluția.

Pe 5 august 2026, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, Liviu Păiuși, i-a admis plângerea, a infirmat soluția de clasare și a dispus redeschiderea urmăririi penale cu privire la presupusa săvârșire a infracțiunii de înșelăciune de către Stănescu Istrate Ionuț, pentru completarea cercetărilor. Conform ordonanței, redeschiderea urma să fie trimisă judecătorului de cameră preliminară pentru confirmare. Prim-procurorul a constatat și că persoana indicată în plângere nu fusese audiată în cursul cercetărilor efectuate până atunci, anchetatorii rezumându-se doar la contactarea sa telefonică.
În timpul verificărilor, procurorul a identificat în evidențele Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și dosarul nr. 7590/261/P/2026, înregistrat la 20 iulie 2026, în care sunt cercetate fapte reclamate cu un mod de operare asemănător. Persoana vătămată din acel dosar pusese la dispoziția anchetatorilor inclusiv planșe fotografice cu presupușii autori. În ordonanță se consemnează că persoanele din fotografii prezintă aceleași semnalmente cu cele indicate de Irina Ichim.
Documentul vorbește explicit despre existența unor „similitudini semnificative între cele două cauze”. Potrivit celor consemnate de procuror, în ambele dosare sunt indicate persoane din județul Galați care ar fi convenit cu victimele un anumit preț pentru executarea lucrărilor, pentru ca ulterior să majoreze suma și să abandoneze lucrările înainte de finalizare.
Prim-procurorul a considerat necesare demersurile pentru reunirea celor două cauze și continuarea cercetărilor într-un cadru procesual unic, pentru a se stabili dacă faptele reclamate au fost comise de aceleași persoane și dacă a existat intenția de inducere în eroare încă din momentul încheierii înțelegerilor.
Irina Ichim spune că demersurile sale durează deja de aproximativ un an și jumătate, iar pe 15 octombrie este programat, potrivit acesteia, un termen privind expertizarea construcției.

Cazul său este al doilea dintre cele cinci cazuri din Iași pe care Ana Maria Ciudai spune că le-a identificat în documentarea realizată împreună cu oamenii care se consideră păgubiți. Legătura dintre cele două episoade ale investigației nu se oprește însă aici: Istrate Ionuț Stănescu, indicat în dosarul Irinei Ichim, se regăsește și printre numele centralizate de grupul format după cazul din Scânteia.
Vlad Mirea
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp























