Taxa pentru camioane propusă de Mihai Chirica, criticată de o parte a Consiliului Local: „Inițiativa nu respectă legea și nu e echitabilă”

02 iunie 2025, 22:47 0
FOTO: Transportatorii ieșeni erau deciși să facă un protest si să participe la ședința de CL

Proiectul de hotărâre privind introducerea unei taxe pentru vehiculele grele care tranzitează drumurile naționale din Municipiul Iași a generat controverse în ședința Consiliului Local de săptămâna trecută, atât din partea transportatorilor, cât și în rândul consilierilor locali. Deși inițiat de primarul Mihai Chirica, proiectul a fost anunțat ca retras cu doar câteva ore înainte de dezbatere, printr-o postare a edilului pe rețelele sociale, fără o notificare oficială transmisă consilierilor.

Consilierul local Diana Ferariu (USR) a criticat modul în care a fost gestionată inițiativa, subliniind că o asemenea abordare nu respectă procedurile administrative. „Deși anunțul părea oportun în contextul reacțiilor publice, pentru mine, acest demers nu a reflectat o abordare instituțională responsabilă, ci mai degrabă o încercare de repoziționare publică într-un rol de salvator a inițiatorului,” a declarat Ferariu într-o postare publică pe reteaua Facebook.

FOTO: Consilierul local Diana Ferariu a aflat de amânarea votului taxei pentru transportatori de pe pagina primarului de Facebook
FOTO: Consilierul local Diana Ferariu a aflat de amânarea votului taxei pentru transportatori de pe pagina primarului de Facebook

Potrivit acesteia, proiectul a rămas totuși valabil în circuitul procedural și a fost supus dezbaterii în comisiile de specialitate a doua zi, întrucât nu existase o solicitare scrisă oficială de retragere.

Taxa propusă urma să contribuie la acoperirea costurilor de întreținere a infrastructurii afectate de traficul greu, însă Ferariu atrage atenția că proiectul, în forma sa inițială, nu doar că ridica probleme de echitate și funcționalitate, dar încălca și prevederi legale clare.

„Am aruncat o privire atentă către fundamentele legale, aplicabilitatea practică și echitatea unei astfel de măsuri. La articolul 21, alineatul 5 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, se prevede că un administrator de drum național poate institui tarife doar în situația în care există o variantă ocolitoare deschisă circulației publice. Or, Municipiul Iași nu dispune în acest moment de un astfel de inel complet funcțional,” a explicat consiliera.

Ea a depus un amendament prin care a solicitat suspendarea aplicării regulamentului până la momentul în care Iașul va avea o centură complet funcțională, precizând că segmentele sudice sunt încă în construcție, iar tronsonul estic nu este finalizat și omologat pentru traficul greu.

Mai mult, colegul său din Consiliu, Ovidiu Bulgariu, a semnalat o disfuncționalitate economică majoră în proiect: valoarea amenzilor contravenționale era, în multe cazuri, mai mică decât taxa legală, făcând ca nerespectarea regulamentului să fie, paradoxal, mai avantajoasă financiar pentru transportatori.

„În viziunea mea, și a oamenilor cu care fac echipă în Consiliul Local, orice măsură administrativă trebuie să fie legală, funcțională, echitabilă și realistă în aplicare,” a concluzionat Diana Ferariu.

Rămâne de văzut dacă proiectul va reveni pe ordinea de zi și sub ce formă, în condițiile în care dezbaterea a deschis o discuție mai amplă despre nevoia unei infrastructuri rutiere adecvate, dar și despre transparența și rigoarea în luarea deciziilor administrative. (Anton Farcaș)

CITITI ȘI

UPDATE Chirica s-a sucit: nu mai vrea rovinietă locală pentru transportatori

Culise din Primăria Iași: se strică alianța PSD-PNL, totul pentru o funcție de director?

Domnule Chirica, ați uitat de locuitorii străzii Grigore T. Popa? Mii de șoferi o folosesc ca să evite coada din Bucium și arată ca după bombardament

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro