VIDEO | Podul Aurel Vlaicu de la Veneția întârzie, iar termenul a fost rescris cu carioca: 7 septembrie 2026


Primăria Iași anunța, în mai 2025, că reconstruirea podului Aurel Vlaicu va începe în luna iunie și va dura cel mult 12 luni. Calendarul prezentat atunci nu a fost respectat, lucrările fiind începute efectiv abia în februarie 2026. Acum, vechiul termen înscris pe panoul șantierului a fost șters, iar în locul său a apărut, scrisă de mână cu o cariocă, data de 7 septembrie 2026. Între timp, o mare parte a traficului din zonă s-a mutat prin parcarea privată a magazinului Kaufland.
Termenul de finalizare a podului Aurel Vlaicu, una dintre lucrările care au dat peste cap circulația din Tătărași, a fost modificat într-o manieră cel puțin neobișnuită. Pe panoul amplasat în șantier, vechea dată a fost ștearsă, iar noul termen, 7 septembrie 2026, a fost completat de mână, cu o cariocă.
Modificarea arată că circulația nu va fi reluată în intervalul anunțat inițial de municipalitate. Primăria Iași susținea, pe 20 mai 2025, că ordinul de începere urma să fie emis în ~săptămâna următoare~, demolarea podului fiind programată pentru luna iunie 2025. Durata estimată a intervenției era de cel mult 12 luni, ceea ce plasa finalizarea lucrărilor în iunie 2026. Anunțul municipalității a fost publicat la 20 mai 2025, nu la 2 mai, cum a fost menționat inițial.
În realitate, podul nu a fost demolat în vara anului 2025. Circulația a fost închisă și lucrările au început efectiv abia la începutul lunii februarie 2026, la aproximativ opt luni după momentul avansat public de Primăria Iași.
Promisiunea unui „ritm susținut” nu a fost suficientă
În momentul în care a anunțat pregătirea șantierului, primarul Mihai Chirica susținea că a cerut constructorului o organizare atentă, astfel încât disconfortul provocat ieșenilor să fie redus. „Am avut mai multe întâlniri cu echipa din Primărie, reprezentanții constructorului și ai proiectantului și am dispus ca lucrările de reconstruire a podului Aurel Vlaicu să fie pregătite și organizate temeinic și executate în ritm susținut, pentru a reduce cât mai mult disconfortul celor care tranzitează zona”, declara Mihai Chirica în mai 2025.
În ciuda acestei declarații, șantierul a fost deschis abia în februarie 2026. Închiderea podului a produs imediat blocaje pe străzile din Tătărași, traficul fiind împins pe artere înguste și pe proprietăți private. Presa locală relata încă din primele zile despre coloanele formate pe străzile din jur și despre folosirea unor căi de acces private din zona Green Park.
O parte importantă a șoferilor a început ulterior să folosească parcarea și căile de acces ale magazinului Kaufland pentru a evita șantierul. Astfel, un teren privat, destinat în primul rând clienților supermarketului, a ajuns să funcționeze în practică drept rută de ocolire pentru traficul din zonă. Nu este vorba însă despre circulația mașinilor pe pasarela pietonală construită de Kaufland, ci despre traversarea incintei și a parcării supermarketului.
Primăria le recomandase șoferilor să folosească strada Ignat, strada Ion Creangă, șoseaua Ciric, strada Fântânilor și celelalte artere adiacente. În practică, însă, închiderea unui punct rutier atât de important a dus la ambuteiaje și la apariția unor scurtături improvizate.
Un pod de 11,6 metri, într-un proiect care a depășit 18 milioane de lei
Noul pod Aurel Vlaicu va avea o lungime de 11,60 metri și o lățime de 15,40 metri. Lucrarea face parte din proiectul mai amplu de modernizare a străzii Aurel Vlaicu, pe tronsonul dintre intersecția cu străzile Ion Creangă și Ignat și limita administrativă a municipiului Iași cu comuna Holboca.
Cea mai mare parte a străzii a fost modernizată și recepționată încă din 2022. Segmentul care include podul, cuprins între intersecția străzilor Ion Creangă și Ignat și strada Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu, a rămas însă nefinalizat.
Constructorul este Conest SA, în baza unui contract de lucrări în valoare de 11.670.772,67 lei. Valoarea totală anunțată inițial pentru proiect era de 18.153.276,88 lei, sumă care includea proiectarea, devierile de utilități și lucrările suplimentare. Din acest total, 5.685.663,73 lei provin de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Contractul cu Conest fusese semnat încă din decembrie 2021, dar intervenția la pod a început abia în 2026. Mai mult, în aprilie 2026, municipalitatea a pregătit o majorare de aproximativ 10% a valorii întregului proiect, de la 18,1 milioane de lei la peste 20 de milioane de lei, potrivit informațiilor publicate de APIX.
La începutul lunii iulie, Primăria Iași anunța că lucrările „se apropie de finalizare”, fără să ofere însă o dată precisă pentru redeschiderea circulației. Data apare acum pe panoul șantierului: 7 septembrie 2026.
Municipalitatea nu a explicat deocamdată public de ce a fost schimbat termenul, ce document a stat la baza prelungirii și dacă întârzierea îi este imputabilă constructorului. De asemenea, nu au fost comunicate eventuale penalități.
Pasarela Kaufland a fost ridicată în câteva luni
În paralel cu podul rutier, Kaufland România a construit o pasarelă pietonală peste pârâul Ciric, între strada Ignat și parcarea magazinului din zona Doi Băieți. Structura are aproximativ 71 de metri lungime și trei metri lățime, iar valoarea investiției private este de circa 2,4 milioane de lei.
Autorizația a fost emisă în februarie 2026, iar lucrările au început pe 13 martie. Din punctul de vedere al execuției, pasarela a fost ridicată într-un interval de numai câteva luni. Investiția era însă o obligație asumată de Kaufland prin Hotărârea Consiliului Local nr. 379/2020, iar supermarketul funcționează din anul 2022. Așadar, lucrarea a fost executată rapid după deschiderea șantierului, dar obligația exista de mai mulți ani.
În cazul podului Aurel Vlaicu, diferența dintre calendarul anunțat și situația din teren rămâne evidentă. Municipalitatea promitea începerea lucrărilor în iunie 2025 și finalizarea în cel mult un an. Șantierul a fost deschis abia în februarie 2026, iar ieșenii mai au de așteptat, potrivit termenului scris cu carioca pe panou, până pe 7 septembrie.
Anton Farcaș
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp


















