„Neam ucis de nosocomiale” – ieșenii au aprins lumânări pentru cei șapte copii morți la Spitalul „Sf. Maria”

04 octombrie 2025, 19:25 0
„Neam ucis de nosocomiale” – ieșenii au aprins lumânări pentru cei șapte copii morți la Spitalul „Sf. Maria”

În această seară, de la ora 18:00, Piața Națiunii s-a transformat într-un loc al solidarității. Zeci de ieșeni au aprins lumânări în memoria celor șapte copii care și-au pierdut viața la Spitalul „Sf. Maria”, răpuși nu de boală, ci de infecțiile nosocomiale pe care sistemul medical românesc nu reușește să le stăpânească.

VIDEO: Este al doilea protest în decurs de o săptămână

Participanții au păstrat un moment de reculegere și au format, din lumânări, un mesaj tulburător: „Neam ucis de nosocomiale”. A fost un gest de revoltă oncrete după tragedia care a zguduit întreaga țară.

„Moartea acelor copii nu e o statistică. E o rană deschisă pentru părinți și pentru întreaga societate. Nu mai putem accepta ca tăcerea și birocrația să ucidă”, au spus organizatorii.

Evenimentul a fost susținut de Comunitatea Declic, care a lansat o petiție adresată ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, prin care cere implementarea unui mecanism digital de raportare zilnică a infecțiilor nosocomiale în toate spitalele din România. „Ministerul obligă spitalele să raporteze periodic, dar când viețile se pierd cu zile, ‘periodic’ nu mai e suficient. Avem nevoie de raportare în timp real. Avem nevoie de responsabilitate, nu de comunicate sterile”, se arată în apelul comunității.

Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele


Prin această acțiune simbolică, ieșenii nu au aprins doar lumânări. Au aprins speranța că adevărul nu va mai fi ascuns sub tăcerea instituțională, că fiecare viață pierdută va conta și că statul va învăța, în sfârșit, să pună transparența înaintea tragediei. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

Ei sunt primii medici demiși după scandalul de la Spitalul „Sfânta Maria”. Șapte copii au murit infectați cu Serratia

PSD cere demisia șefului Consiliului Județean după tragedia de la Spitalul „Sf. Maria”

Demisia, domnule ministru al Sănătății! Curtea de Conturi dă șah mat conducerii Spitalului Sfânta Maria. Iată ce spun rapoartele

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro