Au început să fie ridicate terasele comercianților de pe pietonalul Ștefan cel Mare | VIDEO


Luni dimineață, 9 martie, au început primele operațiuni de demontare a teraselor și construcțiilor provizorii amplasate pe pietonalul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul municipiului Iași. Mai multe echipe au intervenit încă de la primele ore pentru a ridica structurile comerciale care, în ultimii ani, au ocupat o parte importantă din spațiul pietonal.
Primele terase și tonete au fost deja desființate, iar comercianții care au avut amplasamente în această zonă sunt obligați să își strângă construcțiile și să elibereze complet pietonalul. În unele cazuri, aceste structuri provizorii – cunoscute de ieșeni drept „cășcaravete” – erau amplasate chiar pe axul vizual către Palatul Culturii, lucru care a stârnit numeroase critici în ultimii ani.
Decizia de eliminare a teraselor vine în contextul în care administrația locală încearcă să redea centrului orașului aspectul urbanistic inițial și să pună în valoare monumentele istorice din zonă. Una dintre principalele probleme semnalate de specialiști a fost faptul că aceste construcții provizorii obturau perspectiva către Palatul Culturii, considerat simbolul orașului Iași.
Palatul Culturii, inaugurat oficial în anul 1926 și construit pe locul fostului Palat Domnesc medieval, este una dintre cele mai importante clădiri istorice din România. Monumentul, realizat în stil neogotic după planurile arhitectului I.D. Berindei, găzduiește astăzi patru muzee importante ale Complexului Muzeal Național „Moldova”: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
În ultimii ani, pietonalul Ștefan cel Mare a devenit una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, atât pentru ieșeni, cât și pentru turiști. Pe acest traseu au loc frecvent târguri, festivaluri și manifestări culturale organizate de municipalitate, iar spațiul este folosit zilnic pentru promenadă.
Prezența numeroaselor terase și structuri comerciale a generat însă controverse în spațiul public, mulți ieșeni reclamând faptul că acestea ocupă o parte semnificativă din spațiul destinat pietonilor și afectează imaginea centrului istoric.
Operațiunea de demontare a teraselor a început astăzi și va continua în perioada următoare, până când întregul pietonal va fi eliberat de construcțiile provizorii. După finalizarea acțiunii, zona ar urma să fie folosită exclusiv pentru promenadă și evenimente culturale, fără amenajări comerciale permanente care să modifice peisajul urban din centrul Iașului.
Anton Farcaș
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp
























