O familie din Țibănești a pierit într-un accident la Suceava. Se afla într-un BMW, în depășire VIDEO

26 decembrie 2024, 17:33 0
O familie din Țibănești a pierit într-un accident la Suceava. Se afla într-un BMW, în depășire VIDEO

Soțul de 36 de ani, soția în vârstă de 33 ani și fetița lor de patru ani au murit în autoturismul BMW în care se aflau. Șoferul se numește Constantin Dobroșevschi, soția Teodora iar copilul lor, Daria Sofia. Cei trei se aflau într-un BMW M8 iar șoferul încercase depășirea unei coloane auto apoi a derapat în timp ce frânase pentru a reintra în coloană și a fost lovit frontal de o cisternă cu lapte. În urma impactului, autoturismul BMW cu numere de Germania a luat foc iar cei trei pasageri au murit, din păcate.

Autoturismul în care se afla familia din Țibănești era un BMW M8 cu motor de 4,4 litri benzină înmatriculat în Germania.
Din primele informații, se pare că familia Dobroșevschi a venit din Germania, au fost inițial la Tibănești, după care au plecat la socri în Suceava. Aceștia ar fi avut o cabană închiriată pentru revelion.

„Astăzi, 26.12.2024, în jurul orei 13:00, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN 2 – E85.

Echipajul de poliție rutieră a constatat că accidentul s-a produs pe DN2, pe raza localității Forăști, fiind implicate un autoturism și o autocisterna.

În urma impactului dintre cele doua vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat ca autocisterna circula pe direcția Roman către Suceava și era încărcată cu produse lactate. În autocisterna se afla șoferul și soția acestuia care au suferit leziuni minore, fiind transportati la unitate medicală.
O familie din Țibănești a pierit într-un accident la Suceava. Se afla într-un BMW, în depășire VIDEO
Autoturismul ar fi circulat din sens opus, insa în momentul impactului a luat foc, pana la acest moment incendiul neputând fi stins astfel încât nu se poate preciza cu exactitate numărul victimelor.

S-au dispus masuri de delimitare si asigurare a zonei până la finalizarea activităților de stingere a incendiului, stabilire a numărului victimelor si derulare a activităților de cercetare a locului faptei si a celorlalte activități procedurale specifice.

Traficul a fost deviat pe rute ocolitoare, cu dirijare prin echipaje de poliție din cadrul IPJ Iași și IPJ Suceava.

Două persoane, aflate în autocisternă, au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale. Acestea sunt conștiente și cooperante și vor fi transportate la spital.
O familie din Țibănești a pierit într-un accident la Suceava. Se afla într-un BMW, în depășire VIDEO
În ceea ce privește autoturismul, incendiul a fost lichidat, dar mașina este distrusă în totalitate. Pompierii și polițiștii criminaliști vor stabili câte persoane s-au aflat în autoturism. Din nefericire, nu există supraviețuitori”, au precizat astăzi reprezentanții Poliției Suceava.

CITIȚI ȘI

Se putea să fie bun din prima? Noul drum Popricani – Larga Jijia are găuri și urme de roți în asfalt FOTO/VIDEO

Drumul strategic Iași – Breazu – Suceava crapă din nou. Cine răspunde pentru lucrarea defectuoasă care a costat 100 milioane de euro?

Locuitorii din Bucium sunt revoltați. Primăria a pus indicatoare pe o stradă plină cu gropi iar asfaltul întârzie să apară FOTO

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro