VIDEO | Detalii stupefiante ale jafului bancar de la CEC Bank Nicolina | O „scăpare” în sistemul bancar

08 noiembrie 2025, 05:01 0
VIDEO | Detalii stupefiante ale jafului bancar de la CEC Bank Nicolina | O „scăpare” în sistemul bancar

Cazul jafului de la CEC Bank Iași din Nicolina scoate la iveală vulnerabilități în sistemul de securitate al băncii. Autorul este chiar ofițerul responsabil cu paza și administrarea tuturor agențiilor din județ.

Mihai Mihalache, în vârstă de 50 de ani, era angajat al CEC Bank și răspundea de siguranța sucursalelor din întreg județul Iași. Locuia împreună cu soția și fiica lor într-un bloc din zona Pieței Voievozilor, cartierul Alexandru cel Bun.
FOTO: Mihai Mihalache
Pe 29 octombrie, la ora 17, soția acestuia a sunat disperată la 112. Femeia le-a spus operatorilor că soțul ei a pornit gazul de la aragaz și amenință că își va pune capăt zilelor. Pompierii și polițiștii ajunși la fața locului au reușit să-l calmeze iar ulterior bărbatul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași.

Câteva zile mai târziu, anchetatorii au descoperit că Mihalache ar fi comis un furt dintr-o sucursală CEC Bank din cartierul Nicolina. Agenția se afla pe strada principală, dar era nefuncțională temporar, fiind în renovare. Angajații fuseseră mutați într-o altă locație.

VIDEO: Angajatul băncii și-a pus tricoul în cap, să nu fie filmat de către presă

Din motive încă neclare, conducerea băncii a decis să închidă agenția fără a goli complet casetele cu bani din interiorul bancomatului. Mihalache, care știa exact unde se află sumele și cum poate intra, ar fi profitat de această situație. El a pătruns în sediu folosind cheile potrivite și a dezactivat sistemul de alarmă. Potrivit anchetei, ar fi deschis caseta bancomatului și ar fi sustras 68.650 de lei și 9.750 de euro. Surse din anchetă afirmă că a știut codul de acces și procedurile interne, întrucât avea atribuții directe în supravegherea tuturor sucursalelor din Iași.

Culisele luptei pentru șefia Comisiei de Urbanism a Primăriei Iași | Miza, sute de milioane de euro în imobiliare


Rămâne de clarificat cum a reușit ofițerul să deschidă caseta bancomatului, în condițiile în care acestea sunt prevăzute cu sisteme de siguranță codate.

„La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Iași, într-un dosar penal privind furt calificat. În urma probatoriului administrat, la data de 6 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului și Judecătoriei Iași cu propuneri legale”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Surse judiciare susțin că Mihai Mihalache era cunoscut ca fiind dependent de jocuri de noroc. Această dependență ar fi fost principalul motiv care l-a împins să comită fapta.

Ofițerul lucra de mai mulți ani în cadrul CEC Bank și avea acces deplin la sistemele de securitate ale instituției. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași coordonează ancheta și a decis ca bărbatul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Parcurile de joacă ale primarului | 48 de spații modernizate, niciunul în Bucium

Doi tenori pentru șefia Operei din Iași: Andrei Apreotesei intră în cursa pentru funcția de manager

Au legătură fermele din Iași ale afaceristului Bogos cu cel mai mare dosar DNA din ultimii ani? Ancheta urcă până la Bolojan

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro