UPDATE Avocatul lui Adrian Corduneanu respinge acuzațiile de fugă. Interlopul este citat astăzi la instanță

Ziarul de Interes
4 min de citit
SHARE

UPDATE ora 15.30
Adrian Corduneanu s-a prezentat la Judecătoria Iași la ora 13.30 însoțit de unul dintre frați apoi imediat au apărut și polițiștii însoțiți de către mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Magistrații judecă cererea de arestare a interlopului solicitată de către Parchet. Astfel, Corduneanu a fost arestat pentru 30 de zile.

Avocatul lui Adrian Corduneanu, cunoscut ca „Beleaua”, spune că acesta nu s-a sustras anchetei și că nu a existat nicio citare anterioară în dosarul agresiunii de pe strada Hotin. Parchetul a cerut arestarea preventivă atât pentru Ramona Corduneanu, cât și pentru Adrian Corduneanu, însă instanța a constatat lipsa unei citații legale.
„În data de 25, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a propus arestarea preventivă a numitei Ramona Corduneanu, reținută în cauză, precum și a numitului Adrian Corduneanu, în lipsă, apreciindu-se că acesta s-ar sustrage urmăririi penale”, a declarat avocatul Christy Mîrșanu. El explică lipsa bazelor legale pentru această concluzie. „Din analiza dosarului nu rezultă că ar fi fost vreodată citat de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Iași sau de Parchet. Nu există niciun indiciu că ar cunoaște procedurile în curs”, ne-a spus avocatul aseară.

VIDEO: Mantu venea deseori să arunce cu pietre in casa lui Corduneanu de pe Rosetti

Judecătorul ar fi decis disjungerea cauzei și programarea unui termen separat pentru analizarea propunerii de arestare. „Instanța a dispus disjungerea cauzei și a fixat un nou termen într-un dosar separat privind propunerea de arestare preventivă a acestuia, termen stabilit pentru vineri, 28 noiembrie, ora 13.30. Aceasta reprezintă prima citație legal emisă către Adrian Corduneanu”, a precizat a Mîrșanu.

FOTO: Individul a spart cu o piatră geamuo ferestrei de la camera unui copil

Fiul soților Corduneanu, în vârstă de 16 ani, este suspect în dosar. Anchetatorii trebuie să verifice dacă a avut discernământ în momentul în care a participat la agresiune.

Incidentul a avut loc în 23 noiembrie, la prânz. Totul a început cu un conflict pe TikTok între Adrian Corduneanu și un bărbat pe nume Marius Mantu. Cearta online s-a transformat rapid într-o confruntare directă. Mantu, un bărbat de 37 de ani, a mers la locuința familiei Corduneanu din zona C. A. Rosetti. Acolo a aruncat cu o piatră într-un geam al casei, apoi a fugit.
Potrivit Poliției Iași, conflictul a escaladat imediat. „Un bărbat de 37 de ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Iași, ar fi fost agresat fizic de către trei persoane. Anterior, acesta s-ar fi deplasat la domiciliul uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei și i-ar fi spart un geam”, au precizat reprezentanții instituției.

Adrian și Ramona Corduneanu, împreună cu fiul lor, l-au urmărit pe Mantu până pe strada Hotin, în apropierea sediului DIICOT Iași. L-au lovit cu o bâtă de lemn. Victima a ajuns la spital cu fracturi la ambele picioare, inclusiv în zona tibiei și a gleznei. Medicul legist a stabilit 70 de zile de îngrijiri.

Polițiștii au găsit-o rapid pe Ramona Corduneanu. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, iar instanța a decis ulterior plasarea ei sub control judiciar. În timpul ședinței de la Judecătorie, Ramonei i s-a făcut rău și a fost transportată cu ambulanța la spital.
„Față de celelalte două persoane bănuite de săvârșirea faptelor au fost emise mandate de aducere, fiind efectuate verificări în vederea depistării acestora”, a transmis Poliția Iași. Victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Minorul de 16 ani poate răspunde penal dacă se stabilește că avea discernământ în momentul agresiunii. Evaluarea urmează să fie stabilită de anchetatori. Dosarul rămâne în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, care va analiza vineri cererea de arestare preventivă pentru Adrian Corduneanu, în baza primei citații considerate legale.

De altfel, avocatul soților Corduneanu a oferit detalii și despre Marius Mantu. ”Mantu a făcut probleme familiei Cordunenau, în sensul că nu este la primul incident pe strada unde locuiește clientul meu. El a dat foc unei porți crezând că este casa lui Adrian Cordunenau, ba chiar a speriat câțiva copii de pe aceeași stradă, crezând că sunt copiii famileii Corduneanu”, a completat Mîrșanu.

Rămâne de văzut dacă Adrian Corduneanu se va prezenta astăzi la instanță pentru a răspunde acuzațiilor.

(Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

FOTO | 30 de fete traficate de proxeneții din Păcureți. Interlopii, la Tribunal: „Mă, de ce plângi?”

Comentarii

Un comentariu
  • na ca acum sunt arestati amandoi. si el si diamantu. pacat, ca diamantu putea sa faca cativa futaciosi fericiti pana iesea beleaua din puscarie. or sa faca craciunul impreuna la beciul domnesc

Răspunde-i lui dsser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

22 apr.
03:00 (EEST)
Doar 9.532 de semnături a adunat Arhiepiscopia Iașilor împotriva jocurilor de noroc. Iată noul regulament de autorizare
Consilierii locali ieșeni vor dezbate pe 27 aprilie, într-o ședință extraordinară, proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de tip slot-machine, dar și…
21 apr.
17:58 (EEST)
Verdict în dosarul „Flux”: Chirica și Harabagiu, achitați. O funcționară, condamnată la închisoare cu executare, iar dezvoltatorul scapă cu suspendare
Unul dintre cele mai controversate dosare de urbanism din Iași a primit prima soluție pe fond. Tribunalul Iași s-a pronunțat în cauza…
21 apr.
13:17 (EEST)
Iașul marchează Ziua Forțelor Terestre: ceremonii în centrul orașului, demonstrații militare și evenimente pentru public | VIDEO
Iașul devine, în această săptămână, punctul central al manifestărilor dedicate Zilei Forțelor Terestre Române, sărbătorită anual pe 23 aprilie, de Armata României…
21 apr.
13:04 (EEST)
Concurs pentru șefia Spitalului „Neuro” din Iași, după 16 ani cu același manager. Calendarul și condițiile pentru candidați
După aproape un deceniu și jumătate în care conducerea Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași a fost asigurată de…
21 apr.
12:00 (EEST)
Costuri actualizate la pasajul Socola: Primăria pune pe masă 26,6 milioane lei și cere vot de urgență până la finalul lunii aprilie
Proiectul de reabilitare a pasajului superior Socola revine pe masa Consiliul Local Iași, după ce Primăria a actualizat indicatorii tehnico-economici și devizul…
21 apr.
09:55 (EEST)
Iată cum au votat pesediștii ieșeni retragerea încrederii în premierul Bolojan. Reacții și miza politică pentru Iași
Partidul Social Democrat a anunțat, în urma unei consultări interne care a avut loc aseară, retragerea încrederii acordate premierului Ilie Bolojan. Decizia…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?