”Bătălia” pentru șefia Operei din Iași: Fermeșanu rămâne manager UPDATE

24 septembrie 2025, 17:43 0
”Bătălia” pentru șefia Operei din Iași: Fermeșanu rămâne manager UPDATE

Aseară târziu, Ministerul Culturii a publicat rezultatele concursului iar cei trei candidați au luat note sub șapte. Așadar, concursul a fost anulat și, cel mai probabil, va fi reluat la o dată ulterioară. Prin urmare, Andrei Fermeșanu va rămâne director interimar al Operei Iași până la inițierea unui alt concurs.

Știre inițială

Ministerul Culturii ar trebui să publice astăzi rezultatele primei etape a concursului pentru funcția de manager al Operei Naționale Române din Iași. Surse din minister spun că membrii comisiei nu au ajuns încă la un consens, deși în ultimele zile s-au vehiculat numele unor „favoriți”. Până la ora redactării acestui material, Ministerul nu a transmis un răspuns oficial la întrebările adresate de redacția Xpress privind stadiul procedurii și candidații care vor intra în proba a doua, trimițându-ne în schimb să așteptăm rezultatele pe pagina oficială a instituției. „Informațiile legate de concurs(uri) se comunică pe pagina ministerului, la secțiunea dedicată. Cele bune”, a fost replica ministrului András István Demeter.

Calendarul de concurs prevede data de 24 septembrie ca ultimă zi pentru analiza proiectelor de management. Procedura este derulată cu atenție sporită, spun surse din minister, în condițiile în care candidații rămași iau în calcul depunerea de contestații și chiar acțiuni în instanță pentru posibile vicii de procedură.

Eliminarea lui Andrei Fermeșanu, „miezul” concursului

Proiectul lui Andrei Fermeșanu, actual manager interimar, nu a ajuns să fie analizat, fiind respins încă din faza de verificare a dosarelor. Decizia a stârnit reacții interne. Surse din instituție vorbesc despre o „execuție cusută cu ață albă”, susținând că motivele invocate de comisie ar fi fost „două diacritice lipsă și o decalare a textului”. Rezultatul ar fi fost comunicat printr-un document nesemnat, asumat doar de „Secretariatul Comisiei de concurs”.

Criticile vizează și tratamentul aplicat altor competitori. Unii candidați ar fi avut posibilitatea de a-și modifica dosarele de mai multe ori până la conformare, în timp ce Fermeșanu a fost respins din prima. Aceste afirmații nu au putut fi confirmate independent.

Susținătorii lui Fermeșanu invocă bilanțul ultimilor patru ani: spectacole cu săli pline, premiere, promovarea tinerilor artiști și venituri proprii în creștere. Tenor de carieră, absolvent al trei facultăți (muzicologie, teologie și canto), doctorand la UNAGE și fost director artistic al Operei, Fermeșanu conduce instituția din 2021.

Iată cine a rămas în competiție

După analiza dosarelor, au fost validați trei candidați:

-Morel Marius Negru, violonist, fost director artistic și director adjunct al Operei;
-Vasilica Stoiciu-Frunză, muzician și consultant artistic, conferențiar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE);
-Alexandru-Radu Petrescu, conferențiar la UNAGE, solist cu apariții pe scene din țară și străinătate, doctor în teatru (regia de teatru muzical), autor de volume și organizator de festivaluri.

Surse apropiate comisiei susțin că preferințele membrilor s-au schimbat în ultimele zile, de la un candidat la altul, însă până acum nu există o confirmare oficială asupra celui care va trece drept „favorit” în etapa următoare.

Miza reală: un nou sediu de peste 80 de milioane de euro?

Tensiunile din jurul concursului sunt alimentate și de perspectiva construcției noului sediu al Operei, cu un buget estimat la peste 80 de milioane de euro. Surse din instituție susțin că adevărata miză ar fi controlul asupra acestor fonduri și că se caută „un manager docil, recunoscător politic”. Aceste acuzații rămân, deocamdată, la nivel de opinii interne, fără o confirmare oficială.

Andrei Fermeșanu a depus deja o contestație printr-o casă de avocatură și ia în calcul acționarea în instanță a Ministerului Culturii. Rămâne de văzut dacă își va duce intenția până la capăt. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

Fierbe Opera din Iași. Iată cine vrea locul managerului Fermeșanu. ”Ministerul Culturii vrea un om docil”

Surse: Fermeșanu, respins din concursul de manager la Opera Iași pentru două diacritice și o eroare de formatare. A depus contestație printr-o casă de avocatură

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

02 nov.
15:50 (EET)
O studentă din Iași a ajuns să vadă doar umbre după ce a purtat lentile colorate de 30 de lei. Medicii au găsit corneea necrozată
O studentă de 20 de ani din Iași a fost la un pas să-și piardă definitiv vederea după ce a purtat câteva…
02 nov.
09:01 (EET)
Accident pe șoseaua Bucium, pe o ceață puternică! Trei oameni la spital FOTO
Un accident rutier s-a produs pe șoseaua Bucium din municipiul Iași, în condiții de ceață puternică și vizibilitate redusă. Două autoturisme au…
02 nov.
00:03 (EET)
Iată ce concedieri pregătește Wizz Air la Iași
Compania aeriană Wizz Air Malta pregătește concedierea a 43 de angajați de la baza operațională a Aeroportului Internațional Iași. Restructurarea vizează atât…
02 nov.
00:02 (EET)
Avocatul care și-a ucis iubita însărcinată a câștigat un proces din închisoare. Ce l-a nemulțumit pe Sebastian Felecanu
Sebastian Felecanu, fostul avocat ieșean condamnat la 23 de ani de închisoare după ce și-a ucis iubita însărcinată, Monica Cioată, a reușit…
02 nov.
00:01 (EET)
Scandal nou la Nicol Residence: locatarii reclamă bani ceruți în plus și amenințări cu pierderea apartamentelor
Un nou scandal imobiliar a izbucnit în Valea Adâncă, comuna Miroslava, unde un cumpărător de apartament din ansamblul Nicol Residence susține că…
02 nov.
00:00 (EET)
Ce se întâmplă în Sfântul Altar când este sfințită o biserică? Imagini rare din altarul noii biserici din Voinești VIDEO
Puțini credincioși știu ce se întâmplă în interiorul altarului atunci când este sfințită o biserică ortodoxă deoarece accesul laicilor este interzis. Duminică,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro