Noi achiziții pentru Spitalul „Sfânta Maria” Iași. Consiliul Județean Iași cumpără echipamente IT

03 iunie 2026, 03:00 0
Noi achiziții pentru Spitalul „Sfânta Maria” Iași. Consiliul Județean Iași cumpără echipamente IT

Consiliul Județean Iași a lansat o nouă procedură de achiziție publică pentru dotarea proiectului „Extindere și dotare unitate funcțională regională de urgență” din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași. Investiția vizează achiziția de echipamente IT necesare modernizării infrastructurii medicale și administrative.

Valoarea estimată a contractului este de 71.386,55 lei fără TVA, iar termenul de implementare este de maximum 25 de zile de la emiterea ordinului de începere a contractului. Din acest interval, furnizarea echipamentelor trebuie realizată în cel mult 23 de zile, în timp ce instalarea și punerea în funcțiune sunt prevăzute într-un termen suplimentar de două zile.

Achiziția include mai multe tipuri de echipamente, printre care 10 sisteme desktop PC, 10 imprimante laser, un videoproiector și un laptop, necesare pentru dotarea fluxurilor operaționale din cadrul proiectului de extindere a unității de urgență.

Proiectul este finanțat din fonduri europene

Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul de Sănătate 2021–2027, în cadrul unei investiții derulate pe codul SMIS 323098. Obiectivul general îl reprezintă extinderea și modernizarea Unității Funcționale Regionale de Urgență din cadrul Spitalului „Sfânta Maria”, una dintre cele mai importante unități medicale pediatrice din regiunea Moldovei.

Procedura de achiziție este însă condiționată de o clauză suspensivă. Semnarea contractului va fi posibilă doar în situația în care finanțarea proiectului este prelungită după data de 5 iunie 2026 și dacă sunt îndeplinite condițiile privind încadrarea în termenul de implementare stabilit.

În documentație este precizat că operatorii economici care participă la procedură își asumă riscul ca acordul să nu fie încheiat, fără posibilitatea solicitării de despăgubiri sau compensații din partea autorității contractante în cazul nefinalizării contractului.

Extinderea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” rămâne una dintre investițiile majore din sistemul medical județean, având ca scop creșterea capacității de tratare și îmbunătățirea condițiilor pentru pacienții pediatrici din întreaga regiune.

Andra Popescu

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

02 nov.
15:50 (EET)
O studentă din Iași a ajuns să vadă doar umbre după ce a purtat lentile colorate de 30 de lei. Medicii au găsit corneea necrozată
O studentă de 20 de ani din Iași a fost la un pas să-și piardă definitiv vederea după ce a purtat câteva…
02 nov.
09:01 (EET)
Accident pe șoseaua Bucium, pe o ceață puternică! Trei oameni la spital FOTO
Un accident rutier s-a produs pe șoseaua Bucium din municipiul Iași, în condiții de ceață puternică și vizibilitate redusă. Două autoturisme au…
02 nov.
00:03 (EET)
Iată ce concedieri pregătește Wizz Air la Iași
Compania aeriană Wizz Air Malta pregătește concedierea a 43 de angajați de la baza operațională a Aeroportului Internațional Iași. Restructurarea vizează atât…
02 nov.
00:02 (EET)
Avocatul care și-a ucis iubita însărcinată a câștigat un proces din închisoare. Ce l-a nemulțumit pe Sebastian Felecanu
Sebastian Felecanu, fostul avocat ieșean condamnat la 23 de ani de închisoare după ce și-a ucis iubita însărcinată, Monica Cioată, a reușit…
02 nov.
00:01 (EET)
Scandal nou la Nicol Residence: locatarii reclamă bani ceruți în plus și amenințări cu pierderea apartamentelor
Un nou scandal imobiliar a izbucnit în Valea Adâncă, comuna Miroslava, unde un cumpărător de apartament din ansamblul Nicol Residence susține că…
02 nov.
00:00 (EET)
Ce se întâmplă în Sfântul Altar când este sfințită o biserică? Imagini rare din altarul noii biserici din Voinești VIDEO
Puțini credincioși știu ce se întâmplă în interiorul altarului atunci când este sfințită o biserică ortodoxă deoarece accesul laicilor este interzis. Duminică,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro