Noul președinte este învestit astăzi. Iașul, aliat important în victoria lui Nicușor Dan

Ziarul de Interes
5 min de citit
SHARE

Astăzi, România își învestește oficial cel de-al cincilea președinte de după 1989. Nicușor Dan depune jurământul de învestire în fața Parlamentului, urmând ca ulterior să preia, în mod simbolic și oficial, prerogativele prezidențiale de la Ilie Bolojan. În spatele acestei ascensiuni politice spectaculoase stau milioane de voturi, iar Iașul a jucat un rol important în acest rezultat.

Ceremonia de învestire are loc luni, 26 mai, de la ora 12:00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în prezența oficialităților de rang înalt, conform legii privind ceremoniile oficiale. Momentul vine după ce, săptămâna trecută, Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale din 2025. Începând de azi, Nicușor Dan devine oficial președintele României.

La scurt timp după ceremonia din Parlament, noul șef al statului va merge la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia de predare-primire a mandatului prezidențial. Pe Platoul Marinescu, Ilie Bolojan îl va aștepta pentru transferul simbolic al puterii. Ulterior, cei doi vor avea o discuție tête-à-tête, după care fostul președinte va părăsi palatul.

Un jurământ solemn și o misiune grea

Conform articolului 82 din Constituție, jurământul pe care Nicușor Dan îl va rosti în plen este următorul:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Cu acest angajament solemn, Nicușor Dan intră în exercițiul funcției, iar una dintre primele sale responsabilități va fi desemnarea unui prim-ministru capabil să coaguleze o majoritate parlamentară. Prima opțiune, enunțată public, este chiar Ilie Bolojan, fostul său contracandidat și actualul lider informal al unei coaliții de centru-dreapta.

Deocamdată, noul președinte va evita consultările oficiale cu partidele parlamentare în prima săptămână de mandat, preferând discuții informale care să clarifice configurația unei posibile majorități. Nicușor Dan și-a exprimat intenția de a construi un guvern sprijinit de toate formațiunile pro-occidentale (PSD, PNL, USR și UDMR), precum și de grupul minorităților naționale.

Totuși, poziția PSD rămâne rezervată. Deși președintele interimar Sorin Grindeanu a primit un mandat de negociere, majoritatea liderilor social-democrați înclină pentru opoziție. Decizia va fi luată după rundele de discuții.

Iașul, printre pilonii votului pentru Nicușor Dan

Un element remarcabil în ecuația electorală a fost sprijinul consistent venit din județul Iași, un bazin electoral tradițional eterogen, dar care, la aceste alegeri, a înclinat clar balanța în favoarea lui Nicușor Dan.

În județul Iași, candidatul independent a obținut 232.167 de voturi (58,67%), în timp ce contracandidatul său, George Simion, a adunat 163.527 de voturi (41,33%). Diferența de aproape 70.000 de voturi a fost crucială într-un scrutin strâns la nivel național.

În municipiul Iași, victoria lui Nicușor Dan a fost una categorică: 72,03% dintre alegători i-au acordat votul, adică 128.076 de persoane, în timp ce George Simion a fost votat de 49.738 de ieșeni (27,97%). Practic, scorul din capitala Moldovei a fost printre cele mai bune din țară pentru Nicușor Dan.

În zona periurbană – Valea Lupului, Rediu, Miroslava, Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Tomești și Schitu Duca – scorurile au variat între 50% și 76%, toate în favoarea noului președinte. Comune precum Butea, Mircești, Hălăucești sau Răchiteni au adăugat, de asemenea, voturi importante în coșul electoral al lui Nicușor Dan.

Singura zonă unde George Simion a obținut majoritatea a fost mediul rural, unde a adunat 52% (98.287 de voturi), față de 48% (90.660 voturi) pentru Dan. Însă votul masiv din urban a înclinat balanța în favoarea fostului primar al Capitalei.

Un nou început pentru România

Odată învestit, Nicușor Dan pășește într-un mandat complex, în care așteptările societății sunt uriașe: de la resetarea clasei politice și revigorarea administrației publice, la menținerea unui curs ferm pro-european și garantarea echilibrului democratic intern.

Rămâne de văzut cum va reuși să gestioneze negocierile pentru formarea unui guvern stabil și funcțional, dar și ce direcție va imprima politicii externe și interne. Cu un mandat obținut printr-o mobilizare remarcabilă a electoratului urban și educat, și cu un vot simbolic masiv în Iași, Nicușor Dan începe azi cel mai important drum politic al vieții sale. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

Nicușor Dan, primul candidat prezidențial care ajunge la Iași. Își lansează campania electorală

Lovitură de palat în USR! Ieșeanul Tanasă și alți lideri susțin pe Nicușor Dan la prezidențiale

Mobilizarea la vot ia avânt la Iași. Îl va bate Nicușor Dan pe Simion?

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

16 apr.
03:00 (EEST)
Generalul ieșean din fruntea IGSU ar fi refuzat să se pensioneze și a fost detașat
Generalul cu patru stele Dan-Paul Iamandi, aflat până de curând la conducerea Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a fost mutat din…
16 apr.
03:00 (EEST)
Mikaela de la partidoi, profesoareasa în bovine susține că știe și merită!
Opaaa! Se pare că la partidoi, epopeea femeilor politicieni este strâns legată de numele Mihaela. Adicătelea, cine nu are o ”Mihaela, dragostea…
15 apr.
21:38 (EEST)
EXCLUSIV A fugit Onofraș, fostul primar, condamnat la 19 ani de pușcărie | FOTO
Ionel Onofraș, fost primar al municipiului Iași, a fost condamnat definitiv la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiuni grave…
15 apr.
15:00 (EEST)
Încep lucrările de deviere a circulației în zona pasajului Socola. Traficul va fi redirecționat provizoriu | FOTO
Lucrările pentru devierea circulației în zona pasajului Bucium (Socola) au început astăzi, ca etapă necesară pentru continuarea proiectului de consolidare și reconstrucție…
15 apr.
13:07 (EEST)
EXCLUSIV Andrei Apreotesei rămâne director la Palatul Culturii. Are deja doi ani și jumătate în funcție, fără concurs
Situație atipică la Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Tenorul Andrei Apreotesei rămâne în continuare la conducerea instituției, după ce…
15 apr.
03:00 (EEST)
50 de copii s-au născut de Paște, la maternitatea din Iași
Sărbătorile pascale din acest an au adus emoții puternice și bucurii de neuitat pentru mai multe familii, odată cu venirea pe lume…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?