EXCLUSIV Încep lucrările la IKEA din Iași, după un an pierdut prin birourile funcționarilor. Constructorii, chemați mereu cu completări

01 octombrie 2025, 16:00 0
EXCLUSIV Încep lucrările la IKEA din Iași, după un an pierdut prin birourile funcționarilor. Constructorii, chemați mereu cu completări

Autorizația de construcție pentru IKEA Iași a fost semnată abia acum, după peste un an de plimbări între birourile Primăriei și solicitări repetate de completări. În timp ce Mall Moldova s-a inaugurat la termen, șantierul IKEA a rămas pustiu, imaginea perfectă a birocrației care sufocă investițiile mari în Iași.

Unul dintre cele mai așteptate proiecte comerciale ale Iașului a fost ținut captiv într-un hățiș birocratic. Magazinul IKEA din Iași, așteptat de mii de clienți, începe abia acum să prindă contur oficial. Autorizația de construcție a fost semnată iar constructorul poate demara lucrările, după ce, aceștia au fost trimiși de nenumărate ori să aducă completări la dosar. Peste un an de zile a durat această procedură.

VIDEO: Muncitorii se vor „trezi” în următoarele zile

Proiectul este derulat de compania Ermes Holding, parte a grupului Prime Kapital, investitorul care a ridicat și Mall Moldova. În timp ce Mall Moldova, proiect ridicat de același investitor, își deschidea porțile pe 17 aprilie 2025 și aducea la Iași branduri internaționale, șantierul IKEA a rămas pustiu. Pe terenul din apropierea Leroy Merlin, unde ar trebui să apară magazinul suedez, singurele imagini filmate de către jurnaliștii Xpress erau câteva movile de pietre, barăci de șantier și un muncitor care dormita așezat pe o găleată. În aprilie fuseseră realizate doar câteva demolări și excavări, aparent pentru organizarea de șantier. De atunci, nimic vizibil nu s-a schimbat.

Blocajul birocratic este cu atât mai greu de înțeles cu cât documentația pentru proiect fusese depusă în august 2024. Suntem în octombrie 2025 și abia acum construcția poate începe oficial. Planurile pentru noul magazin arată un centru comercial cu regim parter plus un etaj, pe o suprafață construită de aproximativ 14.000 de metri pătrați. Proiectul prevede drumuri de incintă și o curte de livrare, instalarea de panouri publicitare, montarea unui sistem fotovoltaic și implementarea unui sistem de încălzire geotermal. Este prevăzută construirea unui sens giratoriu nou și împrejmuirea terenului. În jurul magazinului, pe o suprafață de peste 1,1 hectare, va fi amenajată o parcare cu 514 locuri. Valoarea totală a investiției este estimată la 89,1 milioane de lei, din care o parte semnificativă reprezintă costul terenului – o tranzacție încă în desfășurare.

Proiectul IKEA de la Iași nu a fost lipsit de tensiuni. În 12 octombrie 2024, mai multe organizații de mediu – Agent Green, Asociația Mai Bine din Iași și Protect the Forest din Suedia – au protestat chiar pe terenul unde urma să fie construit magazinul. Activistații au acuzat compania scandinavă că este „complice la degradarea pădurii României” și au plantat copaci între utilaje pentru a atrage atenția asupra exploatărilor forestiere. Bannerele lor erau inscripționate cu mesaje dure: „Iași afară, IKEA! Lăsați copacii să crească / Let The Trees Grow”.

Pe de altă parte, IKEA România a păstrat o atitudine rezervată în legătură cu proiectul de la Iași. Într-un comunicat transmis anul trecut, compania declara: „IKEA este prezentă în România de peste 17 ani, având misiunea de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Cu două magazine în București, un magazin în Timișoara și mai multe puncte de ridicare comenzi în toată țara, căutăm constant modalități prin care să punem la dispoziția cât mai multor clienți români gama noastră de soluții de amenajare a locuinței. În acest sens, avem un punct de ridicare comenzi IKEA în Iași și explorăm în mod activ și alte opțiuni care să răspundă nevoilor pieței. Totodată, lucrăm pentru a ne asigura că dispunem de toate condițiile prealabile necesare consolidării prezenței noastre în Iași, iar acestea necesită timp și planificare adecvată. Momentan este prea devreme pentru a avansa alte detalii, dar de îndată ce vom avea informații mai concrete, vom fi bucuroși să le împărtășim cu publicul larg”, au precizat atunci, reprezentanții IKEA. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele

EXCLUSIV. Partidul Maiei Sandu „a zdrobit” opoziția rusă în Iași. Cum au votat moldovenii la secțiile din municipiu

Fotografii dramatice: ce a mai rămas din avionul consilierului AUR prăbușit lângă un depozit de muniție din Iași

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro