Iașul are nevoie de un masterplan metropolitan. Documentul ar putea ghida investițiile și dezvoltarea zonei până în 2050


Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Adrian Covăsnianu, susține că dezvoltarea Zonei Metropolitane Iași are nevoie de un document strategic de tip masterplan, care să stabilească direcțiile de urbanism, mobilitate și investiții pe termen lung. Declarațiile au fost făcute într-o postare publică în care acesta explică de ce consideră necesară elaborarea unui masterplan Metropolitan Iași și ce rol ar avea acesta pentru dezvoltarea regiunii.
Potrivit lui Covăsnianu, discuțiile despre necesitatea unui astfel de document apar frecvent atât în dialogul cu autoritățile locale, cât și în cel cu comunitatea. El arată că orașe precum Cluj sau Oradea au reușit să atragă investiții majore în infrastructură și spații publice tocmai pentru că au avut la bază planuri coerente de dezvoltare.
„Ca ieșeni, constatăm cum unele comunități vestice, precum Cluj sau Oradea, au accelerat în ultimii ani, valorificând investiții în infrastructura de transport și în regenerarea urbană. Aceste investiții nu au fost atrase în mod aleatoriu, ci au avut la bază o viziune amplă de tip masterplan”, a afirmat Covăsnianu, precizând că și Zona Metropolitană Iași ar urma să se îndrepte în această direcție.
Dezbatere cu peste 70 de specialiști
Tema a fost discutată recent în cadrul unei dezbateri organizate la Ordinul Arhitecților din România – Filiala Iași, unde a fost prezentat stadiul masterplanului Metropolitan Iași. Potrivit lui Covăsnianu, la întâlnire au participat peste 70 de specialiști – arhitecți, urbaniști, reprezentanți ai mediului academic, studenți, peisagiști și geografi.
Acesta spune că dezbaterea a permis corelarea opiniilor și expertizelor la nivel local și metropolitan și a oferit ocazia de a prezenta documentul ca instrument de planificare strategică pe termen scurt, mediu și lung.
„Consider că a fost o nouă și utilă oportunitate de a prezenta stadiul acestui document strategic, care poate ghida politica investițională la nivel metropolitan”, a transmis Covăsnianu.
Dezvoltare „organicǎ”, fără viziune unitară
Potrivit fostului secretar de stat, Zona Metropolitană Iași s-a dezvoltat în ultimii ani fără o viziune coerentă la nivel teritorial și fără un sistem de transport bine ierarhizat. El avertizează că această dezvoltare fragmentată poate duce la blocaje în viitor.
„Constatăm de ani de zile că Zona Metropolitană Iași se dezvoltă într-o manieră organică, fără o viziune de ansamblu și fără un sistem de transport bazat pe ierarhie și context. Lucrurile nu mai pot trena, pentru că blocajul este iminent”, a afirmat acesta.
Covăsnianu susține că elaborarea unui masterplan metropolitan este necesară și urgentă și ar beneficia de sprijinul tehnic al Băncii Mondiale.
Ce rol ar avea MasterPlanul metropolitan
În postarea sa, Covăsnianu explică faptul că MasterPlanul Metropolitan Iași ar putea deveni un instrument de planificare teritorială și de coordonare a investițiilor. Documentul ar urma să ofere un cadru de coerență pentru documentațiile de urbanism locale, precum PUG-urile și PUZ-urile, și să reglementeze extinderea și densitatea dezvoltării urbane.
De asemenea, ar putea corela investițiile cu proiectele majore de infrastructură, precum Autostrada A8, varianta ocolitoare Iași Est, dezvoltarea aeroportului, Spitalul Regional de Urgență sau proiectele de tren metropolitan.
Covăsnianu mai arată că un astfel de document ar putea deveni o condiție pentru atragerea fondurilor europene destinate investițiilor cu impact metropolitan și ar putea sta la baza unor acorduri intercomunitare și a unei politici de dezvoltare policentrică.
„Masterplanul metropolitan Iași poate deveni un instrument de viziune, de negociere și de prioritizare investițională, dar și un instrument de coerență metropolitană”, a precizat acesta.
Vlad Mirea
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp
























